alexia

Încă un dialog mamă-fiică după care am rămas mută și emoționată

Mai e mult până pe 27 aprilie, când Măria Sa, Alexia, va împlini 9 ani. Dar, eu am început să testez terenul… După discuția avută cu ea, am ajuns la concluzia că va fi vai și amar de ăla care o va lua de nevastă. Cu fii-mea ajung des la vorba bărbaților “Femeile astea…Greu cu ele!“. Să vă zic, deci.

Cum spuneam, mai sunt destule luni până când Alexia va împlini 9 ani. Am vrut să aflu de la ea cam ce cadou își dorește, ce fel de petrecere și câți copii vrea să invite, ca să am timp să caut și să rezerv un loc de party.

  • Cum vrei să fie petrecerea ta?
  • … (ridică din umeri)
  • Cu animator, fără? Cu pictură pe față? Ateliere creative? Să-l chem pe prietenul nostru Magician? Zi ceva… 
  • Ah, nu știu încă.
  • Bine. La câte petreceri de zile de naștere ai fost, unde ți-a plăcut cel mai mult și ai vrea să facem la fel?
  • Hmmmm… Cred că nicăieri.

Eu deja începusem să mă fac arici. Am tras aer în piept, am respirat adânc, am numărat până la 10 și am încercat să îi mai pun întrebări care să mă scoată la liman.

  • Uite, la ultima petrecere, la Sia și la Nati, ți-a plăcut? Mie mi s-a părut taaaaare frumos și locul și animatorul și jocurile.
  • Mmmda, dar nu aș vrea să fac și eu tot acolo.
  • De ce?
  • Nu știu. Nu vreau. Pentru că nu m-au lăsat copiii să mă joc și eu fotbal.
  • Ei, dar locul chiar a fost minunat. Și animatorul foarte bun. Ai văzut că și părinții au dansat, toată lumea s-a distrat.
  • Mmmdea. Nu e amuzant ca adulții să danseze ca și copiii.

Aici, imaginați-vă fața mea, cu ochii cât cepele și gura mare, fără puterea de a mai articula vreun sunet.

  • Bine… Atunci, vrei să facem unde a fost petrecerea Cătălinei, anul trecut, sau la Orășel, unde a făcut Nati petrecerea de 8 ani.
  • La Orășel, că acolo au multe jocuri.
  • Buuuuun! (am bifat un punct de pe listă) Acum să îmi zici cam câți copii vrei să inviți.
  • Ah, pe Maria.
  • Și pe mai cine?
  • Atât.
  • Mama, dacă vrei o petrecere la un loc de joacă, trebuie să inviți mai mulți copii. D-aia îi spune petrecere. Așa, pe Maria o poți chema la tine în orice zi normală.
  • Bine, pe Maria, Sofia, Andra, Gabriel și Georgică.
  • Atât? Și din clasă?
  • (ridică din umeri)
  • Să știi că dacă vrei multe cadouri de ziua ta, vei primi doar dacă dai petrecere. (Credeam că asta e lovitura decisivă și o fac să înceapă să vorbească mai mult despre cum și-ar dori să fie petrecerea de ziua ei)
  • Bine, nu mai vreau petrecere și cadouri. Doar o să duc prăjituri și suc la școală și gata. Să fie o zi normală ca oricare alta. 
  • Alexia, e ziua ta! O zi specială. O zi în care să ne distrăm și mai mult.
  • Neah, nu vreau petrecere.
  • (eu, verde de supărare)
  • Și, oricum, mami, cadoul pe care mi-l doresc eu nu se poate cumpăra.
  • Da’ ce îți dorești tu, drăguțo?
  • Ți-am zis. Nu se poate cumpăra.
  • Bine, bine, zi ce este.
  • Aș vrea să se schimbe lumea, să nu mai fie oameni răi.

Eu, credeți-mă, am rămas mută! Am uitat și de petrecere, de animator, de stresul de a găsi o locație faină… Acum, eu ce fac? De unde să îi aduc un așa cadou?

Și, ca să îmi pună capac, mi-a povestit că l-a întrebat pe unul dintre colegii ei din clasă ce super putere și-ar dori să aibă și ce ar face cu ea. (Fix unul dintre jocurile pe care noi două le jucăm în drum spre școală și despre care am scris) Ei bine, ce credeți că i-a răspuns acesta? Că ar vrea să aibă o putere care să distrugă armele și tot ce face rău lumii. Tare mi-aș dori să își păstreze această dorință de mai bine și când vor deveni adulți!

Later edit

La câteva ore după ce am publicat acest articol, am primit numeroase mesaje de la voi, pe Facebook. Mesaje în care mă felicitați pentru felul în care o cresc pe Alexia. Vă mulțumesc, sunt copleșită și măgulită. Însă, vreau să vă mărturisesc că nu eu sunt cea care merită laudele și aprecierile voastre. Meritul pentru cele de mai sus este strict al Alexiei, pentru că ea este cea care trece prin filtrul gândirii ei informațiile și ea singură ajunge la concluzii precum cea de mai sus. Eu doar îi spun lucruri. Doar îi zic că, pe lumea asta, sunt și oameni buni, și oameni mai puțini buni. Iar oamenii mai puțini buni sunt așa pentru că nu au avut de la cine să învețe iubirea, iertarea, înțelegerea.

Eu doar încerc să îi ofer explicații la situațiile de care ne lovim, cum ar fi cea în care copiii au râs de ea pentru a nu-știu-câta-oară. I-am explicat de ce oamenii vin și își cer dreptate în Piața Victoriei. La fel, i-am spus de ce unii oameni dorm pe străzi și alții râd de ei. I-am spus că eu am încercat tot timpul să mă ghidez după două proverbe: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” și „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Cum le interpretează ea în căpșorul ei este strict meritul ei.

Mă poți urmări și pe FACEBOOKpe INSTAGRAMdar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: