la psiholog

La psiholog

La noi, să mergi la psiholog e o ruşine. Mulţi consideră că persoanele care se duc la un medic psiholog pentru consiliere au, clar, “buba la cutiuţă”. Ei bine, mie nu mi se pare deloc aşa. Există momente în viaţă în care ai nevoie de sfatul unui specialist, care să te facă să înţelegi ce se întâmplă în creieraşul tău, care să te ajute să te descoperi şi să te cunoşti mai bine, astfel încât să-ţi poţi gestiona bine reacţiile şi nu numai. În ţările civilizate, psihologul are un rol important. E cel la care mergi să-ţi deschizi sufletul, e cel care te face să (te) înţelegi, cel care te ajută să vezi ce opţiuni ai. La noi, rolul ascesta, de cele mai multe ori, revine prietenei/prietenului cel ma bun. Când ai problemă, mergi la prietena de suflet şi o întrebi: “Ce să fac, fată?”. Şi, astfel, primim sfaturi care e posibil să nu fie tocmai ok pentru noi. Şi asta pentru că ni se oferă soluţii care nu se potrivesc cu firea fiecareia dintre noi. Normal, că prietena cu pricina îţi oferă acea soluţie care i se pare ei potrivită, la care ea ar apela. Dar,  un psiholog te lasă pe tine să găseşti soluţia sau te îndrumă către cea care se potriveşte tipului tău, personalităţii tale. A cere consiliere psihologică nu e o ruşine, zic eu. La concluzia asta am ajuns după naştere. Stările psihice prin care am trecut, miile de întrebări fără răspunsuri privind starea, sau mai bine zis strările mele psihice, m-au făcut deseori să mă gândesc la consiliere psihologică. Mi-am dat seama că modificările emoţionale de după naştere nu sunt o glumă şi că, pentru persoanele care nu sunt firi puternice, pentru cele care nu au o putere mare de autocontrol pot produce efecte neplăcute. De altfel, convingerea asta mi-a fost întărită de faptul că, după postările mele despre depresia postnatală prin care am trecut, mămici sau chiar rude ale unor proaspete mămici mi-au cerut sfaturi cum să depăşească momentul. Singurul lucru pe care l-am făcut şi îl voi face în acest caz este să spun ce am făcut eu să depăşesc, pentru că nu sunt specialist şi  nici nu cred că există o metodă universal valabilă pentru depăţirea acestui moment. Fiecare dintre noi are moduri diferite de reacţie. Aşa că m-am hotărât să cer sfatul unui profesionist, care să vă răspundă la întrebări. Al unui psiholog. De fapt doi. Aşa că, de azi, dragelor şi dragilor, cu ajutorul celor două doamne drăguţe şi foarte funny, vom încerca să găsim răspunsuri la întrebări legate de tot ce înseamnă parenting. Este vorba despre Alina Blăgoi şi Cristiana Popescu. Şi, ca să vă convingeţi că psihologii nu sunt nişte babau, iată şi fotografiile celor două doamne drăguţe:

Psiholog Alina Blăgoi

 

Psiholog Cristiana Popescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sarcina voastră e să îmi trimiteţi pe e-mail (cristina.ologeanu@gmail.com) sugestii, propuneri de teme pe care specialiştii să le abordeze în  postările viitoare. Ce ziceţi, vă băgaţi în horă?

Dă un share:

10 Comments

  1. Sunt psiholog clinician si vad nenumarate cazuri de persoane diagnosticate cu aceste simptome

  2. Buna, si eu am fost la psiholog in 2008, dar dupa 2-3 sedinte a ajuns psihologul sa imi povesteasca problemele lui si am renuntat, acum la a doua nastere pot sa zic ca am fost psihologul meu, nu e usor cu 3 copiii – unul de 5 ani si 2 de 1 an si 3 luni acus, dar zilnic ma incurajez sa merg mai departe ca o sa fie bine. foarte bune temele propuse mai sus de Nicoleta, astept cu nerabdare ce sfaturi ne pot da cele 2 doamne f dragute psiholog.

  3. Gând la gând Nicoleta! Aceste teme deja sunt în lucru. Mă bucur că te afli printre cei care pot depune mărturie că mersul la psiholog nu e un moft, şi nici nu se apanajul bolnavilor psihic.

  4. Cristina, felicitari pentru initiativa! Nu stiu daca iti amintesti de mine, ti-am scris in urma cu ceva timp. Sunt mama lui Victor, un baietel cu o luna mai mic decat fetita ta. Este minunat ca incerci si reusesti sa dai o mana de ajutor multor mamici (parinti) prin postarile tale si mai ales prin aceasta ultima initiativa.
    Personal am avut depresie post-natala, mai exact depresie de lactatie, care s-a maifestat in special prin insomnii si care mi-a dat mari batai de cap. As putea spune ca e cea mai grea experienta prin care am trecut pana la cei (aproape) 30 de ani ai mei. Din fericire, am scapat de ea, dar asta cu ajutorul lui Dumnezeu si a unui psihoterapeut minunat. Asadar, recomand cu INCREDERE oricui sa apeleze la psiholog.
    Ca tema de discutie as putea sa iti sugerez urmatoarele, acestea fiind probleme cu care si eu ma confrunt in viata de familie:
    1. Cum sa facem sa ne apropiem de ceea ce a fost odata relatia sot-sotie (dupa aparitia copilului au venit si numeroase certuri si neintelegeri in cuplu, in special o stare de agitatie si nervozitate…….sentimenul acela ca “iti sare mustarul” imediat)?
    2. Cum sa evitam certurile dintre parinti in fata copilului? Si daca nu le putem evita, cum sa ii explicam mai bine celui mic toata situatia?

    Fac mentiunea ca am o familie foarte frumoasa, cu un copil minunat (ca toti copiii pentru parintii lor 🙂 ) si cu un sot familis si bun. Problema e ca suntem amandoi prea ambitiosi, poate uneori vrem prea multe (in special din partea copilului) si de multe ori prea nervosi. Ne enervam prea usor, nu mai avem rabdare unul cu altul, prin urmare nici nu mai suntem asa calzi/draguti/afectuosi unul cu altul, cum eram inainte.

    Multumesc!
    Nicoleta

  5. Merci pentru apreciere. Sper ca ăn viitor să priceapă şi românul că nu doar cei care suferă de boli psihice au nevoie de psiholog, şi ci noi. Pentru că fiecare dintre noi trece prin diverse stări. Violenţa o avem toţi în gene, totul depinde de cum ştim/învăţăm să o controlăm.

  6. Foarte utila initiativa ta…intr-adevar romanii au o mare reticenta cand vine vorba de consultatiile de specialitate…si uite asa am ajuns sa vedem pe strada tot felul de ciudati cand de fapt o groaza de probleme s-ar fi rezolvat in cateva sedinte la psiholog. Preferam sa suferim singuri in tacere sau sa spunem prietenilor, cum ai punctat tu, decat sa recunoastem ca avem nevoie de ajutor profesionist. Nu stiu de ce psihologul este asociat automat cu bolile psihice cele mai urate, chestie de educatie pana la urma.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: