Dragi mame de fetițe, spuneți-mi că și voi aveți problema asta, că nu sunt singura care se zbate, se frământă, se enervează la culme. Pantofii păpușilor, doamnelor! Pantofii pierduți ai păpușilor! Ei mi-au mâncat zilele și nopțile. Ei aduc lacrimi amare pe obrajii fetei mele. Nu știu cum se face, dom’le, dar ăștia reușesc să dispară în neant, așa cum se desperechează pe veci perechile de șosete în mașina de spălat. Da, și ăsta este un mister neelucidat de omenire: unde dispar șosetele?
Dar, să revin la pantofii păpușilor și la palmele primite la ora 03.30. Ca orice fetiță, și fii-mea, când se joacă cu păpușile, le dezbracă, le descalță, le piaptănă, le coafează și chiar le tunde. Toate bune și frumoase. Hainele de la unele le pune pe altele, accesoriile la fel, asemena și cu pantofii. Dacă hainele, cerceii, mărgelele păpușilor sunt mereu întregi și de găsit, nu știu cum se face că pantofii mereu se pierd.
Blestemul Cenușăresei, mi-am zis eu.
Firește, nu am spus asta și copilului, că nu se cade să transform un moment plin de magie și sensibilitate dintr-un basm în ceva cu o conotașie negativă, precum e blestemul!
Prima situație de criză adevărată din cauza unui pantof pierdut s-a produs prin toamna asta a anului de grație 2018. Când, după o zi întreagă de jucat cu fetele cu păpușile, unicornii și poneii, la intrarea în bloc, Alexia constată că păpușa ei preferată nu are un pantof.
- Ei, poate că e la fete. Ți-l vor da ele mâine, că ați mai încurcat voi jucăriile.
- Nu, nu, nu! Chiar nu înțelegi (zice ea deja cu obrajii inundați de lacrimi)! Pantoful E PIERDUT! Îl avea când am plecat de unde m-am jucat cu Maria și Eva.
- Bine, atunci îl vom căuta mâine, pe lumină. Acum e beznă.
- NU, în niciun caz mâine!
- Acum nu avem cum să vedem pantofiorul ăla mic.
- Și dacă mâine îl fură cineva? Și dacă mâine omul de serviciu îl ia cu mătura?
Mdap, corect, la măturat nu m-am gândit. Așa că am intrat în casă, am căutat lanterna și am pornit, precum cercetașii, într-o suuuper aventură. Nu am găsit pantoful nici după aproape o oră de căutări. Lacrimi amare, strâns în brațe, promis că voi căuta un magazin de unde voi putea cumpăra doar pantofi de păpuși.
A trecut episodul ăsta. A mai pierdut pantofi. Nu a mai fost tragedie. Nici nu am ajuns la magazinul despre care spuneam mai sus. Toate păreau că au intrat pe un făgaș normal: Alexia pierdea pantofii păpușilor, dar se distra de minune când le încălța cu pantofiori diferiți.
Am crezut că era tragediilor pantofilor pierduți a apus. Dar nope, nu a fost așa!
Și cum respiram eu ușurată că Alexia mea s-a maturizat, că a învățat să își asume consecințele și să fie mai atentă cu pantofii păpușilor… POC, blestemul Cenușăresei mă lovește din nou! De Crăciun, Alexia primește de la Moș un set pe care și l-a dorit enoooooorm: păpușa Bloom și calul Elas. Le desface copilul, se joacă, le plimbă prin toată casa, apoi, Alexia observă că pantofii zânei erau legați de picioare cu un firicel din acela transparent de silicon. Îmi cere forfecuța de unghii ca să îl taie.
- Eu zic că ar trebui să îl lași așa, altfel, vor cădea pantofii. Eu nu cred că au fost legați ei degeaba de picioare.
- Nu, nu vor cădea. Nu vezi ce urât arată pantofii legați așa?
- Ba nu e urât. Te rog să nu tai siliconul acela. Abia dacă se observă.
- Voi avea grijă să nu pierd pantofii, promit.
- Bineeee, treaba ta!
Vi se pare cunoscut dialogul de mai sus? Vi se întâmplă și vouă? Da? Da?
Ok, îi dau foarfeca. M-am asigurat că a înțeles că trebuie să devină responsabilă. Mi-a spus că nu îi va pierde, mi-a garantat că nu va plânge dacă se va întâmpla să îi piardă. Mi-a subliniat că acum a mai crescut și nu se va întâmpla ca atunci când a trebuit să căutăm pantoful cu lanterna pe străzi. Ha-ha, ce-am mai râs la asta! Auzi la ea, a crescut… au trecut nici 3 luni de la episodul cu pricina! 😉 În fine, am lăsat-o în pace, în speranța că va învăța să devină responsabilă și să își asume consecințele. Ei, și ce credeți că s-a întâmplat?
EXACT! A pierdut un pantof! Blestemul Cenușăresei lovește din nou!
De data asta l-a pierdut, zice ea, la vecina. Seara, când s-a dus la ea cu sacoșa plină cu jucării și le-a răsturnat în camera fiului ei. Caută pantoful, acasă la noi, acasă la vecina… ia-l de unde nu-i! A rămas că îl va căuta vecina peste zi, când va fi mai multă lumină naturală în casă.
Bun, mergem la culcare. Fără lacrimi, fără jelit. ”Hai că e bine, începe să învețe”, îmi zic eu. Adorm cu greu. Și ce visez eu? Numai pantofi de cristal… Și, ca și cum nu ar fi de-ajuns, mă trezesc cu o ditamai palma peste față fix când dormeam și eu buștean. Sar din pat, mă uit la fii-mea, mă uit la ceas. Ora 03.30.
- Ce e, Alexia, mamă?
- ……
- Dormi?
- ……
Dormea. Îi pup mânuța, o iau în brațe și dau să adorm.
- Mami, știu unde e pantoful.
- Haaaaaaa (pe bune, la ora aia ea voia să vorbim despre pantooooof???)
- Unde?
- Unde e și rochia de cristal a zânei.
- Ești sigură?
- Foarte.
- Bine, super!
- Te iubesc, mami!
- Și eu, prințesa mea. Hai, la nani.
Dimineață ne trezim și, firește, nu am rezistat tentației de a o tachina pe Alexia pe seama celor petrecute la ora 03.30.
- Bine, mă, nu puteai să aștepți până ne trezeam să îmi spui că știi unde e celălalt pantof?
- Ce ai, mami?
- Nu ce am eu, ce mi-ai zis tu azi-noapte, când dormeam, ai uitat?
- Nu ți-am zis nimic.
- Când mi-ai dat o palmă și mi-ai spus că știi unde e pantoful pierdut, că e în același loc cu rochia de cristal… bla… bla… bla….
- Păi, da, rochia de cristal și pantoful ”nepierdut” sunt la vecina, ca să vadă cum arată pantoful pierdut… ce nu înțelegi, mamo?
- Și ce mi-ai zis, atunci, la 3 dimineața?
- Eu nu ți-am zis nimic! Doar am visat că a găsit vecina pantoful și țopăiam de fericire.
Mda, am uitat că fii-mea mai vorbește în somn. Dar că mă și bate… uite, asta e o noutate.
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
