La plantat de pomişori

Bătrânii aveau/au o vorbă: dacă într-o viaţă de om nu ai sădit un copac, nu ai făcut o casă şi un copil, ai trăit degeaba. Ei bine, vă anunţ cu mândrie că, de azi încolo, pot spune că le-am făcut pe toate trei. Copilul l-am ”bifat” acum trei ani (pe 27 aprilie se fac fix trei ani de când a apărut zgâtia în viaţa noastră), casa am bifat-o la finele luii 2011 (asta dacă se pune că ne-am mutat într-un apartament nou-nouţ, realizat&decorat după pofta noastră), iar copacul, pardon, copacii i-am plantat sâmbătă, la Snagov, în cadrul campaniei vALLuntar. Ştiţi voi, campania aceea în cadrul căreia cei de la editura All ne-au dat cărţi, le-am citit, vi le-am prezentat, iar pentru fiecare 15 comentarii per recenzie, primeam un pomişor din partea ROMSILVA, pe care să-l plantăm. Şi, aşa cum v-am, promis, iată că vin acum cu poze cu mine în acţiune.

Echipată conform indicaţiilor: îmbrăcată lejer şi cu cizme din cauciuc (achiziţionate chiar în preziua acţiunii), sâmbătă m-am prezentat la locul întâlnirii: Casa presei, ora 9. Ne-am adunat vreo 50 de bloggeri dornici să contribuim la oxigenarea României. La campanie au participat muuuult mai mulţi, care şi-au primit pomişorii acasă şi pe care i-au plantat unde a dorit fiecare. Dar noi, ăştia 50, am ales să mergem la Snagov, alături de echipa grozavă de la All, să plantăm cu mânuţele noastre puiuţi de stejar roşu. Nu i-am numărat, dar au fost destui. Numai eu am acoperit cu pământ vreo 5-6, după care m-au luat durerile de şale, căci am preferat să renunţ la lopată, care mi se părea greu de mânuit, şi am ales să pun pământ cu mâinile.

Ajunşi la locul ”crimei”, am primit apă şi mănuşi…

…apoi un angajat Romsilva ne-a făcut instructajul. Teoretic. Apoi, după ce am mers câteva sute de metri prin noroi, un alt angajat plus Mario, directorul Grupului EditorialALL, au făcut o demonstraţie, din care am reţinut aşa: 1. Se pune puietul fix pe mijlocul gropii 2. Se acoperă o dată cu pământ, apoi se tasează cu piciorul 3. iar pământ, iar se tasează 4. Se pune restul de pământ, dar nu se mai tasează 5. Tragi de ”băţul” pe care tocmai l-ai plantat. Dacă nu iese, ai făcut treabă bună, dacă iese, ghinion, nu e bine, deci o iei de la capăt 5. Băţul trebuie să fie drept!

Dar mai bine vă las să urmăriţi filmuleţul de mai jos:

După ce am văzut ce era de văzut, ne-am pus pe treabă.

Iniţial, am format echipă cu Laura, fiica ei, Eliza şi cu Mihaela, sora Laurei.

Copăcelul no 1
Copăcelul no 2
Copăcelul no 3 + bonus prim plan cu brotacii mei de care sunt tare mândră

Apoi nu m-am putut abţine, şi m-am dus să îmi mai bag nasul, pardon, picioarele, şi în alte gropi, să îi mai ajut şi pe alţi vALLuntari. Am verificat-o pe Ruxa, o veeeeeche cunoştinţă şi fostă colegă de suferinţă…

… după ce m-am liniştit, văzând că se descurcă ( 😉 ) am plecat şi pe la alte mese gropi. Acţiunea s-a soldat şi cu victime colaterale: o lopată a cedat presiunii unei vALLuntare entuziaste.

Nu, nu Loredana (cea care ţine lopata ruptă) a fost autoarea, ci sfioasa din plan secund…

După vreo 3 ore, am dovedit toţi puieţii, apoi ne-am adunat pentru poza de grup.

Ca o concluzie, vreau să vă spun că sunt tare mândră de isprava mea, de aceea vreau să o împărtăşesc cu toată lumea! Am simţit că am făcut ceva util, ceva care să rămână în urma mea mulţi ani, zeci de ani!

4 Comments

  1. FELICITARI TUTUROR! Ar trebui sa se organizeze in fiecare oras,sa ajutam “natura” ….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: