27 aprilie 2016. 6 ani de când sunt alt om. 6 ani de infinite bucurii, dar şi multe nelinişti în acelaşi timp. 6 ani de întrebări, căutări, dorințe, renunțări, furie, lacrimi, neputință, luptă. 6 ani de când trăiesc sentimente noi, descopăr lucruri noi la mine, unele plăcute, altele indezirabile. Dar, înainte de orice, sunt şase ani de fericire, fericirea că s-a întâmplat o minune în viața mea şi a apărut ea, Alexia, copilul pe care mi l-am dorit enorm şi pe care încerc să îl cresc cât mai frumos posibil, dar, recunosc, nu-mi iese de fiecare dată. Încerc să învăţ să fiu o mamă bună, dar mai greşesc. Destul de des, mi se pare mie. Şi din acest motiv simt nevoia să-i cer iertare în primul rând ei, Alexiei, copilul meu-minune.
Aşadar,
• Iartă-mă, copilul meu, pentru că nu ştiu să-ți fiu o mamă mai bună
• Iartă-mă, copilul meu, pentru că țip la tine. Nu eşti tu de vină. E bine că mă vezi aşa, pentru că vreau să vezi că nu sunt perfectă. Dar vreau să înțelegi din asta doar atât: mami nu e perfectă. Și să nu crezi că țip pentru că nu te mai iubesc, pentru că ai făcut sau nu ai făcut, pentru că ai spus sau nu ai spus cutare lucru. Țip pentru că eu nu ştiu cum/nu reuşesc mereu să gestionez situaţiile. Țip pentru că sunt neputincioasă. Dar, crede-mă, regret enorm!
Regret pentru că mi-am încălcat o promisiune. Aceea de a nu mă purta cu tine aşa cum au fost părinții mei cu mine şi nu mi-a plăcut. Regret pentru că văd tristețea în ochii tăi atunci când țip la tine. Iar privirea ta de copil speriat care imploră mă ucide puțin câte puțin. Urăsc această privire a ta şi cu atât mai mult mă urăsc pe mine, pentru că eu îți provoc suferință, în loc să îți aduc doar fericire.
• Iartă-mă, copilul meu, pentru că nu am mereu suficientă răbdare şi deschidere faţă de tine, de curiozitatea ta de pui însetat să cunoască, să afle, să încerce, să experimenteze.
• Iartă-mă că, de multe ori, nu înţeleg unele curiozităţi de-ale tale, care mi se par “copilărisme” şi uit că ele sunt fireşti pentru un copil
• Iartă-mă, copilul meu, că sunt mult prea îndârjită în a găsi modalităţi suplimentare de a aduce bani în casă şi din acest motiv uit esenţialul: tu de mine ai nevoie, nu de lucrurile pe care ţi le pot cumpăra cu banii pe care îi obţin prin munca mea în exces
• Iartă-mă, copilul meu, pentru că mai am momente în care uit să mă joc, uit că, la vârsta ta, măsura dragostei stă în joacă, alint, chiţăit, îmbrăţişări – multe şi în orice moment, chiar şi când stau la laptop să lucrez, ori când fac curat, sau când sunt pe telefon încercând să negociez cine ştie ce colaborare care îmi va mânca din timpul pe care ar fi trebuit să ţi-l aloc ţie
• Iartă-mă, sufletul meu, pentru că, din neputinţa mea, am mai ridicat palma la tine. Sunt slabă. Dar ştiu că tu eşti puternică şi ştiu că prin mângâierile, sărutările şi “te iubesc”-urile tale după momentele mele de slăbiciune îmi arăţi iertarea ta pentru slăbiciunea mea
• Iartă-mă, copile, pentru toată tristeţea, toate lacrimile şi supărările pe care ţi le-am provocat şi pe care urmează să ţi le mai provoc, în slăbiciunea mea, în neputinţa mea.
Mama te iubeşte enorm, mama ta nu este perfectă, dar mă străduiesc şi îţi cer înţelegere. Îţi cer să fii aşa cum eşti, pentru că eşti copilul meu, eşti perfectă. Eşti un suflet nevinovat, iar iubirea ta necondiţionată este medicamentul meu.
Te iubesc, Alexia! Şi vreau să fii cât mai fericită! Zâmbetul tău îmi umple sufletul de bucurie
