Statul ştie mai bine decât noi, părinţii, ce le trebuie copiilor noştri şi din acest motiv poate decide să îi ia din sânul familiei, indiferent prin ce mijloace. Chiar şi prin violenţă. Mi s-a părut absolut şocant modul în care Protecţia Copilului din Norvegia a decis să ia în plasament copiii familiei Bodnariu. Modul brutal în care au fost smulşi copiii soţilor Bodnariu mi s-a părut mult prea traumatizant pentru cei mici. O traumă care, cred, îi va marca pe viaţă.
Am urmărit cu sufletul la gură acest “caz” şi am rămas “proastă” când am găsit o listă cu motivele pentru care cei de la Protecţia Copilului din Norvegia au decis să ia copiii din sânul familiei. Chiar şi rupte din context, aceste motive mi se par de-a dreptul ridicole. Că ar fi şi altele întemeiate, nu contest, dar să spui că iei copilul de lângă mama biologică pe motiv că aceasta e prea mică de înălţime, ori că bunica şi-a îmbrăţişat nepotul în faţa repezentanţilor Protecţiei Copilului nu mi se par nişte argumente întemeiate.
Vi se pare în regulă ca un copil să fie luat în plasament pentru că hainele nu sunt împachetate și așezate cum trebuie în șifonier? Dar acela că psihologii au constatat că mama nu face o omletă bună și nu taie pâinea în felii suficient de subțiri? Mai am unul: “Mama suferă un handicap fizic și nu poate folosi unul dintre picioare, deci nu se poate juca cu copiii, iar iarna nu poate merge cu ei la schi”. Încă unul: “Fiicei nu îi plac chiftelele de pește”.
Altele:
-Copilul este selectiv cu cine sau ce se joacă, la grădiniță, iar asta a provocat îngrijorare
-Mama vrea să stea mai mult în pat dimineața
-Când cel mic s-a simțit rău, mama l-a luat în brațe, dar nu l-a alinat și verbal
-Părinții mamei au murit prea devreme
-Băiatului îi este sete și bea prea multă apă, deci este vina mamei pentru că acasă promovează obiceiuri alimentare nesănătoase
Lista completă o găsiţi aici şi aici pe larg, în engleză
Fireşte, există diferenţe de mentalitate între noi şi norvegieni. Mari. Noi, românii, am crescut cu mentalitatea “bătaia e ruptă din rai”, iar asta o ducem cu noi oriunde în lume. Din păcate, e greu să scapi de meteahna asta. Acest model bine întipărit în subconştientul nostru este al naibii de greu să îl ştergi cu buretele. Poate doar cu multe şedinţe de terapie. Şi eu am crescut într-o familie în care se făcea educaţie cu palma, ori cureaua. Am în jur prieteni care au crescut la fel. Cum ziceam, o meteahnă de-a noastră de care cu greu putem scăpa. Sunt momente în care îţi pierzi controlul, ca părinte. Până să devin părinte, nu am înţeles “crizele” mamei, când nu veneam acasă la “ora închiderii”, când eu o lălăiam pe străzi, fără ca ea să ştie de mine, stând acasă şi făcându-şi griji cu carul că nu dădeam niciun semn. Numai un părinte poate înţelege ce este în sufletul altui părinte care nu ştie nimic de copilul lui. Mai ales în vremurile astea, în care sunt multe pericole, ispite, mulţi nebuni liberi pe străzi, care se aruncă în aer şi iau atâtea suflete nevinovate cu ei.
Fireşte, bătaia nu are nici cea mai mică scuză! La fel, nici abuzul autorităţilor!
Dar mi se pare aberant să consideri că un copil creşte într-un mediu familial nepotrivit pentru că acesta (copilul) este selectiv cu ai săi colegi de la grădiniţă/şcoală. Păi nu şi noi, adulţii, suntem selectivi? Nu şi noi alegem cu cine să socializăm şi cu cine nu? Şi ce e atât de rău în faptul că îţi iei copilul sau nepotul în braţe? Sau că bunicii îşi duc nepoţii la grădi/şcoală? Ce e în neregulă că ai lăsat hainele neîmpachetate o zi, două, nouă?
Am găsit aici o comunitate creată în sprijinul familiei Bodnariu, oameni care au ieşit în stradă pentru a-şi exprima susţinerea.
