Mirela Tanc, profesoara despre care am scris, în prima parte a interviului, cât de apreciată este nu doar la clasă, ci și pe plan internațional, merită toată aprecierea. A elevilor săi, a părinților acestora, dar și a noastră, a acelora care ajungem să o cunoaștem doar prin prisma articolelor scrise despre activitatea domniei sale.
Dacă până acum am vorbit despre cum a adaptat domnia sa metoda de predare la clase, în această a doua parte a interviului, vreau să pun accentul pe modul în care domnia sa interacționează cu elevii săi. Mirela Tanc este profesoara care își ascultă elevii. Nu (doar) la lecție. Ci îi ascultă, efectiv! Vrea să afle ce își doresc ei, care sunt pasiunile lor, ce așteptări au ei de la profesoara lor. Și nu doar că vrea să afle aceste lucruri, dar se și adaptează. Ea, profesoara se adaptează elevilor! Nu vine la catedră și le dă ordine copiilor! Și asta o face pe Mirela Tanc să fie un #ProfesorPentruViitor!
Mirela Tanc crede că, în primul rând, profesorul este cel responsabil de evoluția elevului. Iar evoluția aceasta depinde de cum reușește cel de la catedră să îi motiveze, să îi implice pe cei din bănci. Cum reușește domnia sa să se facă iubită de elevi și să îi facă pe aceștia să iubească școala, aflați în cele ce urmează.
Ce credeți că îi face pe copii să îndrăgească școala, învățătura și ce credeți că îi îndepărtează?
Un dascăl care găsește modalități de a face programa mai rezonantă, mai personalizată și semnificativă pentru fiecare elev. Un dascăl își angajează elevii în învățare la nivel neurologic, la nivel de învățare și la un nivel de comportament. Când elevii sunt angajați, viața este mult mai ușoară. Noi suntem responsabili în a crea situații de învățare atrăgătoare. În ceea ce privește implicarea și motivarea copiilor, profesorul este cel mai important.
Ce le lipsește profesorilor pentru a ajunge la elevi, pentru a-i face să învețe de drag, nu din obligație, nu pentru note?
Interesul de a oferi oportunități de învățare și creștere, neadaptarea metodelor de predare și de evaluare la realitățile de azi.
Care ar trebui să fie rolul unui profesor?
Să fie un creator de educație. Nu doar în sensul de a crea conținut, ci de a face și promova adevărata educație.
De ce le cereți elevilor dumneavoastră să vă dea un feed back în ceea ce vă privește? Credeți că, dacă mulți dascăli ar adopta această metodă, s-ar schimba în vreun fel relația profesor-elev?
Această metodă mă ajută să-mi văd punctele tari, punctele slabe la care să găsesc soluții. De altfel, sunt foarte deschisă cu elevii mei. Și pe parcursul anului școlar îi consult, de exemplu în cadrul proiectelor internaționale, deoarece e important ca acestea să răspundă nevoilor lor. Așa ne putem reorienta rapid. Cred că s-ar îmbunătăți relația profesor-elev prin asfel de chestionare. Elevii s-ar simți ascultați, ar simți că au un cuvânt de spus.
Cât la sută din ce se predă astăzi în școli, după actuala programă, le folosește elevilor după terminarea școlii?
Salut inițiativa ministerului de a schimba programa și (unele) manualele școlare. Îmi plac foarte mult manualele noi, care sunt adaptate la cerințele de azi, la dezvoltarea de competențe. Deci le folosește.
Cum vedeți sistemul românesc de învățământ peste… 10 ani, dacă va merge pe aceeași linie ca până acum?
Linia actuală devine bună…de altfel sunt o optimistă incurabilă…se vede influența lui Steven Pinker, profesorul de la Harvard care spune că trăim cele mai bune vremuri. Drept dovadă, proiectul Ministerului Educației: CRED. Cred că e o direcție grozavă, prin toate componentele sale.
Ce părere aveți despre manualele de astăzi?
Noile manuale sunt în direcția bună.
În general, din punctul dv de vedere, cum ar trebui să fie relația profesor-părinte, părinte-elev?
De comunicare. Orice se rezolvă discutând onest.
Ce le lipsește elevilor în prezent? Dar profesorilor?
”Creați, colaborați, sărbătoriți!” asta ne lipsește nouă: cultura bucuriei și a împărtășirii.
Sunt multe voci (părinți și chiar profesori) care susțin că metodele interactive de predare nu sunt eficiente și că generațiile școlite astfel vor fi analfabeți funcționali. Că pe vremuri se făcea școală, acum doar ”hlizeală”. Dvs cum vedeți acest război dintre metoda clasică de predare și cea modernă?
Așa este. Orice e nou e privit cu suspiciune, la început, ba chiar considerat de unii ca ”vrăjitorie”, ca pact cu diavolul, ca ”hlizeală”. Timpul este cel care demonstrează utilitatea acesteia, dar tot timpul este cel care nu se mai întoarce. Mai depinde și de deschiderea celor din jur. Pe o persoană tradiționalistă nu o vei schimba niciodată, nu îi vei schimba felul de a gândi. Pentru acea persoană ceea ce faci tu e egal cu zero. Pe de altă parte, nu trebuie să considerăm metodele clasice ca fiind în război cu cele moderne. Ele pot coexista. Evident că nu folosești zilnic doar metode moderne.
Ce credeți că îi face pe copii să-și piardă interesul pentru școală?
Studiile arată clar că elevii sunt din ce în ce mai plictisiți, că plictiseala este asociată cu anxietatea, impulsivitatea, lipsa de speranță, singurătatea, depresia și lipsa de motivație. Profesorii pot stăpâni plictiseala. “Nu trebuie să ne gândim că opusul ”plictisitorului” este “distrat”. Este ”angajat”. Așadar e necesar să ne angajăm elevii.
Din seria interviurilor cu profesoara Mirela Tanc mai poți citi:
*** ”Elevii își pierd răbdarea în fața profesorilor care continuă să dicteze din manuale”** Jocurile pe calculator, ca metodă de predare în școli. Se întâmplă și în România!
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like…
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
