În România, un copil sub un an moare la fiecare 5 ore

Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană. Dar nu ne putem mândri cu asta pentru că ocupăm un loc de frunte în clasamentul mortalităţii infantile. Ei bine, da, în România mor mai mulţi copii sub un an decât în orice altă ţară din UE! ”Conform statisticilor, la nivel mondial, un copil moare la fiecare 4 secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature”, spun cei de la Salvaţi Copiii. Motiv pentru care ei au demarat o acţiune de strângere de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a 15 maternităţi din ţară. Insuficiente, aş spune eu. Dar sunt bune şi acestea, atunci când vezi că ĂIA care ar trebui să te sprijine sunt mult mai interesaţi de cum să bage banii publici în buzunarul prorpiu, decât să-i redirecţioneze acolo unde e nevoie. Nu e normal să vină nişte ONG-uri să facă treaba autorităţilor. Sau, mai bine zis, ca doar aceste ONG-uri să facă (,) ceva concret. Nu e normal ca banii noştri să se ducă în buzunarele unor burtoşi care fac avere pe munca şi spinarea noastră şi să vezi că nici în cot nu-i doare şi că, din cauza setei lor de bani, mor nişte copilaşi nevinovaţi pentru că vin pe lume într-o ţară unde nu li se asigură condiţiile necesare supravieţurii. Dar până nu băgăm toţi la cap că votul nostru nu trebuie să meargă către aceia care ne dau mai mulţi mici sau calendare gratis, nu vom avea parte de o clasă politică de calitate, de nişte conducători care se gândesc cu adevărat la binele alegătorilor, şi nu doar la al lor. Mă rog, asta e altă discuţie care nu-şi are locul pe acest blog.

Revenind la campania ”Bun venit pe lume”, organizată de cei de la Salvaţi Copiii, trebuie să vă spun că puteţi ajuta şi voi la strângerea fondurilor necesare pentru achiziţionarea de incubatoare trimiţând sms la numărul 8864 sau accesând site-ul salvaticopiii.ro până la încheierea campaniei, în 31 decembrie. Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 15 maternităţi din următoarele oraşe: Piteşti, Constanţa, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara, Suceava, Piatra Neamţ, Vaslui, Hunedoara, Reşiţa şi Braşov.

„«Bun venit pe lume!» este o campanie emoţionantă, care te face să te gândeşti că moartea unui bebeluş nu este o statistică. Ne dorim foarte mult ca, prin mecanismul creativ al campaniei, să atragem atenţia societăţii din România asupra acestor tragedii şi să demonstrăm că donaţiile pot avea un rezultat direct, dar şi un efect pe termen lung, în numărul de vieţi de copii salvate. Îi încurajăm pe toţi românii să contribuie cu donaţii prin sms, pe site-ul nostru sau direct la locaţiile în care sunt expuse body-urile pentru că, într-adevăr, prin incubatoarele cumpărate, sporim şansa la viaţă a copiilor noştri”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

2 Comments

  1. ti se rupe inima, nici nu mai suport sa ma uit la stiri din cauza asta, in fiecare zi vezi cateva cazuri de copii morti din neglijenta si prostia adultilor..sunt cazuri revoltatoare! dar ne plangem incontinuu ca populatia este imbatranita si a scazut…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: