“Bine că ai venit, iubirea mea”. Asta gândeam pe 27 aprilie, ora 00.30, acum 10 ani, după o lungă perioadă în care nu mai credeam că aș putea rămâne însărcinată.
Am cel mai bun copil. Am schimbat prefixul împreună. Ea, de existență, eu, de mămicie. Cei mai intenși și cei mai scurți 10 ani din viața mea. Ani care m-au adus pe culmile fericirii, ani care m-au făcut să descopăr în mine o iubire cum nu credeam că există. Ani care au fost ca ăl mai palpitant roller coaster din lume: acum sus, acum jos, acum așa, acum total invers. 10 ani de când mă străduiesc să fiu mamă. Nu una perfectă, nu cea mai bună. Pentru că eu nu sunt o ființă perfectă și nici cea mai bună, deci, nu am cum să excelez în rolul de mamă bună și perfectă. Dar știu că tot ce vreau este să îi fiu mamă. O mamă care face tot posibilul să fie una bună pentru copilul ei.
Știu că nu-mi iese mereu. Știu și mă doare. Pe mine. Pe ea, nu. Pentru că EA a fost înzestrată cu un mare dar: iubirea necondiționată. Acel gen de iubire de care noi, adulții, am uitat sau nu mai suntem capabili să o lăsăm să iasă la suprafață din noi.
27 aprilie este despre ea. Despre faptul că a venit pe această lume și că m-a ales pe mine să îi fiu mamă. Aș fi vrut ca aniversarea celor 10 ani, că doar schimbă prefixul, să fie una memorabilă. Pentru noi toți ai ei. Dar nu e așa cum am plănuit. Din păcate. Sau, poate, doar eu sunt cea care vrea focuri de artificii și chestii memorabile. Ea este din alt aluat. Vrea mai mult, dar și înțelege că nu se poate. De cerut, cere, ca orice copil. Știu că în sinea ei speră să primească. I-aș da tot universul, dacă l-ar cere. Dar știu că nu ar fi spre binele ei să primească mereu absolut orice îmi cere.
Anul acesta am dorit o aniversare cu tort, prieteni mulți, o petrecere la escape room – așa cum visa ea, o petrecere cu multă joacă și multe daruri. Din păcate, nu va fi așa. Din motive de pandemie, în primul rând. Și de sănătate (a mea), în al doilea. Așa că anul acesta, aniversarea ne va găsi izolate în casă pe noi două, plus pisica și o prăjiturică în care îi voi pune lumânările cu 1 și 0. Dincolo de orice petrecere, mai important este să fim sănătoase, că așa le vom putea duce pe toate.
Mi-a dat Dumnezeu cel mai bun copil.