Uf! A trecut cu bine serbarea asta de final de an. Am vut emoții, recunosc. După experiența de anul trecut, când domnișoara albinuță a fost cu capsa pusă și nu a vrut nici în ruptul capului să coopereze. Nu a vrut și basta! De ce să mă pun contra vântului? De ce să oblig copilul să șadă mumos, asemeni lui Bubico? Așa că după 15 minute am plecat acasă, cu un copil îmbfnat și cu doi adulți ușor iritați, dar totodată amuzați pe seama moacei copilei lor. În fond, am mai adăugat o amintire de care să râdem la bâtrânețe, nu?
Revenind în zilele noastre, respectiv la serbarea din 11 iunie 2015, am pornit spre grădiniță cu un mare gust amar și chitită să mă întorc acasă cât mai repede, dacă și fii-mea ar fi dorit, firește. Asta pentru că organizarea de anul acesta a fost… praf! Ca să mă exprim delicat. De ce? Păi cum să nu-mi vină la gură toate vorbele ce nu pot fi reproduse aici? Mi s-a comunicat că sebarea se ține în clasă, nu în sala de sport, nu în clasa vecină (așa cum s-a mai făcut), care este mai mare decât cea alocată grupei Alexiei. Bașca faptul că în ziua serbării, grădinița era GOALĂ, căci toate celelalte clase erau plecate în excursie. Deci, am fi putut face serbarea pe hol, de exemplu, unde este spațiu mai mare, unde este mai aerisit, unde nu vor muri de cald cei 30 de copii plus, cel puțin, tot atâția adulți. De fapt, au fost mai mulți adulți, căci la fiecare copil au venit cel puțin 2-3 însoțitori. ”Nu se poate decât în clasă”, a fost răspunsul pe care l-a primit fiecare părinte care nu a înțeles de ce nu s-a ales o sală mai spațioasă. En fin! Cert este că de văzut, au văzut doar cei din primul rând, restul… au tras cu urechea.
Norocul meu că am doar un metru juma’ și că m-am putut strecura în spatele copiilor, să-mi pot poza și filma odorul. Dar nu mi-a plăcut ce am văzut în stânga mea, unde părinții ceilalți stăteau mai ceva ca sardelele… Mulți au bombănit, dar s-au consolat la gândul că, pentru ei și copiii lor, a fost ultima serbare de grădi. Noi mai avem un an până la pregătitoare…
Planul meu de acasă, însă, nu s-a potrivit cu ce s-a întâmplat la serbare. Domnișoara Zâna Pădurii, deși a plecat cam supărată spre serbare, la grădi s-a schimbat totalmente când au început să curgă laudele la adresa coafurii și a ținutei ei. Așa că a fost toată un zâmbet… și o încrezută, de ce să nu o zic p-aia directă. Iar eu? Normal, mama încrezutei, cum altfel?
De ce a plecat bonțată? Pentru că voia să își pună brățările și să se rujeze, dar știa că doamnele de la grădi au stabilit o regulă în acest sens: nu și nu. Dar cum să-mi las odorul cu dorința neîmplinită? Așa că am mers glonț la doamne și le-am întrebat ”Nu-i așa, doamnelor, că, la serbare, Alexia are voie cu brățări și să se dea cu ruj?”. Nici n-au apucat doamnele să explice de ce se poate face o excepție de la regula sus amintită, că maimuțica mi-a smuls rujul din mână, și-a tras rapid brățările și a tulit-o spre baie. Să facă asta:
Când a început serbarea, donșoara a fost nici-nici. Nu tu comentarii, ca la serbările trecute, nu tu vorbit tare. A stat cumințică, și-a admirat brățările…
… s-a strâmbat când alții s-au poticnit…
Dar nici ea nu a fost prea brează, căci în momentul în care i-a venit rândul să spună poezia… ooops, i s-au terminat bateriile și abia abia s-a auzit ce a avut de spus
S-a auzit? S-a înțeles? Asta a fost poezia (nu comentez textul, m-a enervat destul când l-am văzut prima oară).
Dar i-a venit sufletul înapoi când a văzut-o în public, cocoțată pe un scaun, pe… mătușa. I-a zâmbit complice. În timp ce a cântat, îi mai arunca mătușii ocheade și zâmbete…
Și, ce m-a amuzat și mai tare, a fost reacția ei: a ținut să afle tooooaaaatăăă lumea că a venit și mătușa ei să o vadă. Așa că, nu știu cum se nimerea, dar fix în momentele de liniște, ea striga în gura mare către colegi: ”Uite, acolo e mătușa mea!”, și iar îi zâmbea mătușii 😉 Odată cu ea, și părinții din sală zâmbeau.
A fost și taii la serbare, dar l-a ignorat. Mătușa rulz!
Așadar, serbarea de final de an 2015 a fost a mătușii. Ne vedem la serbarea de iarnă! Cu mătușă cu tot!
Foarte draguta, chiar si rujata si fara baterii! Sa aveti numai bucurii de la ea! Cat despre enervari, las’ ca incepeti voi scoala. Sa vezi cum e sa nu ai DELOC serbare sau sa dai bani la greu pentru a face asa ceva pe la vreun loc de joaca, pentru ca in scoli pare sa fi devenit tabu. Iar cu poeziile primite de la gradi/scoala, calmeaza-te, se poate si mai rau, noi am avut una fara predicat 😉
Oooo, da’ ce de încurajăăări! Mii de multumiri 😉 🙂
Copiii sunt asa de imprevizibili. De fiecare data reactioneaza cum vor ei. Ma bucur pt voi si pentru matusa vedeta!
Da, teoretic sunt pregătită pentru imprevizibil, practic, mereu mă ia prin surprindere 😉