Moduri de a cere şapgă în spital

Nu mă pricep să dau şpagă şi nici nu ştiu să descifrez semnalele celor care aşteaptă să îi “omenesc” pentru că şi-au făcut meseria: au schimbat un pansament, au făcut o injecţie, au pus un aşternut curat pe pat şi lista poate continua. Dacă ar fi după mine, nu aş da nimic celor din spitale. Cum mie nu-mi dă nimeni şpagă pentru că îmi fac meseria pe care am ales-o, aşa mi se pare firesc ca nici eu să nu dau şpagă în spital celor care se ocupă de Tibi. Dar, cum sunt păţită de la accidentul care a declanşat agonia asta interminabilă, n-a avut încotro şi a trebuit să mă “simt” şi să împart atenţii în stânga şi-n dreapta. La accidentul din septembrie 2011, în prima noapte, Tibi a fost lăsat să se chinuie, pentru că am avut tupeul să nu cotizez, dar şi să le trezesc din somn pe asistentele baricadate într-o cămăruţă, să le spun că soţul meu are dureri crunte. Deh, am avut neobrăzarea să ne lăsăm luaţi cu Salvarea şi aduşi la urgenţă, fără să avem asupra noastră mălaiul fermecat. Iar atitudinea asta nu a fost doar la nivel de asistente. Chiar şi medicul care l-a operat atunci de două ori, nu a făcut un pas până nu a fost tratat cu “respectul cuvenit”. Dacă înainte de prima operaţie i-a spus că a doua zi, la prima oră, l-a programat pentru tăiere, prima oră aia s-a întins până după 13.00. Noroc cu cineva din salon de acolo care, văzând că ne tot amână, m-a întrebat dacă am “cotizat”. Abia atunci m-a picat fisa. Cum am dus plicul, doctorul urla în gura mare: “Pregătiţi-l şi pe el de operaţie, că îl iau acum!”. Măi să fie!

Acum trecem prin aceleaşi chestii. Şi zău că nu vreau să îndes atenţii în buzunarele angajaţilor din spitale! Dar mă văd nevoită să o fac. Asta pentru că atenţiile sunt aşteptate din partea oricui, cunoscut sau necunoscut de-al lui nu ştiu cui, care lucrează la nu ştiu ce secţie din spital… Am asistat la o scenă care m-a convins că “atenţiile” sunt obligatorii, dacă vrei să fii tratat omeneşte în spital de angajaţii pe care statul îi plăteşte din impozitele noastre…  În salon cu Tibi e un puşti, a cărui bunică a lucrat în acel spital. La căpătâiul lui, bunica purta o frumoasă discuţie cu o asistentă, fostă subalternă. Cum apare mama băiatului, bunica lui spune: “Uite, dragă, ea e Mihaela, subalterna mea preferată”. Se împart zâmbete, se mai discută una alta. După câteva ore, mama puştiului se duce spre subalterna favorită şi îi cere nu ştiu ce. “Să vedem, nu ştiu dacă avem…” Apoi observ gestul deschizător de uşi: mama băiatului îi strecoară asistentei ceva în buzunar. “Hai că fac tot posibilul să vă rezolv”.  Exact ca butonul de on/off.Bagi ceva în buzunari, ai on, nu bagi, ai off… Simplu, nu?

Şi când mă gândesc că ei se vaită că au salarii mici! Cum pana mea să te dai cu capul de pereţi să spui, “vai, bietul de mine, angajat în sistemul sanitar, nu mă descurc cu leafa”, când tu nu-ţi faci treaba cum trebuie până ce bolnavul şi rudele lui nu-ţi strecoară în buzunar cel puţin 5 lei? Astfel că, lunar, ajungi să scoţi probabil chiar dublul salariului doar din atenţii! Dar poate pentru amărâtul ăla suferind, 5 lei ţie, 5 lei brancardierului, 5 lei infirmierei, 200 de lei anestezistului şi vreo alte 3-400 de lei doctorului reprezintă un efort uriaş… poate că e nevoit să ia de la gura copilului său ca să îţi bage ţie bani în buzunar pentru a-ţi face treaba pentru care primeşti un salariu, culmea, tot din banii amărâtului care nu din plăcere se află pe patul de spital…

Zău că mor de ciudă când văd chestii de genul acesta!

16 Comments

  1. parca ai scris ce era in mintea mea, doamne la fel gandesc si eu dar din nefericire la ultima internare in spital cu una din fete pana nu am deschis punga cu malai nu se facea mai nimic.

    1. Am vazut chestiile astea si in spital de copii..numai cand imi aduc aminte mi se pune pata…am avut ghinionul sa asist si sa patesc asa ceva intr-un spital bucurestean vestit ptr copii..sa le fie rusine…doar au depus un juramant…

      1. Li se rupe de acel jurământ! Chiar crezi că tuturor le pasă? Nu zic, sunt şi care nu iau şpagă şi se poartă frumos cu pacienţii, dar sunt foarte rari.

  2. Fir-ar… cata dreptate ai. Problema insa e si cand dai, ca parca se vorbesc toti si roiesc in jurul tau. La singura internare a fiica-mii mai mari, dupa 4 zile de cotizat in toate partile (si asta a fost acum vreo 13 ani!) nu vroiau sa ne lase sa plecam acasa, desi copila era vadit mai bine. Pana nu am facut scandal si am semnat ca plecam pe proprie raspundere nu s-au dat batuti.
    Intr-un singur spital nu am dat spaga la asistente, infirmiere etc: maternitatea din Cernavoda, unde s-a nascut mezina. Si am fost tratata mai ceva ca intr-o clinica particulara. O singura data m-am chinuit sa bag in buzunarul asistentei care m-a vegheat pe perioada travaliului 10 lei si abia am convins-o sa ii ia, ca nu vroia. Si nu era spaga sa isi faca treaba, pe care o facea cu prisosinta, ci ca multumire!

    1. Din păcate, nu am întâlnit cadru medical care să nu vrea bani… Poate îmi vor ieşi în cale, la un moment dat, deşi nu-mi doresc să mai calc vreodată într-un spital…

  3. M-am regasit in tot ce ai scris, in special in partea cu “de ce sa ii dau bani pentru ca isi face meseria”, la fel gabdesc si eu: nimeni nu vine sa-mi bage un plic in buzunar pentru ce grafica am facut, cu ce sunt ei diferiti? Eu mai am dileme legate si de taximetristi sau curieri unde bacsisul a devenit cumva obligatie – de ce?

    1. Da, există şi aceste două categorii. Eu stau la et 5 într-un bloc fără lift. Am întâlnit curieri care mă sunau să cobor eu să îmi iau coletul. Deh am avut nesimţirea să mă mut într-un bloc fără lift. În schimb, am dat peste taximetrişti care nu s-au supărat că am lăsat 1-2 lei peste suma totală. Dar am avut şi ghinionul să dau peste unul care s-a făcut că plouă când i-am dat o bancnotă de 50 de lei, în loc de una de 10. Cursa fusese una mică, de vreo 80 de lei. Îmi era cumplit de rău, abia mă mişcam. Başca nici nu s-a sinchisit să mă ajute. Abia a doua zi, când am căutat banii în portofel am realizat ce se întâmplase.

  4. Ai dreptate, dar nu toti medicii sau asistentele iau spaga. In 2007 am fost internat cu fata cea mare la spitalul VICTOR BABES cu scarlatina. Medicul care ne avea in grija nu a vrut sa primeasca nimic si mai erau 2-3 asistente care mi-au spus ca daca le dau ceva nu ii mai face tratamentul fetitei. Mai rar asemenea oameni. Am mai intalnit medic care nu mi-a luat spaga la Budimex, cand am fost internata tot cu cea mare, avea angina pultacee (amigdalele suprainflamate), unde nu am stat decat 3 zile internate.
    Dar, in rest am cotizat la ambele nasteri, la operatia fetei de polipi, cand sotul meu si-a oparit piciorul cu ulei.
    Nu ai ce sa faci, asa-i sistemul la noi.

    1. Dap, uite, aici mergea să spun şi de maternitate, cum roiau ca muştele pe lângă Tibi, când a venit să mă vadă la o oră după naştere… Cum nu au primit nimic, nici eu nu am mai primit atenţia lor…

  5. Foarte adevarat, din pacate! Si eu si sotul am testat pe pielea noastra sistemul sanitar din Romania. fara spaga, nu esti bagat in seama si suferi ca prostul. Cand am nascut acum 2 ani prin cezariana, chiar a doua zi dupa operatie, ma simteam super rau si de la perfuzie patasem asternutul si podeaua cu sange. Ce tupeu pe capul meu…. A venit o infirmiera si a inceput sa tipe la mine, ca ea de-abia a facut curat, etc. Ma simteam rau, nu-mi venisem complet din anestezie, dar ochii mi-au cazut pe poseta, am bagat mana acolo si am scos o bancnota pe care i-am dat-o respectivei. Dintr-o data s-a calmat, a stres pe jos fara alte comentarii dar astrenutul tot nu mi l-a schimbat, mi-a pus un fel de protectie peste pata de sange. Apoi, celelalte mamici mi-au spsu ca trebuie sa dam la doamna care ne spala copiii, la doamnele de la cresa, la doamnele asistente, la doamnele care ne schimbau pansamentul etc, etc, etc. . Sincer, nu mi-a bagat nimeni mana in buzunar, dar daca vroiai sa fii tratat omeneste, trebuia sa bagi atentia in buzunar. Din fericire, am intalnit si asistente care nu au acceptat atentia si s-au purtata extraordinar. Peste tot sunt oameni si oameni. Am intrebat-o pe o prietena care a nascut in Italia cat a costat-o si mi-a spus: “Nimic, acolo nu primeste nimeni atentii, pentru ca isi pot pierde job-ul”. La noi cred ca sunt prea bine implementate “atentia”, “spaga”, “pilele”.

    1. La maternitate, eu am cotizat ca să pot merge să îmi alăptez copilul. Nu voiau să mă lase să intru în mediul lor steril sub pretextul că se alăptează doar la o anumită oră, când ne vor aduce ele copiii. Iar eu, cum făcusem cezariană, nu aveam voie să iau copilul atât de repede în braţe… Când am cerut să văd cum îi face băiţă, am fost poftită pe uşă afară. Dar s-a răzgândit imediat ce am cotizat. Iar când i-am dat uneia să îi pună cerceii, am alergat-o pe hol să ia banii. Nu şi nu! Dac când a intrat în camera mea, unde eram doar noi două, s-a lipit de mine, cu buzunarul larg deschis, semn că trebuia să îl umplu…

  6. da asai unde de duci numai bani cere nu conteaza cai copil lor trebuie sa le dai mai ales ca trebuie sa ajuns cu baietelul meu la bucuresti pentru operatie cand ma gandesc ma ia groaza venituul nostru ieste de un ajutor social dar pe iei nui inereseaza vor numai bani

  7. Mie nu mi-a venit sa cred atunci cand m-am dus sa nasc. Toate asistentele erau ” pe spaga”. Stiu ca in noaptea cand am nascut (prin cezariana) am tot rugat asistentele sa-mi faca niste calmante, iar ele tipau la noi ca le este somn, si , colac peste pupaza, le mai si auzeam cum sforaie. La toaleta, la fel. Aveau 2 recipiente cu care te spalau. Unul cu apa calda, unul cu apa rece. Dadeai, primeai “apa calda”, nu, ghinion, ca doar era ianuarie afara. La neonatologie, la fel. M-am dus sa le rog pe asistente sa-mi mai dea un biberon cu lapte, pt ca eu inca nu aveam, si mi-au dat 10 ml. Le-am zis ca nu-mi ajunge, dar m-au inteles doar dupa ce am dat 30 lei pt 30 ml. Laptele praf e ff scump in maternitati.
    Nu mai zic, ca in a doua noapte dupa operatie, la ora 1, a intrat o infirmiera in salon, a trantit usa de perete, a aprins becul si a intrebat a cui era un buchet de flori de afara, de la usa. I-am raspuns ca e al meu si mi-a zis ca-l ia si ea si a plecat. Nesimtita, nici macar nu a stins becul sau a inchis usa. Iar a doau zi, in biroul asistentei sefe trona buchetul meu de flori pe masa ei.
    As mai avea multe de zis, dar mi-e deja scarba de sistemul nostru sanitar. Rusine sa le fie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: