Am bifat pe lista ”prima dată” apariția într-o reclamă. Mă rog, mai corect spus, un promo. Pentru serialul ”Garda Felină”, ce se lansează la Disney Junior pe 18 aprilie, la 19:30. Acum ceva vreme, reprezentanții postului m-au întrebat dacă sunt de acord să apar cu fii-mea într-un promo pentru un serial. Am zis să întreb copilul, deh! ”Alexia, vrei să apărem într-o reclamă la Disney Junior?”. ”Disney ca Disney la care mă uit eu?”. ”Chiar acel Disney. E o reclamă pentru un serial cu animale din junglă, cu lei, hipopotami, gheparzi…”. Nu apuc să termin de înșirat animalele care apar în serialul ”Garda felină”, că fii-mea mă întrerupe: ”Gheparzi cu pete ca jaguarii? Iubesc jaguarii! Eu sunt un jaguar, mami, știi?”. Deci, răspunsul ei a fost ”Da” că, altfel, nu mai ajungeam eu să scriu postarea asta, nu?
Cu emoții cât casa, Casa Poporului (eu, nu fii-mea, normal!), ajungem în ziua Z la filmare. O grămadă de copii zglobii. ”Sunt aici de pe la 7-8 dimineața și uită-te la ei câtă energie au după atâtea ore de dansat!”, mi-a spus cineva din echipa de filmare (scuze, nu am reținut numele și rolul persoanei, deh, vârsta… Promit să iau lecitină, dacă nu uit!). Noi am venit la ora 14… deci, au țopăit ceva micii dansatori, elevi ai ”Bebelușei” Oana Ioniță.
De cum am ajuns, nici ”Bună ziua” nu a dat, că Alexia mea s-a instalat comod în scaunul… regizorului. Abia apoi a zâmbit și a răspuns timid saluturilor.
Ce-i drept, ei îi place să le dea indicații copiilor când se joacă, îi place să organizeze spectacole, acasă ori afară, și ne spune și cum să ne comportăm noi, ca spectatori. Cine știe, poate că nu a ales chiar întâmplător scaunul acela… Și în pauza de gustare, tot acolo a vrut să stea. Probabil se digerau mai bine covrigeii din scaunul de regizor…
Până ne-am gătit, până ne-am dichisit, a terminat de filmat și vedeta clipului, Alina Sorescu. O știu de când era o copiliță, iar acum, iată, se pregătește să aducă pe lume pe cel de-al doilea copil.
Ne-am fotografiat repede cu ea, pe fugă, căci Alexia era cam supărată că nu începe, dom’le, odată, să filmeze!
Rând pe rând, au venit și celelalte mămici bloggerițe, Ana, Ana Maria, Laura și Raluca. Însoțite de copiii lor, firește. Cât noi am discutat cu regizorul, copiii s-au ”acomodat” cu decorul… (https://www.youtube.com/watch?v=nK71xW6kpPQ)
Dacă vă întrebați de ce fii-mea umblă în patru labe, ei bine, explicația nu e chiar atât de simplă. Donșoara a venit cu un adevărat scenariu. Vă ziceam eu că are ceva-ceva stofă de regizor, scenarist… nici eu nu mai știu! Bun!
Intrăm primele în decor. Regizorul ne dă ultimele indicații.
Alexia a zis că va trebui să facem următoarea chestie: ea este un jaguar, care se plimbă prin junglă, care vrea să mă mănânce. Eu mă voi speria foarte tare, voi fugi și, după o piatră, voi găsi o baghetă magică. Bagheta a făcut-o ea ad hoc un evantai! Iau bagheta, spun o formulă magică, ea se transformă în prințesă, apoi ne jucăm fericite în junglă până când vraja dispare și ea redevine jaguar… Cam după rețeta Cenușăresei, aș adăuga eu. Ca orice act artistic, scenariul Alexiei a suferit mici adaptări pe parcurs. Am improvizat de ambele părți și a ieșit asta (https://www.youtube.com/watch?v=-4PvEKDk3dY):
Deși era suficient doar o dublă, noi am ajuns să tragem 5 CINCI! De ce? Pentru că domnișoara vedetă nu se mai sătura de stat în fața camerelor, pe scenă. Iar regizorul și echipa au fost niște drăguți, i-au făcut hatârul domniței jaguar.
Cât am stat pe margine, Alexia mea nu s-a odihnit. A intrat în rolul de cameraman. De pe margine, alături de Eliza, fiica Laurei, a filmat prestația Anei și a fetelor ei.
Într-un final, cu chiu cu vai, am plecat acasă. De ce cu chiu și cu vai? Pentru că Alexia a vrut să mai filmeze. Toată ziua, ba nu, ”încă 100 de ani, că nu am filmat nimic toată ziua!”. Hmmm, cred că fii-mea va fi un regizor exigent… va trage la cadre… bieții actori.
Pe lângă clipul oficial, cei de la Disney ne-au dat și un film drăguț cu filmări de culise. Un making of, cum se spune. Adică acesta (https://www.youtube.com/watch?v=W8IBHcYes0E&t=2s):
Cam așa au stat lucrurile în fața și în spatele camerelor. Iar produsul final este acesta (https://www.youtube.com/watch?v=aVSE8KlWVDQ):
V-am tot zăpăcit la ca cu videoclip în sus, videoclip în jos, serial Disney în sus, serial Disney în jos, dar nu v-am spus mai nimic despre acest nou serial, nu? Ei bine, iată mai jos tooooaaaate informațiile necesare.
Noul serial „Garda felină” se lansează la Disney Junior pe 18 aprilie la 19:30. Seria continuă povestea epică a lungmetrajului realizat de Disney, ”Regele Leu”, urmărind aventurile lui Kion, al doilea pui al lui Simba și Nala, care este însoțit de un grup diversificat de prieteni, după ce aceștia își unesc forțele pentru a proteja Regatul Luminii.
Special create pentru copiii cu vârsta între 2 și 7 ani și familiile lor, poveștile prezentate în seria ”Garda Felină” sunt concepute pentru a transmite lecții pozitive despre munca în echipă, comunitate și diversitate. Experții în Educație și Știință din cadrul parcului tematic Animal Kingdom (Regatul Animalelor) al Disney au avut rolul de consultanți, fiind o sursă de inspirație pentru povești originale bazate pe experiențele lor directe și oferind sfaturi despre trăsăturile, comportamentele și habitatele diferitelor specii de animale africane. Fiecare episod ”Garda Felină” integrează cuvinte și expresii Swahili și cântece originale.
Fiind al doilea fiu, Kion este destinat să fie liderul Gărzii Feline, o echipă formată din animale care au sarcina de a proteja Regatul Luminii. În loc să aleagă un grup format doar din lei pentru a servi alături de el, Kion lasă deoparte tradiția și își cheamă câțiva prieteni despre care el consideră că întruchipează cel mai bine calitățile eroice ale Gărzii Feline. Ca lider al Gărzii Feline, Kion este cel mai feroce. El are puterea Răcnetului prin care poate invoca toți marii lideri din trecut să strige alături de el când trebuie să controleze o situație. Deși este încrezător în abilitățile lui de conducere, Kion este foarte corect când vine vorba de cum și când să utilizeze această putere și nu dorește să facă abuz de ea.