Pictură pe faţă made by Alexia… cu markerul

Okay, trebuia să o bifăm şi p-asta pe lista nefăcutelor, nu? Adică nu (mai) toţi copiii se pictează pe faţă mai mult sau mai puţin? Sigur fiecare a făcut vreun experiment mai mult sau mai puţin ştiinţific în încercarea de a descoperi ce dâre lasă pe piele orice ustensilă de scris. Poate, cine ştie, un marker permanet negru nu lasă urme negre, totuşi… sau, poate nu e chiar atât de permanent, nu? Ce să mai, copiii trebuie să se lămurească pe pielea lor ce şi cum. Iar dacă nu o fac pe pielea lor, nu văd de ce nu ar merge să îşi facă experimentele pe haine (ale cui se nimereşte), scaune, pereţi, mobilă, animale de companie, iar lista asta a mea, sunt convinsă, e mult prea scurtă. Vă las pe voi să completaţi. Din experienţă proprie sau a prietenei prietenilor prietenului…

Aşadar, din ciclul ”primelor dăţi”, la cei 4 anişori şi 4 luni ale ei, fii-mea, donşoara Alexia, a mai bifat ceva: s-a desenat cu markerul pe faţă. Faptă ce, zic, merită trecută, vorba Pluşicăi, în ”marea carte au-au” (au-au inima mea!).

Ajungem noi acasă după un concediu pe care l-am dorit a fi totalmente relaxant (a fost pe ici-pe colo aşa), cu chiu cu vai adormim copila în camera ei (deh, o săptămână a dormit cu noi, acu’ copilul nu înţelegea de ce naibii mami şi tati vor să doarmă şi ei singuri… nu zic de ce, vă las pe voi să vă imaginaţi). De cu dimineaţă, mai exact la 6, când şi cocoşii cred că sforăiau, fii-mea vine la mine şi strigă: ”Sulpliză, mami!”. ”Ce pana mea cauţi în picioare la ora asta imposibilă?”, îmi zic eu în minte. Tot concediul am sperat să se trezească devreme să vedem răsăritul pe plajă, să facem aerosoli, dar ea abia dezlipea ochii la ora 8! Na-ţi-o friptă, vorba aia! Cu greu îmi dezlipesc genele şi mă şochez. Să fac infarct şi alta nu! Văd un cap mare de copil care se hlizea la mine. Nu asta m-a şocat, ci faptul că fii-mea era galbenă toată. G A L B E N Ă!!! Şi pe unghii. Toate 20! (mâini + picioare) şi pe palme, şi pe podul palmei, şi pe antebraţe. Şi pe dunga aia dintre nări! Şi cam atât, din fericire.

 

”Ce-ai FĂCUUUUUT?”

”Sulpliză! Acum sunt soalele tău, mami!”, răspunde inocentă fii-mea.

Mi-a tras-o, ce să zic? Eu o alint ”Raza mea de soare, dar se pare că Alexia nu s-a mulţumit cu puţin, ci a vrut toooot soarele. TOT! Acum am soarele meu, nu?

În primă fază, mi-au venit în minte numai ”urale”, apoi am înghiţit în sec şi am pufnit în râs. Mi-am amintit acele imagini cu micuţi care au pictat toată (TOATĂ) casa, apoi m-am liniştit. Paguba mea era mică. Şi sper să rămână aşa.

Am lăsat ”soarele” să încălzească apartamentul vreo câteva ore, apoi am purces la ştergerea lui. Din fericirie pe Facebook-ul blogului am primit câteva sugestii salvatoare legate de modalitatea de îndepărtatre a markerului de pe faţă. Au fost, cum altfel, şi caterinci, dar mi-au folosit şi alea. Că am râs, că m-au pregătit pentru ce e mai rău. Cum ziceam, am şters moaca Alexiei şi gălbejeala a dispărut în proporţie de 80-90% cu ajutorul unui şerveţel umed. Restul, cu apă şi săpun. Pe piele. Unghiile le-am lăsat aşa, la insistenţele gălbejitei, care îşi dorea să se laude afară, la copii, iar aceştia să exclame: ”Vaaaiii, Alexia, ce dlăguţă şi flumoasă eşti!” (în traducere: aşa zice fii-mea mereu când îmbracă ceva nou sau frumos, ori când mă fac că o machez şi speră să fie admirată de fani).

Aşadar, am trecut cu bine şi am supravieţuit primului bodypainting cu markerul

 

4 Comments

  1. Poate urmeaza razele soarelui pe fata ta! 🙂

    Si in vacanta cum a fost? Noi plecam peste 2 saptamani si deja ma gandesc cum va face toate prostiile posibile pe acolo …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: