Am avut un weekend plin. Plin de distacție. Cine-ar fi crezut că te-ai putea distra atât de bine jucându-te… jocuri educative? Adică d-alea din care înveți diverse chestii pentru ”cultura ta generală”. Învățatul distractiv l-am descoperit odată cu fii-mea, Alexia. Pe vremea mea, maică, învățatul era ceva serios, nu cu glume, nu cu jocuri, nu o joacă. Sau, cel puțin, așa am fost eu crescută.
Dar nu despre trecut e vorba în postarea asta. Ci despre prezent. Cum ziceam, am descoperit niște jocuri taaaaare faine, pe care le-am luat de pe educlass.ro. Cu produsele lor am făcut cunoștință acum patru ani, pe când luam BabyExpo la pas în căutarea de haine, accesorii, jucării pentru Alexia mea. Zilele astea, am descoperit două chestii taaare faine de la ei. Este vorba despre jocul Crozzit și Puzzle-ul oval Planeta Pământ cu 205 piese.
Jocul de strategie Crozzit
Un joc educativ ideal pentru a dezvolta logica, gândirea, vederea spațială și atenția distributivă. Asta este descrierea oficială a jocului Crozzit. Poate nu vă spune prea multe. Dar, cu siguranță vă va ajuta clipul de aici să vă faceți o idee cât de fain este.
La descrierea de mai sus aș mai adăuga și faptul că este un bun mod de a-l învăța pe copil fairplay-ul. Eu, cel puțin, nu o las pe Alexia să câștige (mereu), pentru că nu mi se pare tocmai ok pentru ea. Asta pentru că, din păcate, în viață nu va ieși doar cum va dori ea. Dar, ca la orice joc (ca și în viață, de altfel), va trebui să încerce, să exerseze până îi va ieși bine.
Mai multe despre acest joc vă invit să citiți pe siteul oficial, merită să aruncați o pirvire.
Revenind la Crozzit, pentru început, noi am modificat o idee regulamentul. Asta pentru am dorit să adaptez jocul pentru nivelul nostru, acela de începătoare. Ce și cum am modificat, vă las să vă uitați în clipul pe care l-am făcut. Scuzați, vă rog, intervenția pisicii în filmare (deși, și ea face parte din familie 😉 )
Dă-i un puzzle imens copilului și vei avea o surpriză URIAȘĂ
Un alt joc fain pe care l-am testat zilele acestea, este puzzle-ul din 205 piese ”Planeta Pământ”. Ce e fain la el este faptul că, pe lângă multele piese, pachetul mai conține și o carte, o mică enciclopedie, în limba română, despre planeta noastră. Multe, foarte foarte multe informații despre acest pachet găsiți la acest link.
De fapt, ca să fiu corectă, Alexia este cea care s-a jucat cu el. Așa cum spuneam și în clipul de mai sus, după câteva partide de Crozzit, s-a apucat de făcut puzzle-ul. Singură. Chiar mi-a ordonat să nu o ajut, să o las să îl asambleze ea. Și i-a ieșit. În doar două ore… când eu speram să o țină toată ziua ocupată, ca să mai apuc și eu să fac una alta pentru mine…