Ieri am salvat o mâță. Fii-mea a supravegheat operațiunea

Sunt o mare, MARE iubitoare de pisici. D-aia le-am și dedicat o secțiune pe acest blog, d-aia am și instituit pe blog o zi pe săptămână a mâțelor  (sâmbăta pisicilor). Ieri am făcut (încă) o faptă bună: am salvat un pui de mâță care ar fi sfârșit nasol dacă vecina ar fi pornit mașina fără să știe că piticania blănoasă și-a făcut culcuș fix în motorul autoturismului său.

 

Dar să vă zic. Vin cu fii-mea de la maii și taii și aud un miorlăit isteric de mâț mic. Sunetul venea de sub o mașină. Cum fătase cu nici o lună în urmă una din cele vreo 10 tomberoneze de la bloc, am zis să mă uit pe sub mașină, să chem miorlăiciosul și să îl duc la el ”acasă”. Dar nope, nici urmă de pisică sub mașină. Doar urletele se intensificau la auzul ”pis-pis”-ului meu. Lipesc urechea de capota mașinii și așa am descoperit sursa miorlăitului isteric. ”Mami, ăsta e pisi care a plâns toată noaptea?”, mă întreabă fii-mea. Așa mi-am dat seama că  pisica nu era chiar ok, dacă fata zicea că auzit-o plângând și peste noapte. Eu, surdă, nu am auzit nimic peste noapte. Dar îmi cred copilul pe cuvânt. De regulă merg ”pe burtă” și nu mă bag în seamă cu vecinii mai mult de un ”Bună ziua” sau ”Bună seara”. Dar, de data asta mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la ușa posesoarei mașinii cu pricina. Bat la ușă. Eu de două ori, fii-mea de vreo trei, dar mai încet.

– Bună ziua, scuze de deranj, sunt vecina de la 5…

– Bună ziua, da, vă știu

(buuun, deci mă știe lumea-n bloc, deși eu abia dacă îmi aminteam să fi schimbat vreun salut cu femeia asta…)

– Știți, cred că aveți o pisică la… motorul mașinii (zicând asta, mă așteptam la un râs isteric sau la niște urlete gen „Vezi-ți cucoană de drum” Dar nu. Cred că tonul meu și moaca îngrijorată a Alexiei au fost argumente forte pentru ca femeia să nu ne ia la șuturi că o deranjăm într-o sâmbătă dimineață)

-Aoleu, cum așa? Eu am auzit-o plângând, dar am crezut că e în grădină. Bine că mi-ați zis, că voiam să plec cu mașina și omoram, Doamne ferește!, biata pisică. Acum cobor să deshid capota!

 

Uf, am respirat ușurată. Femeia coboară, deschide capota, mâța o ia la goană… Case closed. Intru-n casă, scot oalele și cratițele ”dornică al naibii de tare” să fac pe bubulina gospodina și să gătesc (nu) până cade lumina (vorba cântecului), că o aud pe fii-mea urlând din balcon:

– Maaaaamiiii, pisi tot mai plânge. Vleau jos să văd când o scoate vecina din mașină

– Mami, n-ai ce să vezi. Coboară vecina, deschide capota și pisi va pleca. Ai răbdare să se schimbe și femeia, că doar nu o ieși în capod.

Apoi îmi bese mintea să îi spun să urmărim operațiunea de la balcon. Ieșim și când ne aruncăm privirile spre mașina miorlăitoare, observăm cum femeia se uita pe toate părțile, dar pisica ia-o de unde nu era. Pisica nu, miorlăitul isteric da.

-Haaai, te looog, hai să o ajutăm pe vecina

Las naibii șorțul de bucătărie și coborâm.

– Doamnă, nu știu unde s-a băgat, că nu o văd, zice femeia de cum mă observă

– Ei, mă duc să iau repede de la Mega un plic cu mâncare și o momim așa să iasă.

– Aaa, da, bună idee. Stați aici că aduc eu imediat de la pisica mea

Buuun, femeia are o pisică. Acum vorbim aceeași limbă. De cum a aflat Alexia că și vecina are pisică, a început să-i turuie gurița vrute, dar mai ales nevrute. Femeia, mămică posesoare de doi băieți de clasa 1 și, respectiv, clasa  zero (cum am aflat ulterior), a ascultat-o cu un vădit interes

-Și eu am două pisice acasă, dal sunt cam oblaznice, nu ascultă și dălâmă lucluli. Dal eu sunt mai oblaznică decât ele și fac nuuuumai plostii

-Cum le cheamă pe pisicile tale?

-Mica și Kyla

-Și ce prostii fac?

-Păi dau cu ghealele pe mobilă și loade flolile, ial eu le spun ”nu, nu e voie”

-Și te ascultă?

-Nuuu, doal pe mami o ascultă. Și m-am supălat pe ele că au los floalea pe cale am plimit-o de ziua mea, de Sfânta Malia. Mamia mi-a dat-o

Ei, aici simt nevoia să intervin. Floarea, da, era primită de Sf Maria, dar era un cadou pentru mine, de la nașa/mătușa mea. Dar m-am obișnuit deja cu mottoul după care fii-mea se ghidează în viață: ”Ce e al meu e al meu, ce e al lui mami e al meu, ce e al lui tati e tot al meu, ce e al lor e al meu, ce e al meu e DOAR AL MEU!”.

Cum operațiunea salvarea pisicii s-a întins, Alexia a avut destule de povestit femeii. Ba chiar ne-am amuzat copios când unul din zecile, sau sutele, că am renunțat de mult să mai contabilizez ”de ce-urile” ei a fost: ”Mami, de ce vecina ale un tlicou velde și papuci tot velzi?”. Totul a culminat cu rugămințile în pragul smiorcăitului că ea vrea să se ducă la vecina să vadă ce are în casă. Asta spusă, cum altfel, în gura mare.

Ah, am uitat să spun, între timp s-au adunat și alți vecini în jurul mașinii: una de la blocul de lângă al nostru și vreo doi domni de la noi din bloc. Unul din ei chiar s-a băgat sub mașină după mâță și urla la ea de grijanii și alte cele ca să iasă din îmbârligătura aia de cabluri și fiare de sub capotă. Asta pentru că nu a dat roade strategia mea cu mânarea pusă sub mașină. Într-un final, ghemul blănos a ajuns în partea de sus a mașinii, chiar la motor. Vecinul, ieșit de sub mașină, a băgat repede mâna și a tras mâța. Era un piticot cu nasul pictat,  dar care era foarte foarte sălbatic. De cum s-a văzut prins în mâna dușmanului, a început să urle de parcă era-ncins cu fierul. Într-un final, i-a ”mulțumit” fiarei bipede cum a știut mai bine: l-a zgâriat și l-a mușcat de mama focului.

Operațiunea a durat vreo 2 ore, iar Alexia a povestit apoi prietenilor de nșpe ori ce s-a întâmplat. Seara, când ne-am retras în nu prea vastul nostru apartament, am zis că mor: mașina vecinei în parcare și dinspre ea se auzea miorlăitul isteric. Haidide, iar bat la ușa femeii? Când ajung la 2 pași de autoturism, în grădină, acolo unde îl aruncase vecinul, piticul purecos plângea de mama focului. L-am tras în poză și m-am cărat. Liniștită că nu e iar în motorul mașinii.

Ajunse în casă, eu gâfâind ca toate alea după 5 etaje urcate pe scări, o văd pe fii-mea că dă fuga-n balcon. De acolo urlă către geam:

-Gata pisiiii, nu mai plânge! De ce ai plecat de lângă mama ta?

Era ora 22, liniște totală, doar greierii și pisica mai tulburau liniștea blocului de pensionari… și fii-mea, îngrijorată de soarta puiul de mâță care nu a fost cuminte și s-a pierdut de mama lui. O bună ocazie pentru mine să îi repet că și ea poate păți la fel dacă fuge de noi și se poate pierde și nu ne va mai găsi.

2 Comments

  1. ce mai aventura ati avut cu biata pisica. m am amuzat teribili inchipuindu mi toata scena, desi nu prea e de amuzat chinul bietei fiinte. dar Alexia are muuuulte de spus, desigur 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Scroll Up
%d bloggers like this: