La împărţit de jucării

Îmi place să împart cu alţii. Îmi place să dau altora lucruri care mie nu-mi (mai) sunt de folos sau îmi prisosesc. Asta pentru că ştiu câtă bucurie aduce în suflet acest gest. Cel puţin în cazul meu. Mă bucur ca un copil mic atunci când primesc ceva (de la cadouri, până la haine, jucării sau ce-o mai da Dumnezeu!). La fel, mă gândesc, se bucură şi cei cărora le dau din puţinul meu. Acelaşi lucru încerc să o învăţ şi pe Alexia mea. Deşi o ştiu ataşată de jucăriile şi lucrurile ei, de câte ori mergem undeva unde sunt şi alţi copii, mereu iau ceva jucării la mine. Să facă schimb cu alţi copii, căci, inevitabil, va dori jucăria X a copilului Y. Copil care, poate, nu i-o va da, decât dacă şi Alexia îi dă ceva la schimb. Uneori funcţionează trocul, alteori nu.

De exemplu, zilele trecute am pregătit trei saci cu haine mici şi jucării de-ale Alexiei care zăceau nefolosite. A recunoscut câteva dintre ele prin sac. ”Ce e acolo, mami?”, m-a întrebat ea. M-am temut, sincer, că răspunsul meu va declanşa o furtună: ”Hăinuţe şi jucării pentru un alt copil mai amărât, care nu are la fel de multe ca tine”. Apoi Alexia a pus mâna pe o jucărie din pluş de-a ei: ”Asta e a mea”. ”Da, mama, e a ta, dar nu vrei să i-o dai altui copil sărac, care nu are? Uite, tu ai la tine în cameră mai multe jucării”. Apoi, Alexia a lăsat pluşul pe sac şi s-a dus la ea în cameră. A doua zi a văzut iar sacii cu jucării şi haine de dat. ”Aia nu e a mea, mami, e pentru copilul sărac, da?”. Şi nici că a mai comentat. Nici nu a mai încercat să caute prin saci. M-a bucurat acest semn de înţelepciune din partea ei.

Când am văzut pe blogul Oanei invitaţia la un eveniment gen ”share and play”, m-am gândit că ar fi un bun exerciţiu pentru Alexia. Este o chemare la joacă pentru copiii şi părinţii care vor să îşi împartă jucăriile. Mai multe informaţii despre acest eveniment găsiţi în invitaţia de mai jos. Eu zic că merită să ne adunăm cât mai mulţi, nu?

Mamica activaPe 27 iulie ora 10:30, in Bucuresti la Roaba de Cultura din Herastrau, Mamica Activa invita toti copiii mici care, alaturi de parintii lor, vor sa se joace impartind o parte din propriile jucarii.

Avand la baza indemnul ca toti cei prezenti sa isi imparta jucariile, obiectivul principal al evenimentului este socializarea, inclusiv intre parinti. Organizatoarea pleaca de la urmatoarea premisa: “Copiii nostri sunt atrasi de jucarii noi, diferite, care nu sunt ale lor. Pe scurt, mereu altele. Este un lucru normal; sunt curiosi si dinamici, iar acest lucru ne face sa fim mandri de ei. Cu toate acestea, nu putem intotdeauna sa le punem la dispozitie jucarii noi. Sau intram in conflict cu parintii de la locurile de joaca ce nu sunt incantati ca ai lor copii sa imparta. Pe de o parte este bine sa-i invatam pe cei mici si sa fie asertivi si sa spuna „nu” dar, in acelasi timp, vrem sa stie sa imparta si sa vada in aceasta actiune ceva firesc, fara a cere ceva in schimb.”
Regulamentul evenimentului este scurt si simplu pentru ca accentul se doreste a fi pus pe distractie: fiecare parinte cu copii va aduce de acasa cateva jucarii pe care considera ca cei mici vor fi dispusi sa le imparta. Si ii va pregati pe acestia sa imparta, pe cat posibil, in functie de nivelul lor de intelegere. Toate jucariile vor fi puse la dispozitia tuturor, mediind eventualele conflicte aparute in cazul in care mai multi copii vor vrea aceeasi jucarie. De asemenea, parintii sunt sfatuiti sa nu se intristeze daca unele jucarii se strica in tumultul jocului si sa previna “suparari” ale micutilor, aducand jucarii la care copiii lor nu tin foarte mult.

Participarea este libera si sunt incurajate donatiile pentru sustinerea proiectului Roaba de Cultura (al organizatiei Green Revolution), prin care este pus la dispozitie gratuit spatiul in aer liber.

Mamica Activa, adica Oana-Mihaela Constantinescu, este mama unei fetite de un an si jumatate si pasionata de parenting, educatie de calitate si tot ceea ce inseamna cultivarea capacitatii de a gandi liber si de a actiona responsabil.

Mai multe detalii despre eveniment aici: https://www.facebook.com/events/410493812401468/

6 Comments

  1. oh,ce bine ca intelege!
    am fi participat si noi cu drag,insa suntem invitati la doua petreceri pentru pitici
    oricum,noi daruim haine , incaltaminte si jucarii copiilor sarmani asa ca exercitiu avem din plin :)))

  2. Ar trebui sa te bucure enorm faptul ca ea a inteles intuitiv aceasta situatie, mai ales ca majoritatea copiilor intampina dificultati in momentul in care trebuie sa impartaseasca sau sa imparta bunurile lor cu alti copii, chiar daca le explicam situatia din incipit. Am incercat de multe ori sa ii explic fetitei mele cum sta treaba cu impartitul jucariilor, dar aparent nu prea intelege si imi pare rau pentru asta.

    1. Ooo, dar mă bucur enorm de latura asta a ei. Din 2013, când am scris acest articol, și până acum, nu am avut probleme să revendice ceva din sacii cu lucruri de dat, pe care îi depozitez în baia de lângă camera ei. Ba chiar Alexia mai vine la mine și îmi dă câte ceva ”Asta nu-mi mai trebuie. Pune-o în sac să o dăm unui copil sărac”. Sunt taaaare mândră de ea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close