Au trecut 9 ani de la dimineața aia când i-am mângâiat mâinile reci ca gheața și am învelit-o să nu-i fie frig. Credeam că s-a dezvelit și că i-au înghețat mâinile, așa cum i se întâmpla mereu. Am pupat-o, ușor, pe păr, l-am pupat pe omul ei pe frunte și am plecat la serviciu. Cu o seară înainte am fost la ei. Mă rugase tataie să vin să îl ajut să o spele și să schimbăm așternuturile. Atunci, ea mi-a spus ”Mamă, eu nu mai pot”. Și a lăsat lacrimile-i să îi curgă pe obraji. Am glumit cu ea, am sărutat-o pe tâmplă și i-am zis ”Să fii cuminte, bine? Trec și mâine”. Nu știu ce a fost în mintea mea, nu știu de ce nu am putut să îi fi spus ce voiam, de fapt. ”Te iubesc, mama”, asta simțeam să îi spun, dar pe gură mi-au ieșit alte cuvinte.
”Te iubesc și iartă-mă pentru toate suferințele pe care ți le-am provocat, că știu că te-am făcut să suferi. Te iubesc!”, asta aș fi vrut să-mi fi ieșit pe gură. Dar… cine știa că nu voi mai avea timp să i le spun clar și răspicat? I le-am spus mai târziu, în vis. Un vis ce părea atât de real și din care m-am trezit plângând și care a adâncit și mai tare suferința mea, durerea de a nu-i fi spus mamei ce simțeam cu adevărat pentru ea atunci când încă mai era lângă mine. Au trecut 9 ani de când rostesc cuvântul ”mama” doar când vorbesc cu fii-mea, când îi zic ”Alexia, mamă” Sau când o mai strig ”mami”. Dar e alt tip de ”mama” ăsta.
Au trecut 9 ani de la acel 17 octombrie 2014, când am sărutat-o ultima oară și am simțit, în același timp, o ușurare și un gol imens. O ușurare că a scăpat de suferință, că s-a eliberat. Un gol imens pentru că știam că ea nu, va mai fi acolo. Să mă cocoloșească, să mă cicălească, să îmi gătească, să mă certe că nu o las pe Alexia suficient la ei, să mă sune să îmi spună ce nebunii a mai făcut nepoată-sa, să mă copleșească cu bunătatea, blândețea și răbdarea ei. O bunătate și o blândețe pe care nu credeam că le-ar putea dobândi vreodată, la ce viață grea a avut înainte.
Mi-aș fi dorit să îi fi spus cât de mult am apreciat toate calitățile astea ale ei, pe care le-am descoperit la ea abia când și-a găsit OMUL, cel care a făcut-o să înflorească și să râdă cu poftă. Aș fi vrut să îi zic multe, să îi spun cât de mult o divinizez și o apreciez că, în ciuda vieții deloc roz, a luptat să ne crească, pe mine și pe sor-mea, să ne asigure o pâine pe masă. Dar, nu am crescut într-un mediu în care să ne fi exteriorizat sentimentele de iubire. Nu era timpul și mediul necesar. Oamenii nu ar trebui să se jignească, să se certe, să se bată, până la sânge. Oamenii nu ar trebui să își producă suferință. Dar, așa erau vremurile… Tăceai și înghițeai, pentru că nu se cădea să… Au trecut 9 ani, iar golul lăsat e la fel de mare. Suferința, durerea, regretele sunt tot acolo.
Nu, timpul nu a vindecat nimic. Nici măcar nu a atenuat. Asta cu ”timpul vindecă” este cea mai mare prostie. Este un marketing prost, este ca un motivațional d-ăla prost. Decât să fi auzit ”timpul îți va vindeca suferința”, mai bine aș fi făcut tot posibilul ca atâta vreme cât ea era aici, să fi auzit din gura mea toate lucrurile pe care le gândeam, dar nu am avut puterea să le rostesc cu glas tare. Mai bine aș fi îmbrățișat-o mai des. Și nu aș mai fi judecat-o. Pentru că doar ea știa cât de greu i-a fost și, totuși, nu a fugit mâncând pământul, ci a luptat, a îndurat pentru noi, fetele ei. Chiar dacă îi era cumplit de greu, chiar dacă erau zile când nu mânca, dar era fericită că aveam noi burțile pline, haine curate și că mergeam la școală. Își oblojea rănile și mergea mai departe. Pentru că ea era mamă. Și tot pentru că era mamă, a înțeles că fetele ei și ea meritau o viață adevărată, iubire, liniște, râsete, căldura unui cămin.
De aceea vă zic, iubiți-vă mamele, așa cum sunt ele! Nu le judecați pentru ce nu fac sau cum fac. Spuneți-le că le iubiți! Îmbrățișați-le! Aveți răbdare cu ele, chiar dacă par cicălitoare! Cât le aveți alături, că apoi… Și, mai ales, IERTAȚI.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
