Tocmai ce am primit de la taii o hâirtie cu ”decât” câteva întrebări pentru părinţi, hârtie ce i-a fost înmânată la şedinţa cu părinţii de săptămâna trecută. Aceasta trebuia predată doamnelor educatoare AsSoonAsPossible. Acum am primit-o, din păcate nu mă mai încadrez în termenul ASAP de predare…
Vă spun sincer că, în primă fază, mi s-au părut prea indiscrete întrebările, apoi m-am înfuriat ”niţel”, după care am râs. Până la urmă, chestionarul cu pricina este pentru a afla dacă părintele îşi cunoaşte copilul (???), cât de bine îl cunoaşte (???), dar şi pentru a pune bazele (sper eu) unei comunicări părinte-educator, care, din punctul meu de vedere, este extrem de importantă.
Tot sincer, vă spun că unele întrebări chiar m-au pus în încurcătură 🙂 Pentru că nu am ştiut ce să răspund, dar şi pentru că mi s-a părut prea mic spaţiul alocat răspunsului.
Vouă cum vi se pare iniţiativa celor de la grădi?
am completat si noi la gradinita. mie mi se pare ok. asta daca le citeste cineva si le ia in considerare 🙂
aceleaşi întrebări? şi eu care credeam că suntem noi mai cu moţ, pentru că avem educatoare nouă, cu iniţiativă, care vrea să îşi cunoască elevii şi pe părinţii acestora… 😉
aceleasi intrebari din ce imi amintesc eu de la gradi :).
sunt standard cred la toate gradinitele.
din pacate nu mai vad asa ceva si la scoala, acolo unde mi se pare si mai important sa se stie cat interes isi mai dau parintii ptr copiii lor, mai ales in clasele mai mari…
si noi am completat. cred ca e un chestionar standard pentru toate gradinitele. si de fiecare data am scris si niciuna dintre sugestiile mele nu a fost luata in considerare. era doar un task de bifat la noi, din pacate….
🙁
Super fain! Asta înseamnă că sunt interesați de bunăstarea copilului 🙂
am primit si la scoala ceva similar, alaturi de un dosar in care ni se explica ce tip de comportament este de asteptat din partea parintilor in raport cu invatatoarea 😛
Nu-i nou! Am completat si noi de vreo doua ori pana la finalul gradinitei. Face parte din “politica” 1