Alexiei îi place să i se facă poze. Dar NUMAI atunci când vrea ea. Punct. Dar îi place să facă şi ea poze. Până acum făcea pe fotograful amator fie cu un aparat foto de jucărie, fie cu o janghină de telefon pe care i l-am dat ei ca să ne salvăm propriile telefoane. Însă treaba asta nu a ţinut prea mult. Deh, ulciorul nu merge de prea multe ori la apă, aşa că maimuţica noastră a început să atenteze din nou la telefoanele noastre pentru un joc, pentru două-nouă, nouăzeci şi nouă de poze. Dar şi la aparatul meu foto la care încă mai plătesc rate (deh, am vrut ceva bun, nu pocnitoare). După ce era să scape aparatul meu foto, de mi-a stat inima-n loc, mi-am amintit că, pe undeva prin casă, aveam o chichineaţă de aparat foto. D-ăla mic, de buzunar, care face poze de vine să-ţi dai palme. Aşa că i-am pus gând rău pocnitoarei şi am dat-o pe mâna copilului dornic să-şi bage nasul în tot ce se aprinde, are luminţe, butoane, sunete, ecran şi bliţ.
Predarea am făcut-o într-un cadru festiv 🙂 La botezul gemenelor unor prieteni. După ce m-am asigurat că am prins 2-3 cadre cu minunea-mi de copil, am lăsat aparatul pe mâna Alexiei. Ah, ba nu. Mint. Am făcut mai multe poze cu ea, căci în biserică am reuşit să-i fur aparatul din mână. Practic i l-am smuls o dată, apoi am păcălit-o (da, shame on me!). Nu am vrut să ratez momentul şi să nu-i trag câteva cadre când se minuna în faţa cristelniţei sau lângă bebeluşii pe care naşa se grăbea să-i îmbrace după băiţa de botez.
Cât a avut aparatul la dispoziţie, fii-mea a pozat tot ce i-a atras atenţia, de la oameni, la frunze, cioburi de sticlă şi pietre (preferatele ei- nu există zi să nu ducem acasă măcar 5-6 pietre de diverse forme şi culori). Ba chiar, atunci când decorul nu era pe placul Alexiei, micul fotograf a intervenit şi a făcut aranjamente după bunul plac. A adus una-două pietre, frunze de diverse mărimi, a pus copiii să stea în diverse poziţii şi tot aşa. Ce m-a amuzat foarte tare a fost reacţia celor din jur când fii-mea mergea cu aparatul spre ei şi le zicea să râdă la poză. Cu mici, dar foooarte mici excepţii, toţi subiecţii au apărut în poze fără capete…
Luaţi de priviţi şi, apoi, comentaţi pe marginea capodoperelor de mai jos:
Piciorul meu, pantofiorul Alexiei:
Picioarele mele:
Draga mea, Ea e o fetita simtitoare care tine la intimitatea persoanelor, nu vrea sa le dezvaluie identitatea. Asa sa stii!
:)) Să trăiţi, am înţeles! :))
Hai recunoaste ca tu nu erai in stare sa faci asemenea poze 😛
Eu? noooo, nici în 1000 de ani!