Pilaf pentru bebeluşi

Întrodus în meniul Alexiei de la  8 luni şi jumătate

Pilaful pentru Alexia nu l-am făcut diferit de cel pentru noi, DOAR că înainte să pun condimentele, luam 5-6 linguri mari din mâncare şi i le puneam separat fetiţei. De aceea, vă dau ingredientele pentru  vreo 5 potţii de adult (depinde cât de mult mâncaţi la o masă J)
Ingrediente
O ceapă potrivită, un morcov tocat mărunt (sau dat pe răzătoarea mare – depinde cum vă place), o cană de ceai cu orez, pătrunjel, 4 pulpe superioare de pui
Mod de preparare
Puiul se pune la fiert. Ceapa tocată ff mărunt se căleşte în ulei, se adaugă morcovul, apoi puţin din apa în care a fiert puiul. După ce a fiert morcovul, se adaugă orezul (ţinut în prealabil în apă rece). Se amestecă des şi se tot adaugă puţin câte puţin din apa în care a fiert puiul. Se adaugă pătrunjelul şi se mai lasă puţin. Se iau câteva linguri pentru porţia lui bebe, apoi se adaugă condimentele şi puiul tăiat franjuri.
Pentru bebe: carnea se pasează cu mixerul, apoi se amestecă cu pilaful. De la 8 luni, păpica lui bebe nu am mai pasat-o pastă, ci am lăsat şi ceva bucăţele. În cauzul ăsta, morcovul l-am lăsat aşa cum era el.
Se poate servi şi fără carne.
Vezi  AICI ponturi cum îl faci pe bebe să pape când e mofturos.
  

Intră AICI să citeşti despre diversificare şi meniurile pentru Alexia, în funcţie de vârstă 

 

0 Comments

  1. >Ce bebe cuminte care papa tot.Arata bine papica,venim si noi daca a mai ramas ceva.Pupici la bebei papaciosi si mami harnica.

  2. >Au mai rămas vreo 2 linguriţe mici. Că vouă nu vă ajung nici pe-o măseluţă. Dar, dacă vrei, veniţi şi mai fac. Las' că am văzut eu că esti muuuult mai harnică şi pricepută decât mine. Bine că ştiu la cine să apelez pentru tort de ziua Alexiei :)))Pupici dulci.

  3. >hi hi! si eu il fac exact la fel 🙂 numai ca acum bubulina mea nu mai are nevoie de pasat. spor la gatit si la mancat. pupam.

  4. >Deea, carnea o pasez, dar n u până se face pastă,… nu de alta, dar e ami rapid aşa decât să toc cu cuţitul :))pupici şi vouă

  5. Multumim a papat tot, numai ca noi am mai adaugat si dovleac dulce in reteta si am papat fara pauze de respiro 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close