Fericiţi părinţii care nu ştiu cum arată sala de așteptare primiri urgenţe din cadrul spitalului Marie Curie din Bucureşti! E tristă. Prea tristă şi apăsătoare de parcă părinţii care i-au trecut pragul şi-au scrijelit durerea pe pereţii zugrăviţi cu lacrimile celor pentru care aşteptarea până la întâlnirea cu medicul pare nesfârșită. O canapea, ce-a fost odinioară albastră, e jumulită, ruptă, cu un strat gros de burete la vedere. A devenit jucăria improvizată a micuţilor pacienţi. Ceva mai vii par zidurile din corpul vecin primirilor urgenţe. Acolo unde este Policlinica Marie Curie. Aici întâlneşti culori şi totul pare proaspăt renovat. Dar, indiferent de decor, atmosfera e la fel de apăsătoare. Pentru părinţi, căci copiii care aşteaptă să le vină rândul nu trăiesc suferinţa la aceeaşi intensitate cu cei care îi însoţesc. Aşa că ei aleargă de colo-colo pe culoare, vorbesc la volum ridicat şi râd zgomotos. În acest decor, într-un colţ, găseşti o mână de tineri cu zâmbetul pe buze, care îi invită pe bolnăviori la o „porţie de joacă”. Sunt studenţi voluntari care s-au gândit să adauge un strop de bucurie în policlinica Marie Curie. Cei mici acceptă pe loc invitaţia. Unii părinţi, de teama microbilor ce se pot transmite prin atingerea meselor, a creioanelor colorate, ori a jucăriilor, îşi ţin copiii în frâu, în ciuda lacrimilor de crocodil şi a insistenţelor micuţilor. Ei sunt mici, deci, trebuie să le dea ascultare celor mari şi cu asta basta!
Intru în vorbă cu o voluntară. Dar, pentru că micuţii o voiau doar pentru ei, dialogul nu a depăşit două minute. “Am venit aici pentru copii, pentru a le oferi o rază de lumină, pentru a-i face pe părinţi să le fie mai uşoară aşteptarea. Proiectul nostru poartă numele «Voluntar în spital» Ne găsiţi pe Facebook, acolo aveţi mai multe informaţii”, a apucat să-mi spună ea înainte de a se întoarce la joacă.
Cumpără din salariile lor cele necesare copiilor
Toate acestea se întâmplau în decembrie. La începutul lunii martie am revenit. Parcă am nimerit în alt loc. Erau mai multe mese şi scăunele pentru copii, dulăpioarele erau aproape pline de cutii cu jucării donate. Pe mese, creioane colorate la discreţie, coli şi alte atracţii pentru cei mici. Dar nici urmă de voluntari. Ce-i drept, era trecut de ora 20.00.
Am accesat pagina lor de Facebook. Aşa am dat peste Raluca Tănase, o tânără de 27 de ani, cea care e motorul campaniei “Voluntar în spital”. Am felicitat-o pentru iniţiativă şi am ţinut să subliniez cât de vizibilă e creşterea lor.
“Da, am început timid, în noiembrie, dar am reuşit să adunăm destul de repede jucării şi cele necesare pentru copii”. “Din ce bani? Doar din donaţii?”. Raluca oftează “Din donaţii, dar şi din salariile noastre”. Cu ajutorul fundaţiei caritabile ”Sisters of Mercy of the uniono of Great Britain” și a surorii scoţiene Maria, a cumpărat mobilier și jucării, iar la sfârșitul lui noiembrie a deschis două spaţii de joacă în sala de aştptare din Policlinica Marie Curie, pe care le-a numit „My little waiting room”. Mâna asta de om pune o pasiune imensă în tot ceea ce face şi mă întrebam de ce? Într-o lume în care caritatea, altruismul şi iubirea aproapelui sunt călcate în picioare, sunt desuete. Raluca este voluntar în spitalul Marie Curie de la 17 ani, când s-a internat aici pentru o operaţie care urma să-i rezolve o malformaţie congenitală la o palmă. Operaţia nu a reușit, din păcate. La acea vreme a cunoscut-o pe sora Aloysius, din Scoţia, care, în 1991, alături de alte măicuţe a venit în România și a pus la cale ”Lawside Romania Project”, prin care ajutau copii abandonaţi sau bolnavi. Ea a fost cea care a făcut-o să-şi descopere menirea pe acest pământ: să-i ajute pe cei neajutoraţi. Şi a lucrat ca voluntar alături de măicuţe.
N-a mai putut să-i privească pe micuţi stingându-se
În 2010, Raluca a primit o veste care a făcut-o să simtă că îi fuge pământul de sub picioare: a fost diagnosticată cu cancer tiroidian. O formă uşoară pe care în doi ani de tratamente chinuitoare a învins-o.
Apoi a început să lucreze ca terapeut și coordonator de voluntari al asociației Pavel în Institutul Oncologic Fundeni. Nu i-a fost uşor să lucreze printre copiii bolnavi de cancer şi, mai ales, să-i vadă cum se sting sub privirile ei. A început din ce în ce mai des să se gândească la un alt proiect de voluntariat, unul de terapie prin joc. Şi-a dat demisia de la Fundeni şi, la începutul anului trecut, a demarat “Voluntar în spital”. A prezentat proiectul conducerii spitalului Marie Curie, care i l-a aprobat pe loc. Între timp, a obţinut, prin concurs, şi un post de asistent social în cadrul aceluiaşi spital. De la 8 la 16 este în spital, unde îşi face treaba de asistent social, iar după program, se dedică proiectului său. Pas cu pas, până azi, Raluca adunat 50 de voluntari, care lucrează cu copiii atât din sala de aşteptare a Policlinicii Marie Curie, dar şi cu micuţii care vin la Centrul de Recuperare pentru Copii Dr Nicolae Robănescu, aflat în spatele spitalului Marie Curie. I-a strans dând anunţuri pe Facebook! “Cei mai mulţi voluntari sunt studenţi sau absolvenţi de Psihologie, dar avem şi o absolventă de Arhitectură. De fapt, nu contează ce pregătire au, ci doar să vrea să lucreze cu copiii, să le placă acest lucru şi să vină cu inima deschisă”, ne mai spune Raluca.
Voluntarii au contract de confidenţialitate
”Am pornit cu 2-3 voluntari, acum sunt 50. Voluntarii stau, în medie, 4-5 ore pe săptămână în spital. După interviu, căci acesta e primul pas pe care îl fac cei care vor să se alăture familiei noastre, ei sunt trimişi prima oară să petreacă timpul cu copiii din sala de aşteptare a Policlinicii. După 2-3 săptămâni, sunt preluaţi de un coordonator de activităţi din cadrul Centrului de Recuperare Dr. Nicolae Robănescu, unde fac activităţi miercurea, vinerea şi sâmbăta. Aici lucrează cu cei care suferă de dizabilităţi neuropsihomotorii. De aici, unii dintre voluntari ajung să lucreze în spital, la patul copilului”, mi-a explicat Raluca etapele prin care trec voluntarii ei. Celor care trec de interviu li se face câte un dosar: ”Există un formular de înscriere, apoi voluntarul semnează un angajament de confidenţialitate, un contract, un cod de conduită şi fişa postului. Trebuie să aducă adeverinţă medicală şi cazierul”.
Dar voluntarii vin nu doar din România, ci şi de peste hotare. În această vară, 25 de elevi de clasa a XI-a din Scoţia vor petrece câteva săptămâni la noi în ţară. Îi vor da Ralucăi o mână de ajutor. Şi nu e primul an în care se întâmplă acest lucru.
Şi, dacă tot trăim în epoca Facebook, voluntarii au demarat un concurs pe această reţea de socializare, ”Culorile copilăriei”.
Şi, dacă tot pomeneam la început de donaţii, cei care doresc să o sprijine pe Raluca, pot face acest lucru redirecţionând 2% din venitul anual fundaţiei sale: ”Asociaţia de medicină pentru sănătate publică”. În imaginea de mai jos aveţi un model cum să completaţi formularul 230, pe care să-l depuneţi la Administraţia Financiară de care aparţineţi.
Acest articol este varianta integrală a reportajului pe care l-am publicat în ziarul Libertatea.
Acest articol este proprietatea Cristinei Ologeanu şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală şi/sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei şi cu acordul autorului
Pe cei de la Voluntar în spital i-am cunoscut când am mers la policlinica Marie Curie pentru o problemă de-a Alexiei. Căpriţa mea s-a bucurat taaare mult când a văzut spaţiul de joacă.
2 Comments