Dacă aveţi copil/copii care urmăresc serialul “Garda Felină”, difuzată de Disney Junior, sunt sigură că aţi auzit de Kion. Sau de Bunga. Ori de Feli, de Ono sau de Beshte. Ei bine, sunt mândră să vă anunţ că am realizat un interviu cu creatorul acestui serial. Ford Riley.
Noi am aflat despre acest serial acum multă vreme. Când cei de la Disney ne-au invitat să participăm la filmarea acestui promo.
Fără alte introduceri, vă invit să aflaţi chiar de la Ford Riley cum s-a născut acest serial. Dar şi multe alte lucruri interesante, numai bune de povestit copiilor.

De ce ați ales ca Garda felină să fie formată și din alte animale, nu doar din feline?
Ford Riley: Era important pentru mine ca micuţii să vadă un grup divers de animale care lucrează împreună. Până atunci, Garda Felină era compusă doar din lei. Poate era bine, dar ideea era, după cum știți, despre cel mai curajos, cel mai rapid, cel mai puternic, cel mai feroce, cel mai perspicace. Toate acestea sunt calități diferite. Astfel că am crezut că e important să vedem animale diferite care au aceste valori. Arată diferit, au abilități diferite. Când lucrează împreună sunt chiar mai puternice decât dacă ar fi fost din aceeași specie.
Cine a fost muza când ați creat acest serial?
Ford Riley: Este o poveste amuzantă. Am fost rugat să vin cu o idee prin care să extindă lumea animației Regele Leu în forma unui serial TV. Eram acasă, gândindu-mă la asta. Eram în bucătărie când fiul meu a venit acasă din parc. În fiecare joi, el și prietenii lui se jucau în parc, formând o echipă imaginară de super eroi. A venit acasă și-mi povestea despre aventurile imaginare pe care le-a avut. Atunci mi-a venit ideea că am putea avea o echipă de super eroi în Regatul Luminii. O îmbinare între Răzbunătorii și Regele Leu. Și, în acel moment mi-a venit ideea. Chiar și titlul pentru Garda Felină. M-am gândit la un grup divers de animale care protejează Regatul Luminii și apără cercul vieții. Așa că, dacă ar fi să răspund la întrebarea cine a fost muza mea, ar fi fiul meu.
Ce părere are are fiul dv, Quinn, despre aventurile Gărzii feline?
Ford Riley: Quinn are 13 ani, așa că e puțin cam mare pentru categoria demografică a Disney Junior. Dar este foarte mândru că el și prietenii lui au fost sursa de inspirație pentru acest show. Oricând cineva vorbește despre Garda Felină, poți vedea că are un zâmbet pe față. E puțin modest. Dar este foarte încântat că acest show a devenit atât de popular și că el a avut o contribuție.
Cred că ne întrebăm cu toții dacă a mai avut și alte idei care au ajuns în episoadele ulterioare?
Ford Riley: Cu siguranță că am găsit multă inspirație prin Quinn. Nu a sugerat direct idei, dar activitățile lui cu siguranță m-au inspirat în alte lucruri. Spre exemplu, fiul meu studiază jiu-jitsu brazilian la Academia Gracie și acolo au un joc care se numește Regele muntelui. Este un joc care se organizează după ce copiii învață o tehnică nouă în care toți cursanții se strâng în cerc. Doi cursanți sunt în centru și își folosesc tehnicile de jiu-jitsu pentru a încerca să învingă. Pentru a demonstra care dintre ei a deprins noile tehnici. Iar toți copiii din cerc bat cu palmele în saltea pe ritmul melodiei We will rock you de la Queen.
Acest întreg scenariu, acel joc, a fost sursa de inspirație pentru Mashindano. Provocarea pentru premiul absolut a lui Makuu în care cei doi crocodili se întâlnesc față în față și se luptă pentru a vedea cine va fi liderul. Quinn a fost o sursă de inspirație pentru multe alte secvențe din întreaga serie. Este amuzant că un grup de copii care demonstrează tehnici de jiu-jitsu a fost inspirația pentru o competiție între doi crocodili pentru poziția de lider. Dar știți prea bine, asta e lumea animației.
E întotdeauna fascinant să afli de unde provin astfel de lucruri. Care a fost grupul test pentru episodul pilot și care au fost reacțiile lor?
Ford Riley: Desigur. În general, am testat copii preșcolari și mamele lor pentru a vedea care ar fi reacțiile lor. Dintr-un grup divers de oameni din SUA și, per ansamblu, reacțiile au fost extrem de pozitive, atât din partea mamelor, cât și a celor mici. Astfel că, activitatea pe care o fac acum, de a crea seriale animate și de a compune cântece, este un vis devenit realitate. Sunt foarte norocos că acum am job-ul la care am visat dintotdeauna.
Ce membru al Gărzii ați dori să fiți și de ce?
E dificil de răspuns. Îmi plac la nebunie toate cele cinci personaje. Aş răspunde totuşi că sunt la egalitate Kion – liderul Gărzii Feline şi Bunga – bursucul cel curajos. Ei sunt complet diferiti. Kion este puternic, dar foarte responsabil şi inteligent. Iar Bunga este cel mai curajos dar şi destul de trăznit şi impulsiv. Cumva, aceste două personaje diferite sunt cei mai buni prieteni şi această poveste este foarte valoroasă pentru mine.
Ce vă întreabă cel mai des copiii atunci când află că sunteți creatorul multor desene animate?
Ford Riley: Când află că eu am creat Garda Felină, de cele mai multe ori copiii îmi spun propriile lor idei de povești. Ce ar vrea ca personajele lor preferate să facă. Se pare că personajele din Garda Felină sunt foarte îndrăgite de copii. Mă bucur foarte mult că îi pot face fericiți și să văd scântei în imaginația lor. Este foarte emoționant și îmi amintește de vremea când eram și eu un mic copil.
Nu uitaţi să urmăriţi noi episoade din Garda Felină, în fiecare zi, la Disney Junior, la 11:25; 14:15 şi 18:10.
Despre Ford Riley
Înainte de a da viaţă personajelor din “Garda Felină”, Ford Riley a fost producător executiv al serialului “Special Agent Oso”. Serialul a fost chiar nominalizat la premiile Emmy pentru producţiile pentru copii. Numele lui Riley mai este legat de producţii precum:
**** “Doc McStuffins”
**** “Higglytown Heroes”
**** “Teamo Supremo”
**** “Teacher’s Pet”
**** “Recess.”
Ford Riley este un membru activ al “Talk About Curing Autism (TACA)”, organizaţie ce oferă resurse, informaţii şi ajutor familiilor cu copii diagnosticaţi cu autism. Riley locuieşte în Glendale, California, alături de soţia lui, Holly, şi cei doi copii ai lor.