Ne-am adaptat la grădi şi nu prea… Cum să o transform pe "Xena Alexia" în Prinţesa Sofia?

Uf, de când tot zic că voi scrie această postare! Azi, după a doua şedinţă cu părinţii mi-am zis că nu mai e loc de amânare, trebuie să scriu odată despre adaptarea Alexiei la grădi. Nu de alta, dar mâine poimâine începem şcoala şi vom avea alt subiect de discuţie.

Aşadar, având experienţa primei creşe, dar pe celei de-a doua, nici prin cap nu mi-a trecut că Alexia va avea probleme la capitolul adaptare. Aşa că am sărit peste etapa pregătirii psihologice a copilului pentru grădiniţă. I-am povestit noi de câteva ori că va merge la grădi, că a crescut, că va cunoaşte copii noi. Iar ea a părut încântată. Aşa că, în prima zi de grădi am mers amândoi cu copchilul de mână. Noi emoţionaţi, ea veselă. A fost ok la predarea copilului. Dar la “ridicarea” lui nu a fost chiar floare la ureche. S-a lăsat cu lacrimi. A doua zi dimineaţă, JALE! Lacrimi de crocodil, urlete şi intrat în clasă mai cu forţa. Chiar şi doamna se mira: “Păi ieri erai veselă şi acum plângi?”. A treia zi show-ul a fost la dublu.

Jale şi mai mare, lacrimi şi mai multe, plus tăvălit şi agăţat de mami. Din dorinţa de a o face să intre la clasă fără lacrimi, am făcut o prostie. Cu o zi înainte, când am mers să iau fata de la grădi, pe un ton de plângăcioasă mi-a povestit că mi-a pregătit la bucătăria din clasă un tort de ziua mea. Şi mi-a dat o farfurioră cu o felie de tort imaginar. În a treia dimineaţă, după minute bun de pupat, alintat, strâns în braţe, încurajat, o bag încet-încet în clasă, spunându-i să se duce să se joace la bucătărie cu fetiţele. Face doi paşi cu spatele la mine şi iese cu lacrimi de crocodil. În acea secundă mi-am amintit de felia imaginară de tort. I-am spus să se ducă să-mi facă tort, ea pleacă liniştită spre bucătăria de jucărie. Doamna îmi face semn că e ok, apoi o şterg mişeleşte. Am rămas la parter să aştept o altă mămică. Nici un minut nu a trecut, că mi-am auzit copilul urlând ca toate cele după mine, apoi am auzit alte mămici spunându-i să intre în clasă. Mi s-a rupt sufletul, dar am fost bărbată şi nu m-am dus la ea. Era mult mai rău dacă mă revedea. Seara, când am luat-o, Alexia m-a lovit la corazon cu o întrebare: “Mami, de ce m-ai trimis să îţi fac tort şi ai plecat, nu m-ai aşteptat. Am plâns după tine!”, mi-a spus copilul cu ochii-n lacrimi. Mi-a tras-o! Pe bună dreptate! Mi-am jurat să nu o mai mint! Încă vreo 3-4 zile mi-a servit replica “De ce ai plecat, că am plâns după tine!”. Apoi am cedat. Locul. L-am trimis pe ta-su să o ducă, să-i spună lui cu vocea tremurândă că a plâns după el, să îl ia şi pe el palpitaţiile dimineaţa după ce-şi lasă copilul urlând ca toate cele că vrea acasă, că nu-i place la grădi, că o să plângă după noi. Surpriză, cu ta-su nu a fost atât de rău. Iar seara, ghici? Tot lui mami îi spunea că a plâns după ea la grădi! De fiecare dată când Alexia îmi spunea asta, nu ştiam cum să intru în pământ de ruşine, din cauza sentimentului de vină. Şi se mai şi uita fix în ochii mei, sau îmi lua capul în pălmuţele ei şi pişa ochii la mine. Maaare şantajistă fii-mea!

Deja se făcuseră două săptămâni de jale şi Alexia o ţinea pe-a ei: “Nu vau a gădănisă, nu pace a gădănisă!”. Începusem să-mi fac probleme. Cu atât mai mult cu cât educatoarele ne pistonau că Alexia face şi drege. Adică: bătea copiii, ţipa, nu voia să participe la activităţi, le sfida, pe scurt făcea numai cum voia ea! Capac a pus neplăcuta veste că Alexia a turnat mâncare în capul copiilor. Mai exact, fetei uneia dintre educatoare i-a răsturnat farfuria cu supă-n cap. Apoi, după ce au pus-o singură la o masă (masa ruşinii), Alexia mea băga mâna în farfurie şi le arunca “peste drum” spaghete copiilor: “Ia şi tu, ia şi tu”. Deh, o învăţasem să împartă ce are şi cu ceilalţi copii. Să-mpartă, să-mpartă, dar nu aşa, ce-i drept. Episodul este  unul amuzant, DAR, pe de altă parte, alarmant. M-am pus în pielea celorlalţi părinţi: nu mi-ar fi plăcut să îmi iau copilul de la grădi cu spaghete-n cap în loc de păr. Deja îmi făceam maaari probleme! Ştiu că Alexia e  căpoasă şi că-i place să fie şefa, dar nu mă aşteptam ca lupta asta pentru supremaţie să scoată din ea numai lucruei urâte. M-am tot uitat pe net despre adaptarea copilului la grădiniţă, cât durează, la ce să mă aştept, cum să reacţionăm noi, părinţii? Am citit multe, mi-a plăcut asta.

Însă nu mi-am găsit liniştea. Discuţiile noastre, pe toate tonurile posibile, păreau că dădeau roade, dar la ridicarea copilului de la grădi tot veşti proaste primeam. Acasă spunea că a înţeles, dar la grădi reacţiona total invers. Deja mă gândeam să merg cu ea la consilier. Aşa că am vorbit cu directoarea şcolii din care face parte grădiniţa la care merge Alexia. I-am spus că vreau să merg cu copilul la consilier, i-am povestit ce a făcut. Dar dumneaei a râs copios apoi m-a liniştit: “Mai toţi fac aşa la început, liniştiţi-vă!”. Apoi, după prima şedinţă cu părinţii, nervoşi de câte veşti proaste am primit, am decis să renunţăm la metoda attacment parenting şi să trecem la ceva mai spartan. Până se va da pe brazdă. I-am luat toate jucăriile, le-am ascuns şi i-am explicat că i le-am confiscat pentru că a fost obraznică la grădi. Am mers pe metoda ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. era supărată că nu se joacă nici un copil cu ea, apoi i-am explicat că asta se întâmplă din cauza comportamentului ei. Vreo 3 zile ne-am chinuit să nu o mai alintăm, să nu-i mai luăm ceva nou… Armată, nu alta! Dpă cele tri zile de armată, când am luat copilul, doamnele nu ştiau cum să o mai laude pentru schimbarea de comportament. A crescut pipota-n noi, clar!

Schimbarea am observat-o şi noi, lucrurile au intrat pe un făgaş mai bun. Xena mea părea să se fi dat pe brazdă. Deja participă la activităţile clasei, nu mai aruncă mâncare în copii, nu le mai confiscă creioanele, cărţile de colorat… Asta până azi, la a doua şedinţă cu părinţii, când două mămici mi-au spus discret, civilizat, în particular că ai lor copii plâng acasă că nu mai vor la grădi că iau bătaie de la fata mea. Iar o altă mamă s-a dat rotundă şi mi-a spus în gura mare, în şedinţă, că fata mea nu o lasă pe a ei să stea pe nu ştiu ce scaun şi că Alexia e foarte căpoasă şi nu înţelege că pe scaunele de la masă se aşază primul venit, primul servit. Şi că va lua ea măsuri dacă nu iau eu. Să-i iau gâtul copilului, zic, nu? Mă rog, după un schimb de replici, a renunţat la scandalul cu public, asta pentru că mi-a dat dreptate că era mai elegant să le spună educatoarelor să mă anunţe că are ceva de discutat cu mine, sau să ceară numărul meu de telefon şi să rezolvăm problema ca adulţii, şi nu ca ţaţele, cu mâinile în şold, în faţa clasei. Concluzia? La recomandarea psihoterapeutului fiicei sale, am decis să ne vedem în weekenduri cu copiii în parc, să se împrietenească fetele, să le încurajăm, să ne vadă pe noi, adulţii, că ne înţelegem, pentru ca şi ele să comunice. Vom vedea ce va ieşi.

Trăgând linie, nu ştiu cum mama zmeilor să o schimb pe Xena Alexia într-o domnişoară drăgălaşă? Nu de alta, dar va avea de suferit, pe de-o parte, dacă va continua cu acest comportament agresiv… Mă bucur că nu e o pămpăloaica, dar nu-mi place nici că împarte pumni în stânga şi-n dreapta. Discuţiile calme, în timpul jocului nu dau rezultate pe termen lung. Confiscarea jucăriilor, pedepsele şi certatul copilului sunt traumatizante, totuşi… Din păcate, vizitele la psiholog nu intră-n calcul, nu de alta, dar nu mai avem de unde să tăiem din buget pentru a aloca bani şedinţelor de terapie

7 Comments

  1. Buna.
    Imi pare rau sa aud asa ceva. Sa stii ca poti beneficia de sedinte gratuite la psiholog la Budimex. Sunt doua doamne doctor foarte bune acolo. Iti spun din experienta.
    Cu trimitere de la medicul de familie iti faci programare la una din doamnele doctor.
    Iti urez bafta.

  2. eu am un baietel copie la indigo cu fetita dumneavoastra.cand am citit adaptarea………,imi ziceam ca nu e adevarat.nu pot exista 2 copii la fel.noi inca luptam si sper sa reusim.

  3. E o idee buna cu iesitul in parc. Poate va si organizati niste mici intalniri pe acasa, cu copiii, etc, in prezenta voastra vor fi si mai putin stresatisi vor fi si mai usor de oprit din mai stiu eu ce explozie de spaghete sau cuburi aruncate in cap.
    Eu tot ce inteleg e ca fii-ta nu vrea la gradinita. Exact asa cum nici tu nu vrei uneori la serviciu si iti vine probabil sa-ti iei laptopul sa i-l faci guler vreunui sef. Nu ca ai avea ceva cu ala, dar just because, in loc sa fii acasa la caldurica, cu fiica ta in brate, stai pe scaun si faci ce zice Xulescu. Asta ar fi cauza. Solutie definitiva si abrupta nu exista, exceptand poate castigatul la loto.
    Dar si eu zic sa va adunati, sa vorbiti, sa schimbati o vorba.

    1. Da, şi mie mi-a surât ideea cu adunatul. Cred că va trebui, pe rând, să mă adun cu victimele Alexiei… Dar ştiu sigur un lucru: Alexia reacţionează violent la violenţă. Rar am văzut-o să declanşeze ea bătaia. Fie că a fost şicanată, atinsă, împinsă, bătută, sau că i s-a luat jucăria din mână, Alexia mai întâi a chiţăit, urlat, ţipat, apoi a altoiot.

  4. Imi cer scuze ca voi scrie, poate , prea putin pe placul dvs…sau poate ca nu…insa cred ca fetita are motive sa se comportte in acest mod. Nu cred ca este cazul de psiholog si consiliere…ar fi niste banuti ce ar putea fi utilizati cu un scop mult mai bun…Cred ca o idee grozava ar fi sa discutati cu micuta razboinica , coborand la gandirea ei , admitand modul ei de gandire si incercand sa priviti lucrurile din punctul ei de vedere.
    Se stie , aproape fiind ca o regula , ca in general perioada de adaptare a copiilor este de aproximativ o luna , la gradinita,cresa si asa mai departe….
    Pedepsirea fetitei ,ca sa faca ceea ce parintii doresc , o va inversuna si mai mult si nu cred ca veti ajunge la un numitor comun ,prea curand.Mai degraba as zice ca intelegerea si acceptarea nemultimirilor ei ii vor da incredere in dvs , va face din dvs aliatul si prietenul si nu persoana care , in loc sa ii fie de partea ei , indiferent ceea ce face , ii da dreptate dusmanului , adica gradinitei , doamnei educatoare , copiilor rai si asa mai departe…. Va asigur ca nu intotdeauna ceea ce vi se spune este egal cu realitatea…Si apoi fiecare parinte isi vede copilul mai special decat celalalt.
    Inteleg si stiu ca nu este usor pentru dvs ,ca parinte , sa primiti reclamatiile celorlalti la modul in care au fost facute.Insa toate au motiv.Fetita nu este impertinenta , nu este needucata , nu este neascultatoare….Joaca cu alte fetite in parc e o treaba minunata….dar nu uitati ,gradinita e una si parcul e alta. Acceptati-va fiica asa cum este si incercati sa ganditi din punctul ei de vedere , nu al dvs. Nu o considerati micuta si greu de purtat o discutie , fiecare copilas este o personalitate distincta , un caracter in formare , o minte usor de influentat si plamadit.Depinde de dvs ca fetita sa se dezvolte frumos intelectual si sa fie curajoasa .
    Imi cer scuze daca va deranjeaza ce am scris….Am citit articolul cu interes si nu m-am putut opri sa nu-mi amintesc de perioada de gradinita din trecut… 🙂 Nu sunt eu in masura sa va dau sfaturi , e clar ca dvs stiti ce este cel mai bine pentru micuta. Tot ce am scris sunt pareri personale la acest articol.M-as bucura daca v-ar fi de ajutor. 🙂

    1. nu mă deranjează deloc ce ai scris. Sunt un om deschis şi primesc laudele, dar mai cu drag criticile.
      Am încercat şi metoda discuţiilor de la egal la egal. Înainte de a lua o măsură, am vorbit cu ea, să aflu din guriţa ei ce se întâmplă şi de ce reacţionează astfel. De fiecare dată am pornit de la przumţia de nevinovăţie a copilului meu. Nu vreau să pun pe primul plan ce vor alţii de la copilul meu. întotdeauna, înainte de orice,vorbesc cu fata mea, cer să aflu şi versiunea ei.Apoi, în acelaşi ton calm, discut cu ea despte efectele negative ale bătăii pe care le-o aplică _ colegilor ei.

  5. copilul meu este inca mic si nu exista necesitatea introducerii lui in colectivitate, desi a fost doua zile la gradinita, doar asa, sa vedem daca ii place. nu l-am pregatit dinainte, dar bunica a stat cu el cele doua ore cat a durat experienta “gradinita”, iar educatoarea era mama (a doua bunica deci), asa ca nu au fost niciun fel de probleme de adaptare. pentru ca dupa cele 2 zile de gradinita au urmat 11 zile de raceala, febra si muci, am renuntat momentan la gradinita. in momentul in care va merge insa zilnic, eu imi imaginez o adaptare treptata, in prezenta mea, pentru o perioada minima de o saptamana, pana cand copilul se va convinge si va intelege ca nu este parasit la gradinita, ci ca voi veni sa-l iau atunci cand i-am promis. cand copilul deja ar plange ca nu vrea la gradinita, nu cred ca l-ar ajuta sa ii strang toate jucariile si sa refuz sa-l mai alint. poate ca exista totusi o problema la gradinita, vreun copil care o necajeste, poate nu-i place de educatoare, eu m-as gandi si la varianta asta. iar faptul ca loveste copiii si arunca mancarea inspre ei, dupa ce a fost asezata la masa rusinii (????) mi se pare ca este modul ei de a se revolta ca a ramas acolo impotriva vointei ei. nu sunt in masura sa dau sfaturi si nici nu vreau sa fac asta, ma gandesc doar ca Alexia vrea sa-i fie luata in considerare parerea cu privire la gradinita si la faptul ca se simte parasita acolo si poate ca dupa mai multe discutii si asigurari din partea voastra, ca parinti, va accepta sa ramana la gradinita. sper ca totul sa se rezolve si sa ii placa sa mearga la gradinita!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: