Am avut o dimineaţă full, iar Alexia a avut parte numai de premiere: a mers cu metroul, a făcut o mini-şediţă foto pentru un casting, a dat frunze unei pisici, poate-poate mănâncă, a dansat pe o scenă, a văzut porumbeii de-aproape… Chestii interesante pentru ea. Şi i-a plăcut teribil, dacă e să mă iau după reacţia ei.
În metrou a făcut aşa:
Se minuna la fiecare orpire, se minuna şi mai tare când o auzea pe tanti spunând că se închid uşile, iar la coborârea din tren, a făcut ca toate alea că mai voia cu metroul…
După şedinţa foto, am dat nas în nas cu o pisică cu capul jumătate gri, jumătate alb pe care, iniţial, fii-mea a zis că trebuie să o luăm acasă, apoi s-a răzgândit.
Nu am ratat ocazia să fac o mică şedinţă foto:
După ce s-a plictisit de pisi, chiar la gura de metrou, am găsit o scenă, pe care Alexia a luat-o la măsurat la pas preţ de vreo oră:
Apoi s-a odihnit:
Pe scurt, o dimineaţă full!
Full, da’ frumoasa, nu?:)
Si la noi e durere cu metroul. Mergem constant in timpul saptamanii, cand e tati cu masina la serviciu, ba cu metrou, ba cu tramvai, troleibuz, autobuz spre diferite parcuri, baby gym si alte programari. Recunoaste deja gurile de metrou si cand e in masina si se pune pe urlat cand nu oprim. Iar pe jos trebuie sa le ocolesc cale de 2 km asa, ca altfel e musai sa intram. E deja exaperant. Stie cineva cat dureaza fixatiile astea ale copiilor?!?
Noi când ajungem lângă metrou avem aşa ”căile” = scările rulante, ”itu” = liftul şi, mai nou, ”metou”. Până acum, coboram la greu pe scări pentru ca şefa să se plimbe cu scara rulantă, ori cu liftul de la metrou. Acum, normal, noua pasiune e să meargă cu metroul. Asta s-a adăugat pasiunii pentru mersul cu tramvaiul şi cu autobuzul. ca şi voi, când suntem pe lângă gura de metrou (deocamdată doar cea de la Piaţa Sudului – căci e singura pe care o ştie -) se pune pe plâns că vrea la metrou… Nu ştiu cât durează fixaţiile astea. Dar sunt sigură că întotdeauna vor exista, că unele le vor înlocui pe altele… Pupăm