Marţea e hot sexy mama

Dacă e marţi, e zi de bilanţ. Contabilizăm kilogramele sau gramele cu minus.

Acum vreo 2 săptămâni m-am alăturat campaniei iniţiate de Diana, care îşi doreşte să facem un club virtual de mămicuţe care se transformă din rubensiene în mămicuţe hot. Pentru mai multe detalii, te rog, intră aici. Despre iniţiativa ei am citit chiar în ziua în care mă urcasem pe cântar şi am văzut ceva fff urât: 2 cifre care m-au îngrozit: 7 şi 0. WOW!!! Groaznic! Un adevărat coşmar! După ce am intrat pe blogul Dianei şi am dat cu ochii de campania Hot sexy mama în devenire, parcă mi-am mai revenit. Şi m-am pus pe treabă: prima etapă a fost aceea de a elimina pâinea. Apoi a urmat coborâtul+urcatul pe scări (5 etaje). Din păcate nu pot face asta zilnic, ci doar în rarele ocazii când ies din casă fără Alexia. Dar prinde bine la tonus. Am slăbit doar un kilogram :((. De fapt, pentru mine, nu regimul alimentar e cel care mă poate aduce la greutatea pe care mi-o doresc, ci sala. Înainte de a rămâne însărcinată am slăbit în 6 luni aproape 10 kg mergând 2 ore pe zi la sală. ZI DE ZI!!! Nu am ţinut regim. Am mâncat ce-a vrut sufleţelul meu… Când vine vorba de mâncare, am o problemă: sunt gurmandă. Îmi place să mănânc, mai ales dulciuri. Iar după sarcină, apetitul meu pentru dulciuri a crescut.

Ştiu că această campanie presupune ca în fiecare marţi să scriem cum mai stăm noi în lupta cu kilogramele şi ce ne propunem pentru săptămâna viitoare. Eu, însă, nu voi face asta. Am şi un motiv: prefer să fac şi să tac. Numai ideea de a face bilanţul mă cam descurajează. Prefer să scriu despre kilogramele pierdute atunci când voi avea de anunţat o cifră mai mare, şi nu cum s-a întâmplat acum. Vreau să vă anunţ că am dat jos 5 kg, şi nu unul. Sau, şi mai bine, că am pierdut 10 kg… Aşa că, voi susţine în continuare campania, voi păstra bannerul ei, dar, daţi-mi voie să vorbesc despre slăbit atunci când voi fi încântată că am dat jos ceva mai mult. Cu un kilogram în minus nu mi se pare că am slăbit. Deloc. Aşadar, multă baftă mămicilor care se luptă cu nenorocitele de kilograme în plus şi să auzim numai de cifre mici…

6 Comments

  1. … sau cifre mari, dar in minus! 🙂
    Bafta, Cristina! Sper sa reusesti sa ajungi acolo unde ti-ai propus.
    Varianta cu sportul imi pare tare sanatoasa. Spor la adunat cat mai multe kilograme in minus! 🙂

  2. Cristina,
    absolut orice te motiveaza pe tine. Te streseaza 1 kg amarat? :))) Nu-l baga in seama :))).

    Taci si fa :))) si vino si lauda-te dupa :)))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: