Nu-nţeleg ce limbă vorbeşte copilul ăsta!

La aproape 3 ani, Alexia e la vârsta la care poceşte & inventează cuvinte. Nu de puţine ori ne-a pus în situaţia de a nu înţelege ce spune. Cu siguranţă sunteţi familiari cu situaţia în care copilul spune că vrea nu ştiu ce ala bala şi voi să nu înţelegeţi ce zice. Iar scena care urmează e cât se poate de previzibilă şi de clasică: “Ce vrei?”, întreabă părintele, în primă fază mirat, curios, dornic să descopere ce înseamnă cuvântul #¤%& rostit de copil într-o limbă numai de el ştiută. Cum nu obţine ce vrea, copilul devine mai insistent, uşor plângăcios: “Veau #¤%&!Veau #¤%&!Veau #¤%&!”. “Nu-nţeleg, ce vrei? Spune mai clar, te rog”, îi răspunde părintele uşor iritat. “VEAU#¤%&!VEAU#¤%&!VEAU!#¤%&!” urlă copilul nervos pentru că părintele nu înleţege, dom’le, ceva atât de simplu! “CE TOT VREI?”, vine întrebarea părintelui obosit, stresat şi iritat de insistenţa copilului care nu vrea să vorbească româneşte.

Ei, astfel de scene se petrec în casele multor părinţi. Recunosc, şi noi ne-am cam ieşit din pepeni când Alexiei i s-a pus pata că vrea un lucru definit de ea print-un cuvânt rostit într-o limbă neştiută de noi, adulţii. Dar am găsit soluţia salvatoare, care, de cele mai multe ori, ne scapă de scene de genul celor de mai sus, care, invariabil, au acelaşi final: un copil orăcăind şi iritat că adulţii nu-l înţeleg şi nişte adulţi plini de spume că, după o zi obositoare de muncă, nu au parte de linişte măcar acasă. Ei bine, cum ziceam, noi am descoperit o soluţie. Nu merge de fiecare dată, dar de cele mai multe ori ne salvează de la minute bune în care noi vorbim o limbă şi Alexia alta. Atunci când ea vrea ceva şi noi nu înţelegem cuvântul cu pricina, îi spune-mi “Adu-mi tu <#¤%&> ăla al tău, că eu nu văd unde e”. Sau îi cerem să ne arate ce e “#¤%&“. Mai avem o variantă: îi arătăm ceva, o întrebăm ce este acel ceva, apoi băgăm la cap pentru ca data viitoare să ştim. Deh, învăţăm şi noi acum, la bătrâneţe 😉

Iar atunci cân ne uităm pe Youtube la filmuleţele din playlistul nostru, dacă vrea ceva anume, Alexia spune doar atât: “Veau aia!”. Fireşte, noi nu ne uităm fix la ce se uită ea. Atunci îi spunem să pună degetul pe ce vrea să îi punem, cu riscul de a avea un monitor plin de amprente…

Voi cum procedaţi în astfel situaţii? Chiar vreau să ştiu cum fac şi alţi părinţi. Adică vreau să “fur” de la voi, recunosc ;).

Nu vreau să închei fără să vă invit la un mic exerciţiu de imaginaţie. Aveţi idee cum se traduc cuvintele de mai jos?

Piţinţă=?
Guiei=?
Bilol=?
Tununelic=?
Mâlal=?
Mămălit=?
Mameche?
Tununeta=?
Veau să licăm=?
Vă las câteva zile de gândire, apoi vin cu traducerea 😉

11 Comments

  1. Placinta? Birou? Intuneric? Am nimerit ceva? :)))) Cristi al meu de 2 ani bea iaptut, face taba idapt si se uita la pucatus… iaurt, imediat, sportacus. Dobesia=surubelnita… :)))

  2. 🙂 ) Da, si noi avem cam aceeasi metoda, pun copilul sa imi arate. Problema apare insa cand obiectul pe care il vrea nu se gaseste in casa. Stiu ca la un moment dat ne-am dat de ceasul mortii sa aflam ce inseamna “smalina”, i-am dat tot ce semana cat de cat cu cuvantul inclusiv masline si urla in continuare. Misterul a fost dezlegat abia a doua zi la mama, unde s-a dus tinta spre frigider si cand l-am deschis mi-a aratat slanina! Ii daduse tata si ii placuse, numai ca noi nu aveam acasa.
    Sau, daca e ceva ce nu e obiect si imi povesteste ceva, trebuie doar sa incuviintez si sa scot din cand in cand sunete inteligente, gen “Da”, “si?”, chiar asa?” “si mai departe?”. Acum insa inteleg in proportie de 95 % ce spune, cu exceptia convorbirilor la telefon, cand inventeaza o gramada de cuvinte doar pt ca ii plac cum suna. Abunda x-urile si vocalele in vorbirea ei aeriana.
    Ma hazardez un pic in traducere, desi nu seamana cu limbajul mezinei mele. Nu stiu ce inseamna toate, dar pe sarite parca vad un biberon, intuneric, trotineta si vreau sa plecam. Am ghicit? Ce sunt restul, totusi?

    1. :))))) Slănină? Vai de mine, nici o legătură cu ce spunea ea acolo 🙂
      Da, e mai greu când ceea ce doreşte ea nu e în casă, ori în raza vizuală, a ei şi/sau a noastră.
      Răspunsurile corecte vi le dau marţi. Ai ghicit doar întuneric şi trotinetă (de fapt ea zice trotinetă la tricicletă… nu ştiu de unde asocierea…)

  3. Si noi descifram aceeasi limba, alt dialect cred, caci cuvintele difera de la un copil la altul.
    Placinta, birou, vreau sa lucram…dialectul Alexiei difera de cel al Dariei…
    Noi le zicem la: lapte- iui, telecomanda – boanga, toioi – culori, decu meu – degetul meu, etc. Milioane de mii de cuvinte inventate si rostite cu gingasie, pe care noi parintii trebuie sa le talmacim, rastalmacim.
    Mult succes si perseverenta!

  4. La noi porcaliu=portocaliu. Si la noi e foarte greu, cu tipete multe daca nu reusesc sa descifrez in timp util solicitarea.
    Sa incercam si noi:placinta, bloc, intuneric, marar, mamaliga, trotineta, vreau sa plecam/ jucam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: