calciu si vitaminaD

Perechea de vis: Calciul + VitaminaD= love (P)

Nu cred că că e vreuna dintre noi care să nu fi auzit sau să nu i se fi spus că bebele trebuie să se împrietenească bine cu formula Calciu + VitaminaD. Încă din primele zile de viaţă ale copilului, pediatrii (cei mai mulţi) ne pun să le dăm copiilor Vigantol. Pentru oase. Cel puţin asta este cea mai scurtă şi la îndemână explicaţie a doctorilor. Unii oferă detalii, alţii se mulţumesc (cum a fost a mea) să spună că e bun pentru oase, că o ajută să i se închidă fontanelele mai repede şi… cam atât.

Abia apoi, de pe net, de la alte mame (asta apropo de sursele de informare…) am aflat ce şi cum. Acum, la doi ani şi jumătate, Alexia nu mai ia Vigantol, deşi pediatra zicea că noile norme ne recomandă să le dăm copiilor Vigantol până la 18 ani!!!! Ei bine, eu prefer soarele (pentru vitamina D), prefer produsele lactate (pentru Calciu). Cam de pe la un an şi jumătate nu i-am mai dat picături de Vigantol. Am considerat că e mai bine, mai sănătos, să găsesc surse cât mai naturale de Calciu şi Vitamina D.

De exemplu, calciul îl iau din produsele lactate, dar şi din legume precum pătrunjelul (cel mai bogat în vitamina C), fasolea verde (boabe încă nu), mazărea, gălbenuşul de ou, varza, conopida, morcovul, sucul de sfeclă roşie (la noi n-a avut suces, dar e o bună sursă de calciu) şi strugurii.

Cât despre vitamina D, tonul este o bună “gazdă” a acesteia. Partea amuzantă e că atât Kyra (pisica noastră), cât şi Alexia sunt înnebunite după ton, iar când desfac câte o conservă, amândouă sunt călare pe mine. Partea şi mai amuzantă e că, după ce ia vreo 2-3 linguriţe, fii-mea se duce cu castronelul ei la mâţă, îi întinde linguriţa şi îi spune “Ia Kiiia”.

Despre alte surse de vitamina D puteţi citi aici, apoi aici şi încă unele chestii interesante aici.

După ce m-am informat despre acest duo important, Calciu + VitaminaD, am reţinut următoarele chestiuni:

– Calciu+Vitamina D = oase sănătoase = şanse mai mici de a face osteoporoză (spaima mea cea mai mare!).
– Calciu+Vitamina D = BIG LOVE LOVE LOVE. Dragostea dintre cele două e atât de mare, încât nu e bine să le desparţi, căci una fără cealaltă nu face prea multe chestii. Adică nu se poate să obţii rezultate bune folosind Calciu fără vitamina D. Şi asta nu o spun eu, ci nişte specialişti. Iată aici ce au concluzionat ei după ani de studii.
-Dacă administrăm doar Calciul, fără Vitamina D, acesta se resoarbe în proporţie de doar 15-20%! Aşa scrie pe site-ul celor de la Danone
– În cazul bebeluşilor, suplimentele de Calciu şi Vitamina D nu se dau după ureche, gen a scris aia pe Blogul mamei începătoare că e foarte important să le dăm de mici Ca+Vit. D copiilor, deci să le dăm! Nuuuu! Dacă tot le daţi suplimente (adică Vigantol), atunci trebuie urmată o schemă recomandată de pediatru. Aici am găsit o schemă explicată de un specialist. Am mai citit, de exemplu, că nu se dau în acelaşi timp suplimentul de calciu cu cel de fier. Habar nu aveam! Vedeţi, d-aia e bun netul!
– Lipsa de Calciu şi de vitamina D duc la rahitism, o chestie nasoală rău
– Prea multă vitamina D poate duce la nişte chestii urâte.
-Şi Calciul nu se administrează după ureche, ci există un anumit “necesar”, în funcţie de vârstă
– Lipsa de Vitamina D duce la: tulburări de somn, dureri musculare, oboseală, pierdere in greutate, depresie, diaree, pierderea poftei de mâncare, oase slabe şi fragile, sistem imunitar slăbit, deficit de calciu, nivelurile scăzute de fosfor, rahitism la copii, diverse boli autoimune, osteoporoză, hipertensiune arterială, anumite tipuri de cancer, defecte ale dinţilor, sistem imunitar slăbit
– 99 % din masa de calciu din organism se regăseşte în oase şi dinţi, restul de 1 % fiind distribuit în ţesuturi şi lichide biologice
– ciocolata contribuie la eliminarea calciului prin fecale

O sursă bună, naturală, care are şi Calciu şi Vitamina D este iaurtul Danonino Brânzică natur. Din vizita mea la fabrica Danone am reţinut că acesta are cea mai mare doză de Vitamina D din produsele destinate copiilor existente acum pe piaţa noastră.

Acest articol face parte dintr-o campanie de dialog cu mamele,
iniţiată de Danone,cu ocazia lansării unui nou produs:
Danonino brânzică natur. 

În variantă vegetariană, pe blogul Cristelei, atât în postarea în sine, cât şi în comentarii, aflaţi din ce alte surse pueţi lua dozele necesare de Calciu+Vitamina D.

7 Comments

  1. Nu, nu se da dupa ureche chiar daca e a unui medic…revesul administrarii necontrolate de Ca+D la copii este acela ca se produce prea repede osificarea si se opreste cresterea. Nu se administreaza calciu cu dulciuri sau apa carbogazoasa deoarece scade asimilarea acestuia. Nu se administreaza calciu impreuna cu alte medicamente sau suplimente deoarece calciul reduce asimilarea acestora. Pentru asimilare optima se ia calciu+D+Mg+Zn sau cu vitamina C.
    De preferinta ar fi sa ii dai copilului un supliment cu calciu in doza mica chiar daca are alimentatie sanatoasa deoarece nu mai traim pe vremea bunicilor cand nu erau poluarea, dulciurile si alte prostii care sa le dea metabolismul peste cap.

  2. un foarte bun inlocuitor al vigatolului 100% natural este extractul de muguri de brad. Eu il cumpar de la PlantExtrakt. Este recomandat doar in lunile cu r atatea picaturi cate kg are copilul. dar sa nu uitam si de expunerea la soare. pupici

  3. Baietelul meu are acum 1 an si 1 luna, iar din mai cand am inceput sa iesim zilnic afara si sa facem bai de soare la orele adecvate, nu i-am mai dat Vigantol si nici calciu pt ca prefer sa-l asimileze natural din hrana. Dar incep sa-i dau cred ca de zilele astea pt ca nu prea mai gasim soare unde sa ne mai “inbaiem”. Dar la capitulul calciu continuam tot cu hrana.

  4. Super! Tonul este e si o sursa minunata de metale grele! Clar foarte sanatos, continua sa ii dai fetitei tale cat mai mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close