Mario, my love

Cred că știți voi momentele alea când aveți o zi mai proastă și simțiți nevoia să vă spălați creierii? Ei, în astfel de momente, cel puțin eu, că nu știu cum faceți voi, citesc bacuri pe net, mă uit la filmulețe tembele pe youtube sau încerc să găsesc un joc pueril care să nu-mi solicite prea mult neuronul. Am zis, caut ceva facil, să-mi spăl creierii…

Solitaire iese din discuție. Mi se pare mult prea cretinoid chiar și pentru acele momente în care vreau să îmi spăl creierii încinși, ori să-mi domolesc nervii. Biluțele le-am tot frecat de mi-au ieșit ochii din orbite de am ajuns să văd peste tot numai scântei colorate explodânde.

Într-o astfel de zi, tot umblând așa pe ”goagăl” după ceva care să mă readucă la starea de zen, nu știu cum mama zmeilor am ajuns pe un site cu o mulțime de jocuri pentru copii, cu bancuri, povești și niște chestii utile despre animale.

Aici am citit, de exemplu, că suricatele (da, am eu o slăbiciune pentru ele) seamănă cu o grămadă de animale: cu  maimuțele lemuriene, cu urșii spălători și cu câinii.  Pe bune? Nu m-am gândit la asta până acum…  Nu știu, poate nu văd eu bine… să mă mai uit la pozele pe care le-am făcut la Zoo anul trecut…

Și m-am holbat. Și parcă începe să aducă ba cu un câine, ba cu un lemurian, dar așaa, ca niște rude îndepărtate, fooooaarte îndepărtate. Mă rog, așa o fi. Nu zic nu, că nu mă pricep. Dar nu de suricate vreau să vorbesc. Nu mai mult de atât, că am pomenit deja de ele și nu-mi prea vine să dau acum delete la tot ce am scris mai sus. Plus că, trebuie să recunosc, mi s-a părut o buună ocazie să mă laud cu pozele mele. Făcute de mine, adică 😉

Deci, cum ziceam, trecem peste suricate și ajungem la miezul problemei. Vreau să îmi exprim uimirea, încântarea, bucuria că pe acest site am descoperit un joc al copilăriei mele. Intrând pe pagina cu pricina, am avut parte de efectul ăla a lu’ Madeleine de care tot pomenea un nene, Marcel Proust pe numele lui. Știți voi, mi s-au trezit amintirile. ”Amintirile mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeeesc”. Ceva de genul. Hai că mă intind și nu v-am spus ce joc mi-a făcut pielea de găină mai ceva ca Andrei la ”Românii au talent”. MARIO, dom’le, Mario! Mustăciosul ăla de tot sare să adune bănuți, să le dea la cap monstruleților, care se târăște pe burtă, sare pe norișori. Mario, instalatorul… Hai că trebuie să-l știți! Bine, vi-l arăt:

Ei, ring a bell acum despre ce Mario vorbesc?

Doamne ce mă mai jucam eu chestia asta la începutul anilor 2000, dacă nu mă lasă memoria. Pe atunci aveam un computer Compaq, un 4,86 numai cu dischetă… He-he, maică, antichitate!

Azi, la job, l-am redescoperit pe mustăcios și ardea scaunul sub mine să mă car mai repede să-l pot pune pe Mario să țopăie de zor acasă, unde să nu-mi stea șefii-n coaste că din cauză că eu mă joc la calculator scade productivitatea muncii. Am jucat o oră pe puțin. Nu mai am dexteritate ca pe vremuri, dar ce mai contează!

După ce am tras o porție zdravănă de jucat cu Mario, am luat site-ul la bani mărunți. Și, uite-așa, am mai pus niște bombe cu Bomberman, am învățat să o colorez pe Albă ca zăpada, m-am jucat cu Mickey Mouse… Hmm, mdea, cred că am găsit un site pentru copii, dar mai ales pentru părinții care nu s-au jucat suficient pe calculator în copilărie…

Acum încerc să-mi mai amintesc cu ce alte jocuri și joculețe mă distram eu acum 1000 de ani. Pa, am plecat. mai pun niște bombe, că și Bomberman mi-a scos peri albi pe la 20 și de ani…