În România, câte o femeie este bătută la fiecare 30 secunde

Cum sună asta? Vă strângeţi ghem? Vi se urcă sângele-n cap de furie? Dar cum credeţi că reacţionează cineva care a trecut prin aşa ceva când citeşte această propoziţie?

Din păcate, aşa se-ntâmplă, nu e o propoziţie inventată, nu e una scornită doar pentru a testa reacţia oamenilor. Şi mai sunt cifre care dor:

  • 17,8% dintre femeile din România declară că au fost de-a lungul vieţii victime ale unui tip sau altul de  violenţă în familie
  • Dintre victimele violenţei fizice, aproape toate (93%) au fost pălmuite şi/sau lovite cu  piciorul şi o jumătate au fost trântite de perete sau podea
  • În 16% din totalul cazurilor de  violenţă fizică în familie victima a fost rănită cu un cuţit sau un alt obiect
  • Doar o  jumătate dintre persoanele care au suportat acest tip de violenţă în familie au trebuit să facă faţă la o singură formă dintre cele de mai sus, 39% la două forme, în timp ce restul  (10%) au fost abuzate fizic sub toate cele trei forme considerate
  • La 30 iunie 2014 numărul total de persoane cu dizabilităţi din România număra 714.891 persoane, ceea ce reprezintă o creștere cu 200,000 de persoane față de 2006
  • Femeile reprezintă 53,49% din totalul persoanelor cu dizabilităţi

De ce vă spun toate acestea? Pentru că vreau să afle cât mai mulţi că violenţa domestică nu e o soluţie, nu e un mod de viaţă şi că EXISTĂ SCĂPARE! EXISTĂ ALTERNATIVA.

Proiectul ”Alege demnitatea! ” vine în ajutorul  victimelor violenţei domestice. Cum? Prin înfiinţarea a patru centre de suport, deschise în București, Giurgiu, Prahova și Cluj, dar prin multe alte acţiuni. Proiectul este unul de amploare şi vă invit să aflaţi toate detaliile din comunicatul de mai jos:

Andreea Marin, Fundația „Prețuiește Viața” și partenerii săi sprijină victimele violenței domestice și persoanele cu dizabilități

116 111 (gratuit din rețeaua Telekom) sau 031 417 1888 sunt numerele la care pot sună victimele pentru a primi ajutor

Alege demnitatea! anunță primele schimbări în bine în viața beneficiarilor proiectului

Andreea Marin şi Lilia Mandru, protagonista clipului campaniei

București, 7 noiembrie. Peste 65,000 de cazuri de violență domestică au avut loc în România în ultimii ani, 800 de femei decedând ca urmare a abuzurilor la care au fost supuse, arată cercetările din domeniu. Conform statisticilor o femeie este bătută la fiecare secundă, cele mai multe dintre acestea fiind supuse atât la abuzuri fizice cât și emoționale. România deține doar 53 de centre care oferă adăposturi victimelor violenţei în familie, acestea având o capacitate totală de aproape 700 de locuri.

Pentru a veni în sprijinul victimelor violenței domestice și persoanelor cu dizabilități, Andreea Marin prin intermediul Fundației „Prețuiește Viața” și a partenerilor săi – Fundația Estuar, Asociația Telefonul Copilului și Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, au lansat proiectul Alege demnitatea! și anunță deja primele rezultate bune obținute. Astfel, zeci de oameni, victime ale violenței domestice și persoane cu dizabilități, urmează deja cursuri de calificare în diverse meserii, sunt sprijiniți de specialiști (juriști, psihologi, psihiatri, asistenți sociali, consilieri vocaționali) și se îndreaptă spre o viață mai bună. În total peste 600 de persoane, victime ale violenței domestice și persoane cu dizabilități vor beneficia de serviciile de consiliere și îndrumare, din cadrul celor patru centre sociale deschise în București, Giurgiu, Prahova și Cluj.

Proiectul “Servicii integrate de sprijin pentru victimele violentei in familie si persoanelor cu dizabilitati” propune o serie de activitati adresate dezvoltarii capitalului uman (activitati de formare), vizeaza facilitarea participarii pe piata muncii a persoanelor vulnerabile si adreseaza o serie de masuri celorlalti actori din cadrul comunitatilor (angajatori, autoritati locale) pentru a spori flexibilitatea pietei muncii si a promova incluziunea sociala.

Obiectivul general al proiectului consta in imbunatatirea si facilitarea accesului la Servicii Sociale Integrate, psiho-medico-sociale prin consiliere psihologica, psihiatrica, juridica, pentru 450 de persoane victime ale violentei in familie, si 200 persoane cu dizabilitati, prin cresterea participarii acestora la viata economica si sociala, promovarea unui mediu de viata sanatos si sensibilizarea si constientizarea societatii civile, liderilor de opinie si reprezentantilor administratiei publice centrale si locale asupra fenomenului violentei in familie.

Mai multe detalii pe alegedemnitatea.ro

Într-o zi am decis că nu mai pot. Am aflat de pe internet, printr-o coleg, că există un centru care m-ar putea ajuta. Eu singură nu mai puteam face față. Am cinci copii și un soț care mi-a oferit pumni și vânătăi pe tot corpul și niciun sprijin afectiv sau material. Tot ce făcea este să mă amenințe că o să ia copii de lângă mine. N-am putut suporta acest gând și m-am hotărât să cer ajutor celor de la Centrul Social din Sectorul 6 de la Fundația Estuar, din cadrul proiectului Alege demnitatea! Într-un final cu ajutorul psihologilor, consilierilor vocaționali și juriștilor am reușit să-mi găsesc un loc de muncă și să obțin un Ordin de Protecție împotriva soțului, a declarat Maria una dintre beneficiarele proiectului.

Sunt multe femei în România care suferă în tăcere. Sunt multe femei cărora le este rușine să spună că sunt victime ale abuzurilor fizice și psihice chiar în sânul familiei, acolo unde ar trebui să fie dragoste și armonie. Sunt multe femei care nu au absolut niciun ajutor din partea nimănui. Pentru toate aceste femei, noi putem aduce o rază de speranță. Cu ajutorul specialiștilor le putem îndruma spre o viață nouă, fără abuzuri, prin care să-și recâștige unul dintre cele mai valoroase lucruri pentru un om, demnitatea. Acesta și motivul pentru care proiectul Alege demnitatea! a luat naștere, să redea speranța acestor femei și să le arate că există viață după pumni și picioare, a declarat Andreea Marin, Fondator Fundația Prețuiește Viața.

Centrele noastre deschise în București, Giurgiu, Prahova și Cluj oferă toate serviciile sociale necesare pentru victimele abuzului și persoanelor cu dizabilități. În fiecare zi ne trec pragul zeci de oameni în căutare de ajutor, pe care cu ajutorul experților, reușim să-i îndrumăm. Îi învățăm să scrie un CV, în consiliem psihologic și îi ajutăm din punct de vedere juridic, acolo unde este cazul. Când Maria a venit la centru, era într-o stare foarte proastă, însă câteva luni mai târziu, deja era pe drumul cel bun. La fel se întâmplă și cu restul oamenilor care au reușit să-și găsească un job și să redobândească o viață normală, a declarat Amedeea Enache, Director Executiv Fundația Estuar.

Lilia Mândru, o tânără de 30 de ani cu dizabilități, este protagonista spotului proiectului Alege demnitatea!.

Lilia a absolvit cu nota 10 Facultatea de Psihologie, iar acum urmează un master în Jurnalism la București. Lilia s-a născut sănătoasă, însă din nefericire a fost scăpată din mâini de către medic imediat după naștere, coloana vertebrală fiindu-i grav afectată, precum și abilitatea ei de a merge. Acest fapt și-a pus amprenta asupra Liliei, lasând-o în permanenta companie a unui cadru fără de care s-ar putea deplasa foarte greu. Viața ei a însemnat un șir lung de operatii și internări în spitale, iar rezultatul cel mai bun pentru sănătatea ei este faptul că se poate deplasa destul de greu, doar în compania unui cadru.

Tatăl Liliei a murit de leucemie când ea avea doar doi ani, însă mama ei i-a oferit toată dragostea sa necondiționată. Mama a învățat-o că în viața nu trebuie să se mulțumească cu puțin și a încurajat-o să-și urmeze visul de a ajuta și alte persoane cu dizabilități sau care trec prin calvarul violenței domestice. Tânăra a făcut și face în continuare voluntariat în beneficiul multor cauze sensibile și ajută oamenii să viseze și să fie mai puternici. În ciuda tuturor acestor greutăți Lilia este o tânără optimistă, o învingătoare prin propriile forțe. Lilia visează la o lume în care persoanele cu dizabilități să nu mai fie văzute ca simpli consumatori de servicii sociale, ci ca oameni demni și valoroși care contribuie la bunăstarea comunității din care fac parte.

2 Comments

  1. Eu am o teorie: daca la scoala s-ar preda si despre diferentele genetice dintre barbati si femei, nu alea vizibile, pe care le stie toata lumea, ci cele psihologice, atunci cele doua sexe ar invata sa se accepte si sa se respecte mai mult unul pe altul. Eventual in locul orelor de religie, care e evident ca se fac degeaba, daca nu reusesc sa ii invete pe copii sa iubeasca si sa nu faca rau.

    1. Interesantă propunere. Îmi place. Dar la şcoală de ce s-ar preda chestii atât de folositoare in viață? De ce să nu rămânem cu sistemul rigid de invățământ? Fireşte, sunt întrebări ironice şi retorice…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close