Ei bine, am trecut și de faza asta: ședința cu părinții la noua școală. Prima ședință cu părinții. Aceasta a avut loc la două săptămâni de la începerea anului școlar, părinții au fost chemați la ședință. V-am tot povestit, pe Facebook, cum a fost cu înscrierea. În fiecare postare nu am avut cum să nu-mi exprim uimirea. Nu am avut cum să nu compar ce am descoperit aici, în Germania, cu ce am trăit în România. Nu cred că ai cum să eviți comparația. Subliniez, comparația!
Despre motivele plecării noastre din România am scris aici. Am scris și despre prima zi de școală în Germania. Nu mai repet. Cine dorește, cine e curios, poate accesa linkurile. Acum vreau să scriu despre ședința cu părinții, care a fost ceva wow! Ceva… normal, firesc, liniștit, relaxant. Da, o ședință cu părinții poate fi toate astea! Pare din filme, nu? Mai ales pentru cei care fac parte dintr-un colectiv… nu tocmai politicos, educat și cu bun simț.
Din fericire pentru noi, și în România am avut parte de ședințe cu părinții civilizate. Mulți părinți mi-au zis că am fost noi norocoase. Eu zic că asta s-a întâmplat pentru că școala respectivă era de așa natură că nu puteai fi altfel decât respectuos. Că doar era o școală catolică, iar la catedră, copii din ciclul primar aveau câte o Soră, o față bisericească. Mă rog, au, că nu s-a dărâmat școala după plecarea noastră, ca să scriu la trecut despre ea.
Orice om cu minim bun simț nu are cum să facă circotecă în fața unui astfel de dascăl, o Soră, o față bisericească blândă și răbdătoare. Cum, de fapt, nu ar trebui făcut circ în fața niciunui dascăl. Mă rog, este o discuție lungă asta și cu mulți de ”dacă” de ambele părți. Dacă părintele are bun simț. Dacă profesorul nu este unul care să se poarte nepotrivit. Dacă elevii nu sunt obraznici. Dacă fiecare pune respectul și bunul simț pe primul loc. Cum ziceam, mulți de ”dacă”. Mă opresc aici cu discuțiile de principiu și revin la prima mea ședință cu părinții la noua școală, cea din Germania.
În primul rând, aici, comunicarea cu familia se face cu ajutorul unei aplicații sau prin e-mail. Părinții primesc mesaje cu diverse atașamente, PDF-uri în limba germană (firește). Că e vorba despre activitățile școlare, extrașcolare, decizii, anunțuri, invitații la ședință, totul, dar totul se comunică electronic. De altfel, la înscrierea copilului se primește un formular special în care părintele își exprimă acordul ca date personale (nume, adresa de e-mail, număr de telefon) să fie prelucrate în acest scop.
Bun, în primele zile, pe lângă urările de bun venit, regulament școlar și alte informații despre sistemul de învățământ, am primit și invitația la ședința cu părinții. Practic, pe 8 septembrie a început școala și la câteva zile am fost anunțați că pe 23 septembrie, la ora 19, e programată ședința cu părinții.
LA ORA 19! Când, în mod sigur, cei mai mulți părinți vin de la serviciu. Chiar dacă profesorii erau în școală de la ora 7 dimineața! Ah, și pe lângă anunțul propriu zis, pe e-mail am mai primit și un document. Totodată, documentul a ajuns la părinți și în varianta print, prun intermediul copiilor, care l-au primit la școală și l-au adus acasă în aceeași zi în care s-a dat e-mail-ul. Sincronizare, dom’le
Este vorba despre o hârtie pe care să o semnez, să-mi scriu numele, să scriu numele copilului și prin care îmi atestam dreptul de vot. Ce să votez? Președintele și vicepreședintele comitetului de părinți al clasei… Pam-pam! Iar hârtia aia chiar mi s-a cerut la ședință! Și cine nu a avut-o, a primit alta. Adică, asta era un fel de ”condică de prezență”.
În același e-mail am fost rugați să ne aducem o persoană care să ne traducă discuțiile, pentru că se va folosi limba germană la ședință. Eu nu am adus, am zis să fac economie de spațiu și am ”împărțit” translatorul cu o altă mămică româncă.
Ajung la ora 18.45 la școală și văd 10-15 persoane așteptând în față. Ușa era încuiată, nimeni nu avea voie să intre. La 18.55, deja numărul celor din fața școlii trecea de 50. Cu măști, deși eram afară, și distanțați. Unde, pisici, să-i bage pe ăștia într-o clasă? Oare ne duc în sala de sport? Sunt mulți rău! Parcă erau doar 11 copii în clasa Alexiei. En fin, nu mă mai agit, văd eu când intru – cam astea-mi treceau prin minte. Apoi, s-a deschis ușa principală de acces. Adulții au intrat în clase diferite. Unii dintre ei erau însoțiți de copii. Aham, deci la ora 19 e ședință cu părinții în TOATĂ școala, a fost concluzia mea. Și, da, așa și era.
Îmi văd de drum. Observ, pe culoare, că de-o parte și de alta a pereților sunt cuiere și spații de depozitare. Haine multe și/sau genți de sport agățate. Sau băgate în acele locuri de depozitare. La momentul ședinței, cunoșteam doar doi dintre părinții colegilor Alexiei. Alți doi români, din cei 6 din clasă. Mă iau și eu după unul dintre aceștia și ajung la clasa fiicei mele.
O clasă mică. Mult mai mică decât cea din România. O catedră discretă, în clolț, lângă geam. Tablă albă. Markere. Un videoproiector. Mult loc liber în partea din față a clasei. Bănci duble și măricele. Pe bănci observ niște cârlige din lemn cu nume pe ele și ecusoanele pe care copiii le-au primit în prima zi de școală. Ecusoane pe care era trecut prenumele fiecăruia. M-am așezat în banca unde era ecusonul cu numele Alexiei.
În banca de lângă mine am văzut numele lui Marco, român și el, băiatul cu care fii-mea s-a împrietenit din prima zi. Mă ridic și dau să mă așez acolo, în așteptarea mamei lui. Frau, adică profesoara, îmi face semn să rămân la locul meu. ”Keep the distance, please. Corona rules”, îmi zice ea. Îi explic că nu am adus translator, că vine mama lui Marco cu cineva care ne va traduce din germană și că noi, oricum, suntem every day face to face. Îmi spune că trebuie să ceară aprobare și mă roagă să aștept. Stau cuminte în bancă. Frau se duce să vorbească și revine cu un verdict favorabil. Îi spun Danke Schon și trec în banca alăturată. Începe ședința. Scot carnetul să notez.
Primul pas: prezentările. La o clasă de 11 copii, sunt trei educatoare. TREI! Fiecare cu ”felia” ei. Doamna ”principală” e tare tinerică. Pare o copilă. Vorbește în germană apoi în engleză. Se scuză că engleza ei e ”prăfuită” și că nu a mai exersat de multă vreme. Dar vorbește chiar foarte bine. Culmea, și din ce ne-a zis în germană am cam înțeles/dedus mai bine de 50%. Cum ziceam acum ceva vreme, limbajul internațional care funcționează oriunde este limba datului din mâini 😉
Prezentările fiind făcute, s-a trecut la ”traducerea” orarului. Lucru extrem de util pentru noi, totuși! Multe ore de germană. E firesc. Trei ore de sport pe săptămână! Și multă matematică. Dar predată altfel decât în România. Prin jocuri.
Ni se explică metoda de predare pentru fiecare materie. Ni se explică de ce copiii au mape de culori diferite. Ce înseamnă când vedem post-it-uri lipite pe caietele lor, de ce semnăturile de pe fișe sunt în culori diferite, care sunt rubricile de pe fișe la care să fim foarte foarte atenți, cum putem alege ce să mănânce copilul din meniul zilnic… în fine… s-a făcut multă lumină în sat cu explicațiile astea.
Au fost multe întrebări la ședința cu părinții. Am primit multe informații. Mi-am notat totul în șase pagini de carnețel. Ce mi se pare extrem de interesant:
- Elevii își fac temele LA ȘCOALĂ, sub îndrumarea profesorilor. Din 8 septembrie până azi, 8 octombrie, Alexia a făcut teme acasă doar de două ori. Și doar a avut de scris 2-3 cuvinte sau să lipească niște imagini în dreptul cuvintelor potrivite.
- Părinții trebuie să sune la secretariat, cel târziu cu 15 minute înainte de începerea orelor, și să anunțe că elevul va întârzia. Altfel, profesoara anunță Poliția și un echipaj vine val vârtej la ușa casei
- Nu este voie în școală sub nicio formă. Dacă ai programare la discuții cu Frau sau la secretariat, intri. Programarea o faci online sau îi spui lui Frau când este afară să preia/predea copiii
- Programările la medic se fac în afara orelor de curs, pentru că e important ca elevul să nu lipsească. Dacă, totuși, se va întâmpla să lipsească în timpul orelor, trebuie hârtie de la medic. Dacă vizita la doctor se termină și au mai rămas ore din programul școlar, copilul se aduce la școală. Se anunță asta, în scris, și Frau vine personal să ia copilul de la ușă.
- Dacă pleacă copilul înainte de terminarea orelor, părintele scrie un bilețel. Precizează ziua și ora la care pleacă copilul DAR și dacă vine cineva să îl ia sau nu de la școală
- Dacă există motiv medical pentru care copilul nu poate ajunge la școală, se anunță prin acea aplicație despre care ziceam mai sus
- Nu există fondul clasei, bani de serbare, perdele, proiector, laptop, rechizite sau pentru cine știe ce!
- Ni s-au cerut haine de schimb ”pentru că se mai întâmplă accidente și copiii se pot uda sau murdări”
- La ora de sport, fetițele trebuie să îți scoată cerceii din urechi sau să pună plasturi peste bijuteriile cu pricina. Ca o măsură de precauție: să nu îi piardă sau să nu se agațe
- Noi, părinții, am fost sfătuiți să facilităm întâlnirile cu copii vorbitori de germană. Așa, și ai noștri vor învăța mai repede. Tot în acest scop, ni s-a spus că bine ar fi să îi punem pe copii să ne citească, acasă, cuvintele din caiet și să le vorbim și noi în germană. Care cât știm, firește.
Toată ședința a durat o oră. După terminarea acesteia, toată lumea a plecat acasă.
Nu am văzut grupuri grupulețe de părinți rămași la o vorbă după ședință.
Nu există grupul de whatsapp al părinților sau al clasei…
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
