În câte ore adoarme copilul tău?

Nu, nu am greşit, am spus corect: „în câte ORE adoarme copilul”, căci la noi aşa se întâmplă acum şi tare aş vrea să ştiu dacă şi alţii mai au parte de aşa ceva. Când fii-mea avea vreo trei ani (am scris aici) mă dădeam de ceasul morţii cât de mult îi lua de când intra în dormitor şi până Moş Ene îi punea lacăt la gură şi la gene. Dar nope, atunci era floare la ureche! Vai de mine că n-am ascultat de ăi mai experimentaţi care îmi spuneau să nu mă mai vait atât, că încă nu am dat de greu, că încă era parfum treaba p-atunci! Acum le dau dreptate.

De la faza cu „mami, cu ochii închişi?” + „tati, cu ochii închişi?” am trecut într-o nouă dimensiune a epopeei mersului la culcare. Una luuuungă ca şi serialul „Tânăr şi neliniştit”, ce pare a fi fără sfârşit…

Cum se lasă seara peste mansarda noastră, mă iau durerile de cap: „Cât o mai dura azi până ce măria sa, Alexia, va pune geană pe geană?”. Răspunsul îl aflu, inevitabil, pe pielea mea, pe nervii mei, pe ai lui tati şi pe ai vecinilor.

*ora 21, după baia de seară, timp în care Alexia urlă diverse cântece, încep tratativele:

Tati: – Alexia, sus la nani, te rog!
Alexia: – Dar vreau să te aştept şi pe tine
Tati: – La mine mai durează, că trebuie să fac şi baie
Alexia: – Atunci o aştept pe mami
Eu: – La mine dureză şi mai mult, pentru că trebuie să strâng după războiul lăsat de voi, abia apoi să fac şi eu baie
Alexia: – Bine, atunci mă culc după ce termină mami treaba

Sesizaţi, da?, s-a orientat bine…

Eu: – Bine, hai că vin eu cu tine sus, apoi strâng şi fac baie
Alexia: – Bine, atunci îl aştept şi pe tati să urce

Tati intră la baie, mami urcă în dormitor cu Alexia. Povestim, ne chiţăim, ne pupăcim, ne îmbrăţişăm. Alexia îmi spune ce CD cu poveşti să îi pun şi îmi dă undă verde să plec. Între timp, tati a terminat duşul.

*Se face ora 22. Mami începe să adune lucrurile de prin casa care arată ca după război. Sus, se aud paşi: bum-bum-bum, la dus, şi bum-bum-bum, la întors. Alexia se duce peste tati, în dormitor. Uneori îl păcăleşte, alte ori nu-i merge. Mai pupă un desene animate „până urcă mami”, se mai uită cu tati pe e-bay ce să mai cumpere, mai povesteşte cu tati, se mai pupă, se mai hârjonesc. Apoi, iar bum-bum-bum, bum-bum-bum. Alexia fuge în cameră, tati o urmează. Alexia vrea altă poveste. Tati execută. Pupici de culcare. Bum-bum-bum, tati se întoarce victorios (crede el!) în dormitorul conjugal. Alexia strigă la el:
-Taaaaatiii, vii să mă înveleşti?
-Erai învelită când am plecat eu, Alexia!
-Da, dar m-am dezvelit!

Eu râd de jos, tati bum-bum-bum merge în camera ei. Iar pupici, iar râs, iar hârjoneală

*Se face ora 23. Îmi bag picioarele. Se pare că nu mai termin cu strânsul. Intru în cadă. Nu-i mai aud preţ de un sfert de oră. Sfertul meu de oră în care aud doar apa… şi pisicile, care vin călare: Kyra dă perdeaua de la cadă. Vrea să o ud discret cu duşul, cât să îi curgă puţină apă pe cap, care să se prelingă spre gura ei. Deschide gura, scoate limba şi… bea apa prelinsă.

Mica stă pe (sau în) chiuvetă şi miorlăie la ţeavă. Vrea apă.

 

Ies din baie. Fericită. Este linişte sus în dormitoare. Dau să urc. Parchetul scârţâie în dreptul scărilor, fix în faţa uşii camerei Alexiei:

-Maaami, gata? Aşa de repede?

Îmi scuip în sân, ptiu-ptiu-ptiu. M-am speriat!

-Mă, găgăuţă! Parcă adormisei…
-Ah, nu, te-am aşteptat
-Măi mami, e târziu. Foarte târziu. La ora asta trebuia să sforăi!
-Mami, hai să mă înveleşti

*E ora 23.30. O învelesc. Iar pupici, iar mângâiat. Plec în dormitorul conjugal, copilul închide ochişorii. Mă bag în pat. Mă fâţâi până îmi găsesc poziţia. Tibi închide laptopul, îşi face şi el culcuşul. Sting veioza. Aaaah, sooomn, dulce somn. Aţipim. Bum-bum-bum. Sărim ca arşi! Alexia, cu o moacă nevinovată, intră în cameră: „Am uitat să mă dau cu Nivea pe mâini. Mi s-au uscat mâinile”. Desface cutia, îşi ia cremă, o întinde, închide cutia. O ignorăm. Bum-bum-bum, pleacă. Vise frumoase, come to mama! Bum-bum-bum: Alexia apare lângă mine. Mă pupă. Neapărat pe ambii obraji. Ocoleşte patul şi se urcă pe ta-su’. Îl pupă. Încearcă să se joace cu el. Uneori îi merge figura alteori nu.

*Se face ora 00.00. Deja devenim iritaţi. „Alexia, tu nu ai de gând să te culci?”. „Ba da”, spune ea supărată. Şi pleacă. Mai cântă în cameră, destul de tare cât să audă şi vecinii. What the hell! Cred că avem nişte vecini melomani, că nimeni nu s-a plâns de serenadele Alexiei din miez de noapte.

Cu mici variaţiuni pe aceeaşi temă, cam aşa se întâmplă la noi. Uneori epopeea se termină după miezul nopţii, alte ori, pe la ora 22, în ceeel mai fericit caz. Indiferent cât de obosită şi de alergată a fost Alexia peste zi. Indiferent dacă doarme sau nu la prânz… Ştiu, nu e o oră firească de culcat copilul. Dar ce să fac dacă donşoara nu vrea neam să pună geană pe geană mai devreme? Acum experimentăm: ne băgăm şi noi în pat de la 21.00 şi lăsăm naibii toate treburile casnice. Mă rog, fac şi eu parte din plan atunci când reuşesc să ajung acasă până la ora amintită… Să vedem dacă reuşim să adormim prinţesa mai devreme.

Va continua…