La teatru, din fundul sălii, în primul rând

Am fost sâmbătă la teatru cu Alexia, la Clubul Ţăranului Român din cadrul MŢR. La ACEST spectacol, pe care îl puteţi vedea şi voi sâmbăta aceasta (ora 12.00) şi sâmbăta viitoare (ora 11.00). A fost frumos, antrenant, amuzant. Însă am o mică-mare obiecţie: spaţiul este prea mic pentru cât public vine! O sală mai mare ar face minuni… Asta pentru că ar putea participa mai mulţi copii, căci au fost câţiva care, din păcate, nu au mai avut loc în faţă. Bine, nu au fost mai multe locuri pentru copii şi din cauza unor părinţi dornici să stea ei cât mai aproape de scenă, în timp ce alţi copii, aflaţi mai în spate, au trebuit să îşi chinuie părinţii să îi ţină în braţe sau să îi ridice mai sus să poată vedea scena de capetele adulţilor. Dar, mă rog, aici nu e vina organizatorilor, ci a adulţilor care nu vor să înţeleagă că vin acolo PENTRU COPII, nu să stea ei în faţă, în detrimentul micuţilor.

Deşi aveam locuri rezervate, am preferat să stăm în picioare. Eu lângă scenă, ascunsă după o boxă (ca să pot face poze), tati pe margine, undeva în spatele sălii de unde a auzit atât piesa, cât şi baloanele din gumă pe care le tot spărgea un tătic de lângă el (ha!). Pe Alexia am aşezat-o unde am găsit liber, înghesuită undeva în rândul al doilea, pe marginea unei băncuţe. Am lăsat-o acolo îmbufnată, după ce m-am asigurat că nu o apucă plânsul că dispar din peisaj. Când am revenit, după nici 2 minute de absenţă, am găsit-o în primul rând, tot pe marginea băncuţei, dar zâmbitoare, victorioasă. Era fericită că a prins un colţ, nu suficient de comod, dar în faţă! M-a uimit atitudinea ei. Asta pentru că la mai toate spectacolele la care am mers fie nu mă lăsa să plec de lângă ea, fie se ascundea undeva, cât mai în spate, cât mai retrasă, undeva unde să nu o atingă alţi copii… Nu mai departe de începutul acestei luni, când am mers la un spectacol despre Moş Nicolae, Alexia mea s-a tot plâns că o ating copiii. Acum nu a zis nici pâs că a stat ca o sardină. A încercat ea puţin, la intimidare, să vocifereze. Cum a văzut că nu-i cedează nimeni locul, a acceptat situaţia ca un adult înţelegător. Fata mea creşte!

Sper să păstreze această înţelepciune şi la viitoarele spectacole unde va fi înghesuită 🙂

Cât despre spectacolul ”Răbdărică şi mofturică salvează Noaptea de Ajun”,  Alexia a fost tare fericită că, la final,  Moşul a venit să îi dea o mandarină.

Au mai fost faze de tot râsul. De exemplu, când spiriduşii au aruncat cu praf magic, a sărit să îl adune de pe scenă. Păi zău aşa, e păcat să faci risipă, nu?

Deşi merg de atâta vreme la spectacole pentru copii, încă mă minunez de reacţiille lor. De data aceasta mi s-a făcut pielea de găină auzindu-i pe copii cum îl chemau pe Moş Crăciun.

Ah, şi mi-a placut taaaare mult de copilul care voia prea multe. Doamne cât de repede vorbeşte! Când mai respiră?

Mai multe imagini, pe pagina de Facebook Blogu’ mamei începătoare