Jurnal de război – în direct de pe front

Jurnal de război – ziua a 3-a

Încep raportările din a 3-a zi pentru că primele 2 au fost muuuuult prea șocante, iar lucrurile s-au petrecut cu o viteză amețitoare.

Așadar… pe principiul nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, al meu minunatul meu soț a ajuns în spital cu glezna ruptă, făcută praf, cu mâna fracturată, cu un deget zdrelit și cu o sperietură zdravănă. Mai mult din partea mea decât a lui. verdictul medicilor: operație de reconstrucțe, 10 zile de așteptare pe patul de spital, apoi iar operație, posibi și introducerea unei plăci/tije. din metal nu se poate,  pt că așa Tibi e alergic la nichel.Vom pune cev din titan. Până acum e bine. zic eu. doctorii nu zic nici că biiine, nici că e rău…

Între timp eu  învăț cum se doarme pe scaun. Misiune imposibilă! Poziția proastă, sunetul de fundal de vis: sforăieli pe diverse tonalități….+o babă senilă în salonul alăturat care începe să strige după Florica, Viorica și Mitică fix la 23.00 până pe la 1-2…

În paralel mă mobilizez să împachetez ultimele chestii pentru mutarea la noul domiciliu. Oricât de organizată sunt eu, cel mai eficient mod de a împacheta șide a strânge calabalâcul mi se pare a fi stilul de-a valma…

Cât despre pitică, am constatat cu stupoare că nu e atât de dependentă de mine. s-a acomodat de minune la bunici, cee ce mă bucură. Un alt lucru care m-a bucurat enorm-enorm e mobilizarea celor din jurul nostru. nu mi-a venit să cred câți prieteni avem, câți m-au ajutat, câți mă sună și mă ceartă că nu îi las să mă ajute… e absolut emoționant, copleșitor, să vezi cum oamenii cu, care ai cam rărit-o în ultima vreme din varii motive, acum nu mai știu cum să își dea cămașa de pe ei pentru a te ajuta. Nu pot să spun decât că suntem norocoși că avem astfel de prieteni.

Înainte de a încheia raportul din cea de-a treia noapte în spital, vă anunâ că voi absenta pe termen nelimitat de pe blog, poate voi mai intra să vă citesc, poate voi mai putea să găsesc o clipă de răgaz în care să scriu, să vă țin la curent, să vă simt aproape. Dar nu voi renunța.

 

PS știe cineva cine e Viorica? Că mă disperă baba de alături care tot strigă după ea. Dacă o vedeți pe Viorica, vă rog să îi spuneți că e așteptată de mamaie la spitalul Bagdasar Arsenie, et1, ortopedie, salonul1. La fel și Florica și Mitică. Poate așa vom dormi și eu și restul pacienților de pe palier doar în acorduri de sforăieli…

Vă pup și vă spun de pe acum că mi-e dor de voi. Dar vor veni ele zilele în care voi scrie iar de 2-3 ori pe zi…

26 Comments

  1. Sanatate multa sotului si tie putere sa puteti trece cu bine de acest hop.
    P.S. Nu o stiu pe Viorica, dar daca voi gasi vreuna i-o trimit babei impachetata

  2. multa sanatate sotului, imi pare rau ca treceti prin astefl de momente. nu te cunosc, insa zilele acestea trec printr-o enterocolita cu baietelul meu de 8 luni si jumatate si informatiile tale impartasite pe blog ref la acest subiect m-au ajutat f mult sa-mi dau seama-inaintea altora -ca e enterocolita…..oricum de 4 zile am mers de 2 ori la spital, 2 tratatemte diferite ptr ca azi sa ajungem din nou si sa ni se puna un diagnostic corespunzator de catre dr stanciu de la budimex. presupun ca ai auzit de el. multumim inca odata ptr informatiile de pe blog. cat ds cele prin care treceti, cauta cel mai bun dr in domeniul ptr o a doua opinie. presupun ca nici asta nu e ceva nou, odata ce esti mama, inveti sa te descurci cu tot si toate si sa ajungi la cel mai bun specialist ptr copilul si familia ta. succes

  3. Crisule, habar nu am avut de aceasta problema prin care ati trecut si treceti!! :(. Offf, stii tu ca Dumnezeu ii incearca pe oamenii buni. O sa treaca si asta cu bine, ai sa vezi. Te imbratisez si daca ai nevoie de orice, spune-mi si mie. Cu mult drag, Cristina Niculescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: