”Nu vreau copil, pentru că mă-ngraş”

Asta a spus, senină, o tipă filiformă, trecută uşor de 30 de ani, unei companioane, şi ea trasă prin inel.  ”Nu-nţeleg cum unele trântesc 2-3 copii şi nu se uită în oglindă cât de diforme ajung! Nici măcar nu-şi dau silinţa să slăbească! Sau, măcar, să-şi facă naibii o liposucţie, ceva, că sunt grase…”. Asta mi-a fost dat să aud urechilor în metrou, între două staţii. Aşa-mi trebuie, dacă am uitat acasă căştile de la telefon! Nuş’ ce-o fi fost în capul meu de nu le-am luat să pot să ascult un U2, ori un Lenny Kravitz, sau alte minunăţii de genul acesta cu care mi-am umplut memoria telefonului.

Apoi am început să scotocesc prin amintiri, căci, cel puţin prima parte a dialogului, îmi părea cunoscută. Aşa mi-am amintit de foste colege care îmi spuneau acelaşi lucru, adică nu vor copii de teamă că ar rămâne grase. Deşi nu eram mamă la vremea respectivă, nu priveam cu ochi buni o astfel de mentalitate, dar nici nu le condamnam pe cele care gândeau astfel. Bine, nici acum nu le condamn, dar cel puţin în cazul tipei din metrou, deja mi se pare că totul duce în zona patologicului. Cât de mult să te iubeşti încât să-ţi refuzi chiar unica bucurie, unicul motiv de fericire din lume: acela de a deveni mamă? Am fost slabă, acum sunt grasă. Am rămas însărcinată fix în perioada în care începusem să îmi recapăt corpul de odinioară, când tocmai începusem să scap de nişte kilograme, când, de la vreo 70, ajunsesem la 55kg, cu sport, mult sport (pe care am fost nevoită să-l abandonez din cauza nenorocitelor de greţuri care mă făceau să vărs la cea mai mică mişcare a mea). Acum mă lupt la greu cu kilogramele, dar, recunosc, nu mai sunt la fel de îndârjită în această luptă ca acum 3 ani. Nu sunt deloc mulţumită de formele mele pufoase, ca să le alint aşa. Dar nici nu-mi pun problema că mai bine nu făceam copil sau că din cauza Alexiei am ajuns să fiu din nou o grăsană. La liposucţie, recunosc, m-am gândit. Şi poate aş face-o, mai mult din motive medicale (reale), dar asta în absolut ultimă instanţă!

Mi se pare absolut deplasată mentalitatea celei din metrou. Doamne, cum poate fi mai de preţ, mai frumoasă, mai profundă iubirea de sine decât iubirea propriului tău copil? Pe de altă parte, mă bucur că astfel de persoane nu dau naştere unor copii. Nu de alta, dar cu siguranţă copiii lor ar fi nefericiţi, nu ar şti ce e aceea iubire părintească. Mă gândeam cât de fericită este o astfel de persoană? Cât de fericită va fi la bătrâneţe, când va privi în urmă şi va vedea că nu a realizat mare lucru, că nu are cine să-i aline bătrâneţea (cum se spune), că nu are cine să-i spună ”Mamă” (Doamne, cum creşte pipota-n mine când o aud pe fii-mea zicându-mi mama, ca să nu mai zic că am cam dat apă la şoareci când mi-a zis prima oară mama! ;))? Poate că individa asta va face parte din categoria acelor bătrânei ciufuţi şi urâcioşi, care te calcă pe nervi.

Nu ştiu, mi s-a părut cam deplasată replica tipei. Poate pentru că m-am simţit lezată? Poate că m-a deranjat că a lovit în noi, mamele? Ce să zic? Cred că un ”Doamne fereşte!” e suficient, nu?

Ce-i drept, după naşterea Alexiei, am constatat că maternitatea nu e floare la ureche, nu e o joacă de copii, nu e numai lapte şi miere. E greu, în anumite cazuri. Dar e incomparabil mai frumos şi nimic nu-mi înseninează zilele, nu-mi umple sufletul şi inima de bucurie ca atunci când îmi privesc copilul crescând, când îmi pup fata, o strâng în braţe, o privesc cum doarme… şi aş putea continua.

19 Comments

  1. e o tampenie sa gandesti asa. De fapt, cei care nu au copii nu pot cunoaste sentimentele pe care le traim noi ca mame. Nu stiu ce pierd. Am dreptate?

    1. Nu, n-ai drepatate. Noi, cele fara copii avem timp pentru noi. Nu ne stresam cu mofturile progeniturii. Nu ne ingrijoram pentru fiecare bubita care apare “odorului”. Daca avem chef sa lenevim toata ziua, o facem. Nu stam cu ideea obsedanta ca depinde cineva neputincios 24h/zi de noi. Care e mai rau decat sa pui cateva kilograme pe tine. Ca nu cunoastem ce sentimente traiesti tu ca mama este irelevant. Nici nu ne intereseaza, caci altfel ne-am apuca de facut copii. Si nu gandim mai tampit decat o faci tu.

    2. Normal ca nu ai dreptate, prefer sa am tot timpul din lume pentru mine, nu pentru un copil. Din momentul in care apar copiii viata femeii s-a terminat. Nu mai face nimic pentru ea pt ca acel copil devine cel mai important.
      Viata e destul de scurta, prefer sa o traiesc pentru mine.

  2. pai cam asta este mentalitatea. eu m-am obisnuit sa treaca pe langa mine vorbe de acest gen, pentru ca da, si eu am multe kg in plus. si stiam ca le voi avea cand am ales sa fac un copil (am probleme cu tiroida si teoretic nu ar fi trebuit sa fac copii). acum partea medicala o tin in frau cu medicamente, dar de slabit…. neam! in trecut ma deranja cand auzeam vorbe gen “ïa uite-o si pe-asta ce grasa e! ce-o manca de e asa?”- cand numai eu stiu ca mananc numai ierburi si mere, altfel m-as face de 100 de kg. dar asta e, lumea e limitata si judeca. de ce m-as supara eu ca ei/ ele nu gandesc?

    1. Corect, nu toţi suntem graşi din cauză că mâncăm cât o cantină, dar n-ai ce să le ceri celor pe care nu-i ajută neuronul. Multă sănătate!

  3. Ar fi interesant sa te intalnesti cu tipa aceea dupa vreo 5 ani si sa o vezi cu un copil in brate. Si eu am ramas cu burtica dupa nastere. La prima fetita m-am ingrasat 11 kg iar la cea de a doua doar 6 kg am luat, fiind vara am mancat multe fructe si legume. Am ramas intotdeauna cu burtica pe care este foarte greu sa o dau jos cu toate abdomenele si mersul pe jos. Am incercat sa merg si cu rolele, dar rade fata cea mare de mine, zice ca merg ca o rata cu ele. Sunt femei care au nascut si au ajuns la greutatea dinainte de a ramane insarcinate, ba chiar au slabit. Daca ai ambitie, tenacitate si bani, poti face orice.

    1. Sincer, nu mi-aş dori să revăd un astfel de specimen, iar daca ar face copil, mi-ar durea sufletul pentrru acel copil nevinovat.
      Ca să fie distracţia mai mare când mergi cu fiica ta cu rolele, încearcă să măcăni 🙂 Cred că ar muri de râs
      Ambiţie am, din moment ce am mai făcut asta o dată. Bani, da, asta ar fi o problemă.

  4. Dragutele de ele… In 5 ani, mai mult ca sigur, vor umbla pe la doctori rugandu-se sa aiba un astfel de ” motiv” de ingrasare. Stiu eu mai multe cazuri. Dupa prima nastere ma intrebau daca nu mi s-au lasat sanii si de cand ma lasa dr. sa fac sport. Si eu slabisem binisor inainte sa ramangravida, am luat 19 kg am dat jos 30 (sa vezi atunci invidie pe ele). Si cand eram in cea mai buna forma din adolescenta incoace, n-am avut nici o reticienta sa raman gravida iar. Am luat doar 15, si, dupa o luna, mai am de dat jos vre-o 8-9. Si abia astept sa aud sa au “mama” la unison;) pe ele nu le blamez, deja mi-e foarte mila;)

  5. eu am luat 20 de kg la sarcina si dupa am dat jos jumatate…eram o slabatura si acum sunt o pufoasa cum zici tu…dar ce bine ma simt asa!!!! nu-mi pasa ca nu mai sunt slaba, sunt alte lucruri pe lumea asta si nu ma refer numai la copil, sa fii obsedat de greutate e deja boala…

  6. și dacă vor rămâne toată viața cu ideea că e bine ca ele, care e problema celor din jur?
    poate că vor bate recordul doamnei iliescu abia pe la 64 de ani realizand că ar fi bine să fie mame sau poate dimpotrivă nu vor constata asta niciodată. dacă atât pot, e treaba lor.
    însă unele chiar sunt sincere și apoi regretă amarnic. poate mai degrabă am putea să ținem la ele sufletește și să încercăm să influențăm cumva trăirile lor.. dar iar zic… de ce-ar trebui să ne băgăm noi?
    sunt destule persoane care pretind lucrul celei de la metrou, doar ca să braveze, dar ele au alte tare… cine știe ce e în sufletul lor?

  7. Sa nu faca ea plod? O , o sa faca, o sa-l nasca prin cezariana, asta daca gaseste un sponsor, sponsorul sot vrea si el macar un copil, o sa-l faca, nu o sa-l z, o sa-i puna bona, si o sa defileze cu el cand o sa fie mare, multe mimoze fac asta. Ajung slabanoage in 3 luni de la nastere de zici ca nici nu au nascut.
    E frumos sa fi mama, e frumos mereu, uneori greu , dar avem atatea impliniri ca uitam greul, avem si atata responsabilitate cu educatul copilului ca uneori mie imi e teama sa nu gresesc.

    1. Toate, cred, ne temem să nu greşim. Şi eu mă gândeam la fel, că va găsi mimoza aia un sponsor pe care să şi-l ţină aproape făcându-i un copil…

  8. Mentalitate tipic romaneasca..o persoana care mananca sanatos si face mult sport ( dintotdeauna ) nu se va confrunta niciodata cu asemenea probleme. O femeie insarcinata trebuie sa manance sanatos nu sa bage in ea toate porcariile ( fast food , chipsuri , carne de porc , grasimi , paine , )…ar treb sa se gandeasca ca-si face rau si ei si copilului !!!! Dar in Romania…este mai greu…daca e mama, uita sa se duca la gym , sa alerge in parc , sa mearga la cosmetica..ceea ce este total gresit. Fetelor , nesimtirea si lipsa culturii va fac grase nu bebelusii..Mama are 3 copii si arata ca un manechin si asta pentru ca se respecta!

  9. Poate ca pentru unele femei fericirea suprema e sa aiba un copil…dar de ce ar fi general valabila regula. Poate pentru altele fericirea suprema e sa fie mandre de formele lor, de silueta lor. Nu inteleg de ce fericirea voastra vi se pare cea mai mare fericire. Ati scris o carte? ati ajutat un bolnav (si nu vb de cei din familie), ati ajutat un catel, ati avut vreodata dimensiuni de fotomodel ? Poate pentru unele femei asta e fericirea suprema.
    Si credeti ma a decide sa nu faci un copil nu poate fi considerat egoism….asa cum nu poate fi considerat un gest de altruism nasterea unui copil. Copiiii ati facut pentru voi…..ca sa va bucure pe voi, sa va aline batranetile, sa va indulceasca zilele etc. Daca i ati fi facut pentru altii care de ex. nu pot avea copiii….atunci as fi zis uite un gest de altruism, de generozitate etc. Dar atata vreme cat tot ce facem este pentru noi, chiar nu e cazul sa aruncam cu noroi, si sa consideram o scursura a societatii pe cineva care vrea sa isi pastreze silueta tot pentru ea si doar pentru fericirea ei.

  10. Mda, e un articol scris cel mai probabil in ziua respectiva sau imediat dupa. Ai acționat impulsiv, se vede cu ochiul liber ca l-ai scris realmente la nervi fiindcă te-ai simțit lezata dupa cum spui. Eu as zice ca te-ai simțit…vizata. Articolul este plin de inadvertente iar problemele pe care le ridici in scrierea ta sunt multe dintre ele gresite, începând chiar cu titlul. Nu așa se pune problema, sa nu mai faci copii fiindcă te îngrasi! Poți avea copii daca îți doresti insa daca in urma sarcinii nu faci parte din categoria (restrânsă ) de persoane a căror silueta nu a avut de suferit, atunci ai doua Posibilități: fie te accepti așa cum ești, fie IEI ATITUDINE!! Înțeleg ca sa te accepti nu poți , nu ești mulțumita de tine așa cum ești acum. Insa tot tu spui ca nici chef sa lupti nu ai. Si atunci cu ce e de vina tipa din metrou? Trebuia sa slăbească in locul tau? Atenție , copilul nu intra deloc in ecuatia asta , e vorba pur si simplu de tine , de ambitia, de vointa de care dai sau nu dovada in aceasta privința. Repet , daca acestea îți lipsesc nu vad de ce ar fi vinovata tipa din metrou, de ce susții ( enervant de repetitiv) ca mentalitatea ei e deplasata! De cand o femeie care se îngrijește e deplasata?? In alta ordine de idei de unde ai dedus ca tipa nu avea copii? Nu reiese de nicăieri asta. Daca ea chiar avea copii si arata impecabil??si poate de aceea nu înțelegea de ce altele nu se respecta? O alta fraza care mi-a atras atenția a fost aceea in care spui ca unica bucurie in viata e sa fii mama. Daca spuneai “cea mai mare bucurie”( din perspectiva ta,fireste) te-as fi crezut, dar chiar unica?? Inseamna ca viata a fost extrem de vitrega cu tine daca alte bucurii( mai mari , mai mici) n-ai cunoscut…In rest, sa ai parte de bine si nu mai scrie la nervi . Bea o cana de apa, trage aer in piept , număra pana la cât vrei tu, hai ca o sa te descurci! îți doresc sa ai mintea si calea luminata!

    1. Nu am cum să mă simt vizată pt că fetele nu mi se adresau mie, ci vorbeau între ele. Aşa cum am spus în articol, mi se pare aiurea mentalitatea asta a unora care spun că nu fac copil pentru că se îngraşă. Nu mi se pare un motiv bun/sănătos pentru a refuza experienţa maternităţii. Şi am tot dreptul să îmi exprim opinia, să spun că nu sunt de acord cu o astfel de mentalitate.
      Nu a fost un articol la nervi, pentru că nu m-am enervat. Ci m-a intrigat dialogul lor. Dacă vrei, uite aici articole la nervi: http://blogulmameiincepatoare.wordpress.com/2013/10/02/cata-ipocrizie-statul-n-are-bani-de-alocatii-dar-are-pentru-after-school/ şi https://blogulmameiincepatoare.wordpress.com/2013/09/30/vreti-alocatie-mai-mare-hai-sictir/. Astea da, recunosc, sunt la nervi.
      Însă discuţia celor două din metrou nu a fost la nervi. Nu cred că erau mame la cum gândeau.
      Nu vreau să crezi că am ceva cu acele mame care se respectă. Doamne fereşte! Chiar jos pălăria în faţa lor! De acceptat m-am acceptat aşa cum sunt, asta pentru că provin dintr-o familie de “rotofei”, deci nu am cum să fiu în veci vreo silfidă. Sunt suficient de conştientă de asta, şi, deci, am acceptat realitatea.
      Comparabil cu celelalte mici sau mari bucurii din viaţa mea, maternitatea e incomparabil mai mare! Având în vedere că în maaare parte ce mi-am dorit, am obţinut (mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta!). Deci îmi rezerv dreptul să mă consider o fericită, căci viaţa nu a fost vitregă cu mine, aşa cum ai tras concluzia.
      Mulţumesc pentru vizită, pentru analiză şi te mai aştept

  11. Recitind, îmi sau seama ca a fost o diferența de percepție a mesajului.”Nu știu cum unele pot trânti 2-3 copii si nu realizează cat de diforme ajung”, pt tine a însemnat “unele nu fac copii ca sa nu se îngrase” in vreme ce eu m-am gândit la ceva ce suna a ” de ce or renunța unele sa se mai îngrijească dupa ce devin mame”.Daca e prima varianta( si sunt șanse mari sa fie prima varianta deoarece tu ai auzit toata discuția, eu, analizând doar dupa o singura fraza pot gresi) atunci ai dreptate, este un motiv aiurea sa nu faci copii , acela ca te-ai putea îngrășa. Ca sa nu mai zic ca , evident, te poti îngrășa si fara sa fi fost însărcinată vreodată din cu totul alte motive. Daca e varianta a doua atunci tipa ar avea parțial dreptate. Parțial, fiindcă deși ideal ar fi sa nu uitam ca suntem femei chiar si dupa ce devenim mame, totuși fiecare femeie are viata sa, povestea sa cu greutatile sale care uneori sunt atât de greu de dus încât poate efectiv nu-i mai arde de îngrijit & Stuff.Sau, de ce nu, poate sunt si femei care se simt bine asa cum sunt , caz in care n-ar trebui sa ne deranjeze sau sa ne intereseze pe noi ceilalți. Nici pe tipa din metrou…

  12. Nu inteleg de ce trebuie explicat cuiva ceea ce isi doreste fiecare cu viata lui ,oamenii au mentalitati diferite ,dorinte diferite si fericirea nu inseamna acelasi lucru pt toata lumea.intradevar copiii sunt un motiv de implinire dar nu pt toata lumea ,sunt multe mame care nu isi merita acest statut cred ca o femeie trebuie sa faca acest pas daca este pregatita psihic si sufleteste,asta poate sa nu se intample niciodata dar nu inseamna ca acea femeie nu va fi fericita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: