Mi-a inghetat sangele-n vine

Serile trecute, fii-mea (3 ani şi 9 luni) m-a întrebat ceva ce m-a făcut să înlemnesc, să-mi îngheţe sângele-n vine. Ştiu că se spune că micuţii au anumite capacităţi extrasenzoriale sau cum le-o spune, că îşi văd îngeraşii, că una, că alta… Am văzut filme destule pe tema asta, folclorul abundă de astfel de poveşti. Dar una e să le auzi de la alţii, alta e să le trăieşti pe pielea ta!

Bun, să vă spun ce şi cum. Eram cu Alexia în pat, îi spuneam, ca în fiecare seară, una dintre poveştile cu Zâna bună şi fetiţa mică. Nu, nu veţi găsi aceste poveşti pe undeva. Sunt creaţii propri, pe baza acţiunilor Alexiei. Fetiţa mică face boacănele pe care Alexia le face peste zi, iar Zâna Bună vine la ea şi îi explică unde a greşit, care sunt consecinţele şi cum se poate corecta. O poveste interactivă, care, văd, dă roade muuult mai bune decât dacă i-aş face morală imediat după ce a făcut una-alta. Deci, revenind, în timp ce îi spun povestea, ea mă întrerupe:

– Mami, cine e acolo?, zicea ea arătând spre peretele unde stau lipite prinţesele noastre 3D.
– Albă ca Zăpada, castelul, Cenuşăreasa…
– Nu, nu acolo, lângă uşă
– Rapunzel cu Albă ca zăpada.
– Nici acolo, e plea depalte. Lângă Lapunzel şi castelul plinţeselor
– E peretele, mami. Probabil ai văzut umbra, zic eu, deşi nu avea ce umbră să vadă
– Nu mami, nu e umblă. Uite, ale ochi şi lâde la mine

Am înlemnit, căci nu era nici o jucărie râzăcioasă între uşa lasrg deschisă şi celelalte abţibilduri. Era un perete gol, atât. Iar pisicile erau în cealaltă cameră. Aşa că am cerut detalii.

– Cum arată?
– Ale ochi şi gulă
– E alb? Ce culoare are?
-Nu e alb, nu tiu ce culoale e aia. Uite, lâde la mine
– Are aripi?
– Nu.
– E urât? Are ochii roşii?
– Nu.
– Îţi e frică de el?
-Nu
– Îţi place de el?
– Da.
-Şi ce e, mami meu drag?
– Nu tiu. E îngelaşu meu?
– Dacă nu îţi e frică de el şi îţi place şi are grijă de tine, da, aşa o fi, îi spun eu Alexiei cu respiraţia tăiată. Apoi, la cererea fetei, am continuat povestea.

Acum, spuneţi-mi voi…

 

UPDATE 21 aprilie 2015.

Alexia şi-a găsit alţi prieteni imaginari… Mai haioşi, zic eu 🙂

36 Comments

  1. nu stiu cum as reactiona.. probabil as ramane incremenita!! Tu ai reactionat foarte bine!.. trebuie sa reactionam in asa fel incat sa nu ne speriem noi mai tare ca ei..

  2. ce să mai spunem draga mea? e clar că a văzut ea ceva. important mi se pare să îţi păstrezi tu cumpătul şi să nu o sperii. şi nici să o îintrebi repetat despre ce a văzut. pentru că apoi va realiza că e ceva interesant şi va avea tendinţa să inventeze.
    e normal la copii. consolează-te cu gândul ăsta :).

  3. Probabil era ingerasul ei. Si Andrie imi spunea cand era mai mic, ca vede chipuri pe perete :-).

  4. si eu am avut o problema de genul asta anul trecut la baile onalesti, doar ca eu m-am speriat rau…. eram intr-o pensiune a armatei, fimiu nu dormea bine noaptea… vedea pe cineva cu pantofi albi. se trezea noaptea si urla…

  5. Victor mi-a spus, acum un an, în seara de Sf. Nicolae, că l-a văzut pe Moş Nicolae. Mi-a descris, uşor speriat, cum l-a văzut în cameră şi cum a ieşit repede pe uşă. Şi nu, nu era ca şi cum s-ar fi imaginat, pentru că tocmai se schimba la pijamale, eu eram lângă uşa de la camera lui, iar reacţia lui a fost total spontană, neregizată. Nu mai era nimeni în cameră în afara noastră. Aşa că … cine ştie? 🙂

  6. Mi s-a facut pielea de numai citind ce ai scris tu, daramite sa imi spuna cea mica, cand o sa inceapa sa vorbeasca ca lumea, ca vede persoane pe care eu nu le vad.
    Nu stiu ce o sa fac.

  7. Aproape toti copiii au la un moment dat prieteni imaginari, inventeaza discutii cu ei, iti povestesc cum arata..E o etapa care vine si trece. A mea are o sora si un caine. Ii plimba prin casa, Mergem cu ei la magazin, etc. Sunt la varsta la care inventeaza mult, sunt creativi, iti testeaza reactiile. Eu asta cred 🙂

  8. Buna. am patit si eu asta o data,doar ca pe pielea mea… eram acasa la niste veri,undeva intr-un sat,departe de casa… fara parinti 🙂 dormeam intr-un pat cu cele 2 verisoare iar in patul de langa dormeau parintii lor. la un mom dat m-am ridicat in fund si in coltul camerei in loc de televizor vedeam un om acolo cu o palarie neagra pe cap. mie mi-era frica… si acum imi este doar cand imi aduc aminte… am incercat sa-mi trezesc verisoarele din somn dar cand le spuneam ce vad normal ca s-au pus inapoi la somn. dar eu tot speriata eram si m-a auzit unchiul meu. si el s-a ridicat si s-a dus la tv vorbind cu mine si spunandu-mi ca nu este nimic acolo. a si pus mana pe tv si eu vedeam ca ii pune mana pe umar… groaznic sentiment…vsi acum ca povestesc despre asta si imi aduc aminte ma face sa-mi creasca pulsul… in sec urm m-am intors inapoi sa dorm ca si cand nu era nik… eu am fost somnambula si cica asta ar fi fost explicatia… dar frica inca o am in suflet…

  9. copil nu am, dar iti zic sigur ca am patit-o personal. nu am vazut dar am SIMTIT. exact in moment cand a fost nevoie sa ma opreasca din mers. daca nu o facea ajungeam sub rotile unei masini. da, sustin ca am avut (si am) un inger pazitor. cine a fi dintre cei ce nu mai sunt si care tineau la mine…asta nu stiu.
    si unde pui ca nu-s de loc religioasa. poate o fi fost doar instinctul ?
    oricum ma gandesc ca ai incremenit la astfel de discutie cu micuta ta. mi si imaginez pe ai inverzindu-se de le ziceam asa ceva

  10. Cred ca ma blocam si eu.A mea(2ani si 2 luni) cand ne punem la somn vb si rade cu cineva si arata spre tavan,dar cum inca nu ne intelegem,nu stiu ce vede…doar ma intreaba vezi ,vezi?

  11. Ai citit despre copiii “altfel”? Copiii curcubeu sau copiii de cristal? E o carte pe care am citit-o mai demult, interesanta, mie mi s-a parut “prea mult”

  12. Eu una il socotesc un moment frumos din viata Alexiei.Toti avem ingeri pazitori.Probabil ca fetita ta este putin mai sensibila fata de lumea de dincolo si poate percepe.E bine ca nu te-ai speriat si faptul ca Alexiei nu ii era teama , este un lucru minunat!
    Daca te linisteste cu ceva , fiul meu , micut fiind , se juca cu ingerasii…. radea la ei , intindea manutele catre ceva ce eu nu aveam puterea sa vad , facea gesturi si vorbea , intindea jucariile catre ce vedea el….
    Cu cat cresc , cu atat se pierd aceste sensibilitati…Unii le pastreaza , dar prea putini dintre ei (noi).
    Sa fie sanatoasa! Eu una mi-as fi dorit ca fiul meu sa ramana cu capacitatea de a vedea si acum , la aproape 18 ani 🙂 [acum vede caprioare 😛 ]

          1. ‘Or fi fost fluturasi cand erau pe la 5-6 anisori….acuma si caprioare este ingaduitor…. 😀

  13. Ologeanuu… fi-ta are o imaginatie bogata si creativa, asa cum e normal la varsta asta!! parerea mea e ca era intr-o stare cat se poate de buna si si-a imaginat ceva frumos… stiu ca te va soca Ologeanu, dar in ultima vreme imi dau ff putin cu parerea – din motive personale :), li voi impartasi odata… – dar vad ca aici la tine pe blog nu doar ca e voie, ci e chiar incurajat…. asa ca io zic urmatoarele:
    1 – stia deja de ingerasu ei
    2 – in raspunsul tau i-ai si descris cat se poate de plastic si de exact ce e bine (frumos si alb si rade la tine si nu ti-e frica) si ce e rau (are ochii rosii si ce ai mai zis tu si ti-e frica de el)
    3 – as paria ca in episodul urmator – daca are si o stare emotionala mai alterata – e posibil sa fie cineva cu ochii rosii de care ii e frica
    imagatie pura ca la copii plus povestile mitologice despre bine si rau plus paralele cu zana buna si zana rea – rezulta in asa ceva
    RELAX and enjoy un copil cu mintea sanatoasa si cu afectul sanatos !!!

    1. hmmmm, dragă Anonymus, după stil, pari a fi Miruneasa, dacă nu, mea culpa.
      Acum să-ţi răspund punctual: 1. Noi nu i-am zis că are un îngeraş, nu i l-am descris. Nici bunicii – ei o alintă îngeraş, dar nu i-au descris cum arată un îngeraş. 2. Nu eu i-am zis că râde la ea, ci ea mi-a spus că ”are ochi şi râde la ea”. Restul au fost întrebări ajutătoare pt mine. Am întrebat-o dacă îi e fircă de acel cineva pentru că voiam să mă asigur că e ok, dacă i-ar fi fost frică, automat făceam tot posibilul să o liniştesc, să o asigur că totul e în regulă.
      Sper să nu urmeze episodul de la punctul 3. Noi nu avem zâne rele în poveşti. Ah, şi ca fapt divers, Alexia e un fel de mama răniţilor, căci îi plac Baba Cloanţa, Tura Vura şi alte personaje negative ”pentru că trebuie să le iubească şi pe ele cineva”. Pam-pam
      😉

  14. as rade, dar pe bune ca imi amintesc vremea cand peter pan imaginar ne insotea peste tot, si cat a durat pana am convins-o ca nu avem nevoie de un loc liber in masina, ca peter pan zboara in urma noastra… imagineaza-ti sa inchizi usa si sa inceapa sa urle, ca sa-ti explice ca i-ai prins mana lui peter, sau nu i-ai pus centura… sau nu urca in lift daca nu urca peter inainte, nu se culca fara sa-l poftesc pe peter la nani…
    pff, par asa departe vremurile alea…

  15. Senzatia ca cineva ma opreste din mers am avut-o si eu cand eram in liceu.Trebuia sa trec peste linia de tramvai ,dar eram putin distrata si nu am vazut ca vine tramvaiul si am pasit cu piciorul stang pe linie,in momentul acela am simtit o mana pe spate care m-a rasucit de umeri si m-a facut sa ma indepartez de linia de tramvai,in spatele meu nu era absolut nimeni,dar am ramas cu senzatia ca cineva chiar m-a impins si m-a salvat.Si acum cand imi amintesc mi se face pielea de gaina.E foarte greu sa-ti explici ce s-a intamplat.Eu am momente cand am anumite stari mai speciale care imi indica ca cineva apropiat mie este bolnav sau ca va avea un accident ,simt multa neliniste,parca mi se strange inima,noaptea nu pot dormi si imi apar in vis secvente foarte scurte cu imagini,parca e o premonitie.E destul de ciudat,ma deruteaza,ma simt ca un om nebun.

  16. Am patit si eu acum vreo 6 ani, mare fiind. Vorbeam cu o ruda pe skype, mama era langa mine. Intre noi, pe desktop se mai vedea o pers.N-am realizat pt ca avusesem o vecina in vizita cu eo ora in urma. Mama m-a intrebat daca vad inca o pers si m-am intors din instinct. Evident nu era nimeni dar vazusem pe cineva, un baiat !! Mama a inceput sa rada, ei nu-i e frica de astfel de chestii si mereu sustine ca fratele meu, care a murit cand era bebelus, ne insoteste si apara…nu i-am imbratisat niciodata gandirea dar ce-am vazut nu-mi poate sterge nimeni din minte…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: