Nu lăsăm copilul să se joace cu al tău, pentru că nu sunteţi de nasul nostru

Am fost, recent, martora unui episod care mi-a lăsat un profund gust amar, chiar dacă el s-a terminat, cred eu, în favoarea fetei mele. A fost o chestie de genul ”Nu sunteți de nasul nostru”.

V-am tot spus că Alexiei nu-i place la grădiniţă. Principalul motiv: copiii sunt răi şi îi spun bebe plângăcios. Asta pentru că, atunci când am dus-o la grădi, perioada de acomodare a fost cumplită, cu multe lacrimi pe obraji (ai ei, dar şi ai mei), cu răzvrătiri şi multe boacăne premeditate, menite să ne facă pe noi să înţelegem că nu-i place, că vrea acasă şi basta!

Cu răbdare, discuţii interminabile şi niscaiva vizite la psiholog, Alexia a trecut peste şoc. Cel puţin nu mai face rele (atât de multe!). Ba chiar în vacanţă a plâns că vrea la grădi. Dar i-a trecut repede, căci are copii în clasă care o tot tachinează şi revederea cu ei a făcut-o să-şi amintească faptul că nu-i place la grădi.

Nah, d-ăştia vor fi şi la şcoală şi la liceu, n-ai ce-i face! Îmi rămâne doar să o învăţ cum să le ţină piept şi să nu se lase intimidată ori afectată de răutăcismele lor. Intervin doar atunci când mi se plânge, altfel o las să se descurce singură.
Într-o seară, când am rămas să se joace în curtea grădiniţei cu ale ei colege, am asistat la eposidul de care vă spuneam la început. Unul de discriminare, aş zice. Alexia mea se întreaptă către patru fete din gurpa ei, bucuroasă nevoie mare. Nu avea jucării la ea. La vederea ei, cea mai mare dintre fete dă tonul: ”hai să fugim de Alexia!”, iar oile au urmat-o!

S-au ascuns de ea, apoi şefa a răcnit: ”nu ne jucăm cu tine, nu vezi ce păpuşi frumoase avem? Tu nu meriţi!”. Alexia mea alerga după ele, în timp ce colegele ei fugeau de ea ca necuratul de tămâie. Dezamăgită, Alexia s-a oprit, s-a pus în genunchi şi dădea să plângă de supărare. ”Mami, ia calul!”, strig eu la ea, întinzându-i jucăria din pluş pe care mi-o dăduse să o ţin ”să nu îngheţe de la zăpadă”, după cum îmi ordonase fii-mea.

La vederea patrupedului pufos, şefa turmei dă fuga spre fii-mea să-i ia calul din mână. ”E al meu, ţi-l dau să te uiţi la el, dal tu ai fost lea şi ai fugit de mine. Nu e flumos”, i-a servit-o fii-mea pe un ton de bătrân înţelept. Au discutat ele despre cal, Alexia le-a povestit vrute şi nevrute despre jucăria ei, apoi, după vreo 10 minute, şefa de turmă decide că mai bine se retrag ele, posesoarele de Barbie, într-un loc doar al lor, unde să stea numai fetele cu păpuşi.

A fost urmată doar de un copil, celelalte două roiau în jurul Alexiei, minunându-se de calul ei imens, strălucitor şi pufos, pe care l-a putut lua fiecare în braţe. Alexia a împărţit, spre deosebire de şefa de turmă, care voia să i se dea toate păpuşile, dar ea să nu o împrumute pe a ei.

Apoi, după ce fetele au plecat, salutând-o frumos pe Alexia, fii-mea şi-a dat calul în leagăn şi i-a spus că nu e frumos să îi supere pe copiii care vor să se joace cu ea. Ea, căci patrupedul este o ea, pe care o cheamă Elsa (”Regatul de gheaţă” rules!).

M-am supărat, m-am întristat la vedera Alexiei, alergând şi cerând (cerşind) atenţia colegelor. Gustul amar sau mai bine zis ”sictirul” l-am avut când i s-a acordat atenţie doar pentru că adus ceva frumos, ceva mare, pe care chiar a fost bucuroasă să-l împartă, deşi ea nu a primit nimic la schimb.

La vederea scenei ăsteia m-am trezit purtată în trecut, în perioada liceului, când mergeam la cursuri îmbrăcată îngrijit, curat, dar nu cu haine de firmă şi nu în tendinţe. Mama nu-şi permitea să mă echipeze din cap până în picioare cu lucruri de firmă. Nu eram nici umblată prin străinătăţuri ca să am ce povesti, asemeni colegilor mei.

Din acest motiv, am fost evitată de mulţi colegi, căci am avut ghinionul să nimeresc într-o clasă de copii cu părinţi avuţi. Nici afară, la ţigară nu eram acceptată în găştile „de firmă”, tot cu ”sărăntocii” fumam. M-am simţit discriminată, sentiment deloc plăcut.

Genul ăsta de comportament (stai cu noi dacă ai cu ce te lăuda, dacă nu, valea!) îmi repugnă. Bine, nu dau doi bani pe oamenii care gândesc şi acţionează aşa. E clar că sunt limitaţi. Însă mă doare sufletul să o văd pe fii-mea cum este respinsă. Mă doare suferinţa ei, mă doare să o văd dornică să se joace, să interacţioneze şi se trezeşte respinsă doar pentru că nu are o jucărie pe măsură.

Sau pentru că are părinţi care nu se ridică la standardele părinţilor copiilor cu care ea vrea să se împrietenească. Adică atitudinea aia: ”nu lăsăm copilul să se joace cu al tău, pentru că nu sunteţi de nasul nostru”. Până la urmă, de ce trebuie să fii de nasul cuiva ca să interacţionezi?

Poate că noi, adulţii, ne putem ignora, dar copiii ce vină au? Urât să-ţi înveţi copilul să se joace doar cu cei de teapa ta. Până la urmă, ei nu ar trebui să ţină cont de avuţiile părinţilor atunci când le face plăcere să se joace cu alţi copii.

Urâtă atitudinea adulților  care merg pe principiul ”Nu lăsăm copilul să se joace cu al tău, pentru că nu sunteţi de nasul nostru”.

Dă un share:

36 Comments

  1. Trebuie lăsat copilul sa se descurce.In viața se va lovi de asemenea lucruri nu trebuie sa fiți tot timpul cu ochii pe gesturile copiilor ea își va găsi o prietena cu siguranță pe gustul ei.trebuie sa conștientizați ca trăim într-adevăr astfel de lume

  2. Da? Toata viata, toti ne intalnim cu situatii neplacute si oameni needucati. Trebuie sa ne invatam copiii sa le faca fata. Daca nu erau fetitele acelea, era un caine agresiv. Daca nu era vorba de jucarii era vorba de creanga din copac sau leaganul pe care vor sa se dea toti deodata. Ceea ce s-a intamplat acolo a fost doar o ocazie de a invata ceva pentru copil. Si cred ca Alexia a gasit o cale de a rezolva situatia fara tot dramatismul pe care il exersam noi aici. Jucarie au vrut, jucarie le-a dat. Si a obtinut ce a vrut. Admiratia celorlalte fete. Daca nu era calul facea castel de nisip sau se urca in copac si tot facea ceva sa le atraga atentia. Mie nu mi se pare vulnerabila fetita. Cere ce vrea, insista, gaseste solutii. Bravo ei. Cand va gasi o cale sa fie lider de grup ii va placea si la gradinita.

  3. Cred, totusi, ca diferentele sociale sunt atenuate la copii. Dar, ei se afla in cautarea unor roluri, printre care cel de lider este primul vizat. Si cum se afla in prima faza de evolutie, forta si afirmarea proprietatii sunt primele “unelte” folosite. Generozitatea nu e instinctiva. Este necesara putina educatie pentru a o interioriza si a o folosi inclusiv pentru obtinerea recunoasterii sociale fara sa duca la abuz din partea celor carora li se adreseaza. Dar chiar si cu astfel de copii, mai putin educati, se poate ajunge la un modus-vivendi. Adultii nu pot interveni direct, pentru ca nu rezolva nimic, dar dupa ce analizeaza “adversarul” pot sfatui copilul f.f. concret si detaliat cum sa se poarte pentru a obtine ce doreste, fara “te descurci tu”. Pentru ca, daca ar sti ce are de facut sau ar vrea neaparat sa faca intr-un fel anume, ar face. Posibil cu rezultate bune.
    Stiu o fetita de 8 ani, care fiind intr-o scoala noua, dintr-o tara a carei limba abia incepuse sa o invete, era izolata de colegi si incepuse sa devina inchisa in ea si deprimata. La sfatul mamei ei, si-a adunat tot curajul de care era in stare si s-a dus direct la “liderul” clasei, o fetita autoritara si ironica, i-a zambit si i-a dat jumatate din covrigul pe care il manca, intreband-o cum se numeste obiectul respectiv. Din acel moment au devenit prietene si “straina” a intrat in grup. In schimb sora ei, cand a fost pusa in situatia de a face fata unui grup de copii agresivi fizic, a facut apel direct la politie in prima faza, iar ulterior, impreuna cu mama ei, s-a intalnit cu parintii copiilor respectivi. Ambele variante au dat rezultate. Exista si varianta ignorarii complete a agresorilor emotionali. Important este sa nu accepte copilul rolul de victima. Si sa stie ca se poate baza pe cineva.

  4. Din pacate o astfel de mentalitate a existat si va continua sa existe. Stiu, e trist. Cred ca toti am trait acest sentiment amar al discriminarii, iar cand vine vorba de copii nostri sentimentul e si mai amar. Ce putem noi face? Sa le aratam dragostea noastra, sa le oferim educatie si sa ii invatam sa fie puternici in orice situatie, sa fie buni dar sa nu se lase umiliti!

  5. Vai mami! Si eu care credeam ca doar noua ni se intampla asa! La noi la gradi nici parintii nu te saluta daca pari de un statut social inferior! Pacat….pacat de copii pt ca cresc intr-o lume asa de rea…din pacate noi patim si in familie astfel de lucruri…mergem in vizita la nasi sau la altcineva cu copii si copii spun hai sa ne ascundem de daniel si sa inchidem usa,sau hai sa nu il bagam in seama…..o lume…asa cum e…..

  6. imi pare rau ca ati trecut si voi prin asa ceva din nefericire am trecut si noi atat la gradinita cat si la scoala si cu durere mare recunosc ca fetita mea sufera ,incerc sai explic si o fac sa inteleaga ca ea nu are nici o vina si chiar noi facem multesacrifici sa-i cumparam cele necesare si visate de ea in limita noastra de buget insa avem copii rasfatatii ,razgaiatii de banii gata cu aere si fasuri pe care parinti lor o ridica cat mai sus ..

  7. Aşa cum am spus, nici Alexia mea nu e uşă de biserică. Tocmai de aceea discut cu ea, îi explic, îi punctez care sunt consecintele… La copiii de vârsta Alexiei, părinții au şanse mai mari de reuşită în corectarea comportamentului. La vârsta celor de la grădi, copiii imită ff mult. Ce imită? Ce văd la adulți, ce văd la alți copii. Noi, părinții, trebuie să fim atenți la derapajele lor

  8. Din pacate se arunca in carca parintilor toate apucaturile proaste ale copilului. In realitate, copilul are propria personalitate. Vine din gene, cum s-ar zice. Poate fi bun sau rautacios, vesel sau trist, bagacios, suparacios, fara sa-l invete nimeni asa ceva. Ar insemna sa afirmam ca un copil se naste cu un creier perfect gol, fara nici o trasatura, ceea ce este o aberatie. Nici mie nu imi plac unele trasaturi de caracter ale baiatului meu, dar muncim sa le atenuam. Daca sunt mama lui asta nu inseamna ca nu pot sa il privesc obiectiv. A trebuit sa admit ca pustiul meu poate fi nesuferit cu ceilalti copii, fara ca noi sa il fi invatat in mod special acest lucru. Pentru parinti este greu sa vada defectele, asta este provocarea!

  9. De intervenit, Laura, intervin doar verbal şi doar atunci când Alexia îmi spune prin ce a trecut. Cum, la fel, o apostrofez că nu e tocmai ok ce face ea atunci când nu e uşă de biserică. Ba chiar îi spun că reacțiile copiilor la adresa ei pot fi o consecință a faptelor ei. Recunosc, mai am de lucru la capitolul comparație între viața mea şi a ei, dar încă sunt sub tratament 😉
    Eu ştiu foarte bine că ei se ceartă, ei se împacă şi de aceea nu mă bag, doar discut cu ea, pe drum, acasă, departe de “locul crimei”. O las să îşi managerieze ea relațiile. Dar nu poate să nu mă doară când o văd respisă… şi mă doare şi că trebuie să o las să îşi învețe lecția din respingere. Singurul lucru pe care l-am făcut (pentru a îi distrage atentia) a fost să îi dau calul, crezând că aşa va evita plânsul şi se va juca singură cu el. Sincer, nu mă aşteptam să vină colegele să îi admire jucăria. Le-am lăsat să facă fix ce vor.

  10. Sfatul meu e să nu mai iei atât de în serios lucrurile astea. Aşa cum ai spus şi tu, nici Alexia nu e uşă de biserică, ba chiar descrii acţiunile ei (mâzgălit pe foile altora, luat jucării etc) drept nişte “copilării”. Copilării pot fi şi ce au făcut fetiţele alea. Părerea mea e că n-ar trebui să mai pui atât la suflet lucrurile astea şi, cel mai important lucru dintre toate, nu le mai raporta la experienţele tale. După cum ai văzut şi singură, copiii trec uşor peste lucrurile astea atât timp cât discută despre ele. Să nu crezi că fii-mea e vreo populară (deşi la grădiniţă nu au fost niciodată incidente de genul celor descrise de tine) dar în parc are parte de acelaşi tratament (nu din cauza jucăriilor, ci a hainelor fără sclipici, a unghiilor ne-ojate şi a lipsei spiritului de turmă). La început mă frustra foarte tare acest lucru (evident, îl raportam la experienţele mele de exclusă socială din copilărie şi adolescenţă) până mi-am dat seama că asta e viaţa ei, că şi-o trăieşte foarte bine, că are alţi prieteni şi că experienţele astea fac parte din procesul de întărire a caracterului. Eu nu vreau să văd la adolescenţă un copil care nu a fost respins niciodată, care nu ştie ce înseamnă înfrângerea sau ce înseamă “nu”. Un asemenea copil nu va avea capacitatea să facă faţă cu succes provocărilor adolescenţei şi, mai târziu, provocărilor maturităţii. Încearcă să te detaşezi şi, pe cât posibil, nu mai interveni în relaţiile ei sociale (cu excepţia agresiunii făţişe, evident). S-ar putea ca din “smiorcăită” să se transforme în “smiorcăita pentru care intervine mereu mami” şi nici asta nu cred că e de dorit.

  11. Mama Aluniță, din spusele tale se vede că doar ai răsfoit blogul meu 🙁 Regret să te anunț, dar eu nu doresc a face educație nimănui și nu asta a fost intenția mea. Nu sunt în măsură să fac acest lucru! Eu doar prezint un punct de vedere și o alternativă. Dacă cineva consideră că e ok, o poate prelua partial sau integral, Și da, educația poate veni din multe surse, dar dacă rămâne doar la stadiul de venit, fără a înțelege și aplica nimic din ea, e ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar faptul că am scris că nu poți face educație cuiva care nu stă lângă mine, nu am descoperit și afirmat eu asta, ci o somitate în parenting-ul internațional. Sunt vorbele lui Alfie Kohn.

  12. Baiatul cel mare este clasa 1 , anul trecut la clasa pregătitoare am văzut o faza in clasa intre 4 fetite de nu mi.a venit sa cred. Vorbeau despre cum sa faca niste bratari din abtipilduri cand una dintre ele a vrut sa o faca diferite fata de celelalte dar nu i s.a dat voie si raspunsul a fost urmatorul ” sunt ale mele si faci ce vreau eu daca nu pleaca ca si asa vad ca ma copiezi , ai bluza ca a mea (si a tras.o de maneca cu in aer superior ) dar eu o port in casa ca nu e de iesit pe strada ” vorbele unei fetite de 6 ani !!! Suunt f rai si au vorbele la ei si sincer nu neaparat din casa , aud si vad pe strada , in desenele stupide la care se uita (hannah montana , ben 10 ) etc

  13. Cu tot respectul, ultima fraza e paradoxala pentru cineva care incearca sa faca educatie pe un blog 🙂 Mai mult, rasfoindu-l un pic, am vazut o postare despre “cartile care ne-au facut oameni” – o expresie minunata si adevarata. Educatia poate veni de oriunde si o singura intamplare, o singura vorba de la un strain sau o fugara intalnire providentiala pot schimba o viata. In conditiile in care copiii nostri vor trai in aceeasi lume cu toti ceilalti, si nu intr-un turn de fildes, eu nu cred ca e suficient sa ii educam doar pe ei.

  14. trist dar adevarat!
    Astfel de lucruri se intampla, s-au intamplat si copilului meu, si da!! sunt perfect de acord cu tine, genul asta de situatii imi repugna!!
    rautatile, nu vin din copii, este cu neputinta, ei sunt ingeri si sunt foarte buni( mereu ii spun asta fiicei mele)!
    Rautatile vin din frustrarea si nestiinta parintilor.Punct!

  15. Daca ar fi numai asta, ar fi OK. Gadget-urile fac mai mult rau decat bine copiilor. Chiar am citit de curand intr-un articol (“Steve Jobs Was a Low-Tech Parent”) ca marii sefi ai firmelor producatoare de astfel de tehnologii le interzic propriilor copii uzul acestora. Poate baiatul tau s-ar simti mai bine daca ar afla ca acei copii, infinit mai bogati decat colegii lui, nu au iPhone, SmartPhone si alte prostii din astea 🙂
    Cat despre psiholog, poate mai incercati unul? Eu am vazut vreo patru inainte sa gasesc pe cineva cu care sa ma potrivesc si sa avem rezultate bune impreuna. Intrati intr-o perioada extrem de fragila si importanta acum (adolescentza) si cred ca ar fi bine sa aveti un sprijin…

  16. Este minunat ceea ce spui. Înseamnă că lucrurile nu stau așa de rău! În psihologie se spune că, dacă ai un prieten cu care să poți interacționa și care să te accepte așa cum ești, este suficient pentru a-ți schimba starea. Insuflă fetiței tale încredere în ea și ai să vezi, că nu există să nu reușiți. Iar faptul că are prieteni băieței, nu este o problemă. Copiii din ziua de astăzi sunt așa cum sunt, pentru că nu mai există sistem de valori și totul a luat o întorsătură nefirească. Rămân la convingerea că nu trebuie să contribuim și noi la agravarea acestor stări, dar nici să ne înhămăl, alături de copil, la lupte inutile. Nu poți educa ceva ce nu stă lângă tine! 🙂

  17. Are 3 prieteni. Doar baieti. Dar vad cand intra in clasa ca doar baietii o intampina fericiti si vin la ea sa o salute. Fetele nu… Mereu imi povesteste cat de frumos se joaca alaturi de baieti. Dar si ca fetele sunt rele cu ea…

  18. Dacă accepti a părere: nici fiul meu cel mic nu a început bine socializarea și a adoptat un comportament de respingere față de colegii lui de grădi. Dar după ce a început școala, încetul cu încetul, a demonstrat singur, în clasă, ceea ce știe și ce poate. E suficient ca fiica ta să aibă un singur prieten din grupă, după care lucrurile se schimbă. Atitudinea acestor copii reprezintă imaginea, în oglindă, a ceea ce văd și aud în casă. Important este să nu o înveți să răspundă cu aceeași monedă. Vă doresc tihnă și armonie! 🙂

  19. Multumesc pentru intrebare.
    Probabil,probabil… pentru ca se afla intr-un colegiu de elita (ceea ce este foarte bine,toti copiii au dreptul la invatatura si la acces in scoli bune).Diferenta apare atunci cand este vorba despre gadget-uri de ultima ora . In clasele primare ,colegii lui aveau iPhone,tablete ,care costa dublu salariului minim.Astfel ca nu putem tine pasul cu ei.I-am cumparat si eu smartphone,tableta,ceva mai tarziu.A vrut sa arate colegilor,au inceput sa rada ca sunt de jucarie,ca nu se compara cu performantele lor gadget-uri.
    In acest mod imi explic marginalizarea.Nici psihologul nu mi-a dat alta explicatie.In urma sedintelor cu el,nu a avut de mentionat vreo problema Mi-a spus ca este un copil bun,cu un IQ peste medie.Doar la sensibilitate avem de lucrat,este prea sensibil.

  20. Mda, romanul neaos care le stie pe toate si nu are nevoie sa mai invete nimic. Sunt mamele care se vor trezi prea tarziu si vor realiza ca ai lor copii nu numai ca nu sunt buricul pamantului, dar ajung si la coada turmei, din cauza lor.
    Imi pare rau ca aveti un asa anturaj fortat de imprejurari. E pacat ca Alexia sa creasca cu astfel de modele in jur, iar sarcina voastra, de parinti, e mai grea acum, ca trebuie sa balansati raul de acolo… Dar sunt sigura ca va veti descurca 😉

  21. Am avut 2 tentative, culmea, cu acelaşi tandem mamă-fiică. O dată pentru ca fiica o tot batea şi agasa pe Alexia pe motiv ca X era mai mare şi fii-mea trebuia să se joace doar cu ce jucării voia X. Când am zis (pe un ton prietenesc!) copilului că nu e corect să se poarte aşa cu fii-mea, mă-sa a tras de ea nervoasă “hai acasă că am ajuns să ne facă alții educație”… Apoi, acelaşi copil îi tot spunea Alexiei “proasto”. Cum le-am prins mamă şi fiică, tot pe un ton politicos, am rugat-o să nu mai folosească un aşa limbaj. Deşi fiica ei avea acea mină de copil vinovat (privire în pământ, rosie în obraji, muscat de buza), mama m-a repezit ca fata ei nu e mincinoasa… Au mai fost incercari cu alti parinti de a avea un dialog amiabil, dar cand nu ai cu cine, mai bine nu incerci… Ah, si in grupul de fete cu Barbie, era si cea care i-a zis Alexiei proasto

  22. E dureros pentru o mamă să vadă așa! Dar să știi că personal am zis întotdeauna că dacă cineva nu vrea să aibă de-a face cu mine, nici eu nu vreau să am de-a face cu el! Și puiului meu i s-a întâmplat oarecum și asta pentru că este „român”. Să nu-ți mai spun că și soțul la muncă deseori este jignit pentru că este „român”. Nu am văzut popor mai discriminator ca grecii!

  23. Si eu am vazut asta la foarte multi copii si ma doare sa vad ca parintii ii invata deliberat sa fie asa, sa faca discriminari cand ei la varsta asta nu ar trebui sa fie preocupati decat de joaca!

  24. Inteleg din ce ai scris si mai sus ca nu ai nici o speranta ca oamenii s-ar putea schimba in bine, daca discuti cu ei, fie ei copii sau adulti? Desi cred ca ai intrucatva dreptate, eu m-as baga sa “repar” lucrurile chiar si daca ar fi vorba de un copil strain. Stiu ca intr-o zi o s-o incasez pentru asta, dar ziua aia inca n-a venit! 😉

    Oricum, citind si celelalte comentarii, am bizara senzatie ca traiesc intr-un univers paralel. Nu am intalnit astfel de situatii nici la gradinita, nici acum, la pregatitoare. Bisericute, respingeri fatise, jigniri?… Evident ca vor incepe la un moment dat, dar ma mir ca se intampla de la 3-4 ani.

    Iar in vremea cand eram eu eleva, clar nu exista asa ceva. Si stiu ce spun, pt ca eram saraca, grasa, premianta, orfana si imbracata cu hainele mamei – deci aveam toate “calitatile” necesare marginalizarii :-)))

  25. Da, stiu, e dificil. Si noi ii tot spunem ca nu e frumos sa rada de alti copii care nu au, sa se joace cu toti copiii, sa imparta, sa faca schimb. Jneori pune in aplicare, alteori nu…

  26. 1. Alexia spune că doamnele îi ceartă pe copiii răi, uneori. Alteori ridică din umeri, caz in care deduc că ea a provocat situațiile conflictuale, că nici fii-mea nu e uşă de biserică. Ştiu că şi ea îi tachinează la modul ca nu îi lasă sa se joace, nu dă jucăria, desenează pe planşele colegilor… copilării d-astea
    2. Mamele şi bunicile fetelor cu pricina formaseră un cerc la multi paşi distanță de copiii lor, fiind mai preocupate să discute între ele. Eu stau fie aproape de Alexia când e la locul de joacă, fie mai departe de ea, dar mereu cu ochii la ea. Preventiv.

  27. Ce sa-ti zic…In grupa mica, avea 3 ani, fii-mea mi-a zis ca ea e saraca. Cand am intrebat-o de ce, mi-a zis ca ea il are doar pe Mickey Mouse mare si alta colega are si varianta mica a soarecelui. Nu am asistat la discutie, dar cred ca asa i-a spus fata aia, ca daca nu are jucaria e saraca, ca noi nu folosim termenul asta. Anul trecut faceau concurs cine o are pe Elsa originala. Noroc ca ii merge mintea domnisoarei si a conchis singura ca papusa ei din piata e mai frumoasa decat ale lor originale. Pe de alta parte, vad si la ea, ca afiseaza un aer de superioritate atunci cand are o jucarie mai deosebita si le trateaza de sus pe cele care nu au si eu nu o invat asta si nici nu o las sa iasa din casa cu ele, decat in situatii exceptionale. Nu ai ce sa faci. Cred ca toata viata se va lovi de astfel de situatii, rolul nostru este sa le temperam cand o iau pe aratura, sa le explicam, sa le indrumam, sa le incurajam. Sa vezi cand or sa descopere hainele de firma…La noi de la gradi era deja concurenta si am fost la una de stat. Chiar am observat ca fetele mai inalte, mai frumusele, mai bine imbracate facusera o gasca si nu se jucau decat intre ele. Cand am intrebat-o de ce nu le baga in seama si pe celalalte imi raspundea ca sunt mici si nu stiu sa se joace. E foarte dificil….

  28. Doua lucruri nu ai povestit aici:
    1. Ce face educatoarea cand ii aude pe copii ca o jignesc pe Alexia?
    2. Ce au facut parintii celorlalte fetite cand nu au vrut sa se joace cu ea?
    Intreb asta pt ca, evident, la varsta lor, vina pentru astfel de comportamente nu e a copiilor…

  29. Ugh am facut si eu scoala la “fite” si nu am avut o situatie de “fite”. Bine,nu ma puteam plange – sau ma rog , ai mei nu se puteau plange, dar nu eram trasa in haine de firma si in cl a 12-a NU mergeam cu masina la scoala (desi permis aveam) ; eu am fost tachinata pentru greutate – pana in anul 1 de facultate am fost grasuta bine – si ca eram “tocilara” (adica imi faceam temele la timp si luam note mari; nu am putut toci vreodata). Era horrible si atunci dar mi se pare din ce povestesti ca s-a cam acutizat problema . Din pacate si ca adult vad ca se formeaza grupulete pe baza de “venit” si apucaturi. Si daca eu prefer sa arunc banii pe carti si calatorii si nu pe haine de firma multi se uita crucis la mine si ne exclud din cercul lor.
    Nu am copii, nu pot sa iti dau un sfat. Dar daca as fi avut copil si ar fi patit la fel, le-as fi tinut morala mamelor de fata cu progeniturile. Sa pun pariu ca-s niste piti mai in varsta tipele?!

  30. Buna seara ! Mi-au dat lacrimile…de ce ?! de frustrare (am propia experienta similara) ? nu ! mai degraba sunt impresionata de intelepciunea Alexiei .Aveti un copil reusit, minunat si pentru asta FELICITARI !
    Am trait aceasta situatie cu copilul meu cand era la gradinita.Din pacate situatia continua, in prezent copilul meu are 12ani si este in continuare marginalizat. Chiar ieri vorbeam cu el, incercand sa-l incurajez, ii spuneam ca anii acestia vor fi doar amintire.Va uita,i-am spus. Mi-a replicat ca toti anii de scoala au fost dificili, intrebandu-ma : “Cat sa mai suport epitetele si dispretul celor de la scoala?”. Este un baiat care are note bune, a luat examenul la limba engleza cu 99 puncte din 100,fara meditatii,ca majoritatea celor din clasa lui.Este inalt, frumos (fiecare mama isi vede copilul frumos,nu?). Financiar,nu stam foarte bine,dar nici rau.Traim decent. Pe de alta parte,nici vizitele la psiholog n-au fost de foarte mare ajutor.Acum este intr-o etapa a vietii foarte dificila: adolescenta, il vad ca se inchide in el pe zi ce trece. Ma bazez pe puterea lui de a-si dezvolta o personalitate puternica, de a reusi intr-o lume care este intr-o directie gresita. Eu si tatal lui il sustinem,il incurajam. Mai mult nu stiu ce am putea face.
    Cer scuze pentru povestea mea,simteam nevoia sa povestesc .Ma doare foarte tare respingerea de care are parte,mai ales, stiind cat este de dornic sa socializeze.
    Nu stiu cum sa inchei,spun doar ca o sa va urmaresc cu drag,poate voi invata ceva de la Alexia.

  31. Ce urat! M-am emotionat profund, cu siguranta nu mi-as dori sa fie tratat copilul meu asa. De vina sunt parintii, ei trebuie sa ii invete de mici sa se poarte frumos, asa cum tu ai invatat-o pe Alexia!

  32. Offf…..ce situatie urata si grea…
    Pentru tine in primul rand dar si pentru Alexia, ce nu stiu cat contientizeaza , dar simte ca nu este bine-venita !
    Din pacate, am avut si eu asemenea momente in generala, apoi la liceu… Ai nostri parinti nu au avut posibilitati stralucite sa ne imbrace ( pe mine si pe fratele meu) cu haine de cine stie ce firma. Am purtat mult timp haine primite de la altii. Erau curate, erau intregi, imi veneau bine ca si marime, dar nu tocmai noi.
    Rautacisme din cele povestite de tine le-am trait si eu pe pielea mea….

Loc de comentarii

Scroll Up
%d bloggers like this: