cristina bălan3

Interviu cu Cristina Bălan: “Sindromul Down NU se ia!”

Pe Cristina Bălan o ştiu de pe vrema când cânta în trupa Impact. Îmi plăceau la nebunie piesele “Săpun” şi “Babe”. Eu o ştiam pe ea. Ea nu, pe mine. În cei 20 de ani de presă, nu am avut ocazia să vorbesc cu ea. Normal să nu mă ştie. Când am văzut-o la “Vocea României”, am pariat pe ea. Mă rog, nu am mers la casele de pariuri, ci ştiam că ea va câştiga. Pentru că e al naibii de bună.

Când am văzut că ea şi Gabi au spus povestea celor două minuni ale lor, Toma şi Matei, m-am bucurat. Din imaginile de pe Facebook cu cei doi, am bănuit că băieţii lor au Sindromul Down. Dar nu am intrat cu picioarele în viaţa lor să îi întreb, pentru ca apoi să public un articol ce ar fi adus multe vizualizări.

Spun că m-am bucurat că au vorbit ei despre copiii lor pentru că, prin puterea propriului exemplu, poate se mai mişcă lucrurile în bine în ţărişoara asta. Din păcate, mulţi au pus-o pe Cristina la zid pentru că nu a întrerupt sarcina când medicul i-a spus că există o suspiciune că unul dintre gemeni are SD. “Dar şi dacă mi-ar fi spus cu siguranţă de 100%, tot nu aş fi ucis”, a subliniat Cristina.

O felicit pentru curaj. Căci, da, în România trebuie să ai curaj să alegi viaţa! În România îţi trebuie curaj ca să ai un copil altfel.

Am rugat-o pe Cristina să mă primească în familia ei. Virtual. Să îmi dea ceea ce formal se numeşte “interviu”. Însă, aş prefera să îi spun altfel: am stat la taclalte. Ca de la mamă la mamă. Am vorbit mult. Foarte mult. De aceea, am ales ca discuţia noastră să o împart în trei postări diferite. Nu de alta, dar sunt “doar” opt pagini de text!

Vă las acum să citiţi prima parte a discuţiei noastre. Parea a doua, mâine. Iar a treia, poimâine. Citiţi şi nu judecaţi! Citiţi şi veţi descoperi o femeie sinceră, o mamă iubitoare, devotată. Vă rog să citiţi cu mintea deschisă.

Înainte de orice, vreau să le mulţumesc Cristinei şi soţului ei, Gabi, pentru că m-au lăsat să intru în viaţa lor. Îmi plac pentru că sunt oameni frumoşi, calzi, de pus la rană! Întreaga serie de interviuri o găsiți aici.

cristina si gabi balan

Te rog să îmi povestești tu despre tine, Cristina, mama, femeia… 

Femeia Cristina a ajuns într-o etapă a vieţii în care caută spiritualitate, evoluţie. Mă redescopăr, îmi place vârsta pe care o am, mă simt bine în pielea mea. Îmi place pielea mea. Mama Cristina se bucura de soţul şi de copiii ei. De momentele frumoase alături de ei. Iar artista Cristina se străduieşte să facă muzică bună, când femeia şi mama o lasă.

Ce te enervează cel mai tare pe lumea asta?

Mă străduiesc să nu mă enervez prea mult când văd nesimţire, nepăsare, nedreptate. Însa nu-mi iese mereu.

Ce îţi aduce zâmbetul pe buze?

Creativitatea oamenilor, faptele bune, blândeţea, toleranţa, prietenia, înţelegerea.

Ce te face să plângi?

Plâng la chestii sensibile. Plâng de bucurie când văd bunătate. Dar şi de tristeţe, când văd răutate. Mai plâng la filme, la scene emoţionante. Plâng când aud muzică de suflet, versuri nostalgice. Uite, plâng mereu la cântecul “Cele mai frumoase flori”. Şi chiar mă amuz mereu, cât de moacă sunt să plâng la un cântecel de copii. Sunt o plângăcioasă, per total.

Ce muzică asculţi?

Ascult muzică din mai multe sfere, genuri. Când mă relaxez, pun jazz, muzică clasică. Dacă vreau să dansez, pun rock. Când am o stare melancolică, pun balade şi tot aşa. Queen e muzica sufletului meu şi iubesc repertoriul lor atât de vast. Îmi satisface toate stările.

Ce muzică nu ai putea să asculţi?

Nu am rezonat niciodată cu muzica lăutărească, cu muzica latino, cu hip hop-ul, country. Nu pentru că nu-mi plac deloc. Ci pentru că nu am educaţia şi cultura necesare pentru a le înţelege. Sunt piese din rândul acestor genuri care îmi plac. Mai puţin lăutaria, fiindcă chiar nu am ascultat niciodată. Dar le ascult doar tangenţial, nu din proprie iniţiativă. În schimb, manelele sunt ceva respins organic şi absolut. Îmi fac părul măciucă şi mă poluează emoţional.

Hai să vorbim şi despre minunile voastre de copii. Prin ce sunt diferiţi unul de celălalt gemenii voştri?

Fiecare din gemenii noştri are o personalitate proprie. Toma este mai liniştit, mai timid. Matei e mai agitat, mai activ, mai îndrăzneţ.

Se diferenţiază inclusiv la timbrul vocal, la felul în care plâng sau râd. Matei are vocea mai suavă, Toma are un glas mai puternic şi mai masculin. Chiar şi modul de-a mânca e diferit la fiecare din ei.

Ce v-a determinat să povestiţi despre problemele pe care le-aţi întâmpinat de când aţi aflat că aveţi copii cu SD?

cristina bălan3

Ca să fiu sinceră, amândoi am fi preferat să ne vedem de ale noastre şi să nu ne expunem public. Însă, noi suntem un caz fericit. În timp ce alţi părinţi se confruntă cu greutăţ mari. Începând de la excludere, discriminare, până la indiferenţa totală a statului. Pentru ei şi copiii lor minunaţi am decis să vorbim.

Dacă tăceam, nu ajutam pe nimeni. Trebuie vorbit despre SD, trebuie educaţi oamenii, să nu mai creadă că sindromul “se ia” sau că cei cu SD sunt nişte retardaţi şi atat.

Vrem ca oamenii să le cunoască şi calităţile, părţile bune şi frumoase despre care nu se scrie pe net, când se tratează subiectul trisomia 21. Şi sunt multe părţi frumoase, credeţi-mă. Cu răbdare şi cu dragoste, vom ajunge şi noi să ne îmbrăţişăm semenii diferiţi. Să le acordăm încredere că pot să-şi atingă şi depăşească potenţialul. Şi, de ce nu, ei ne inspiră să fim mai puternici şi mai buni.

De ce reacţii v-aţi lovit după ce aţi făcut publică povestea fiilor voştri?

cristina bălan3

Cea mai dureroasă reacţie a fost aceea că de ce n-am făcut teste în sarcină, ce, sunt proastă/inconştientă? Degeaba am explicat că m-am sfătuit cu un medic bun sau că testele pot fi eronate. Unii chiar consideră ca viaţa trebuie programată, iar omul trebuie măsurat şi cântărit ca la târg. Se trece atât de uşor cu vederea peste natura noastră divină!

Suntem mai mult decât o carcasă, o minte, un trup. Suntem o sumă de atribute, printre care şi sufletul. Tânjesc ca omenirea să conştientizeze asta şi să se ocupe şi de latura spirituală a sinelui. Ar putea descoperi lumina pe care o caută.

Cum este viaţa de părinţi de gemeni?

Viaţa cu gemeni este plină de minuni. Se poate observa legătura care s-a creat între picii nostri. Jocurile lor, felul în care comunică. De multe ori ne uităm la ei ca la tv şi ne bucurăm de evoluţia lor de la o perioadă la alta. De asemenea, viaţa cu doi copii este cât se poate de organizată. Trebuie program clar, altfel e anarhie. Nu ştiu dacă e noroc sau aşa i-am obişnuit, dar băietii dorm şi se trezesc în acelaşi timp. Rar se întâmplă ca unul să doarmă şi celălalt să fie treaz.

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Dă un share:

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll Up
%d bloggers like this: