Ia porumbelu’ de unde nu-i

V-am povestit aici şi aici cât de tare-i plac Alexiei porumbeii. Zilele trecute mi-a trântit-o din senin: „Mami, când vin de la gădiniţă şi tu de la seviciu, vleau să melgi şi tu cu mine şi cu tati să dăm mâncale la polumbei, da?”. ”Da, mami”, am promis eu. A doua zi, ta-su s-a prezentat cu o imensă pungă cu grâu, ne-a luat de câte o toartă, ne-a aruncat în maşină şi am plecat spre Parcul Cişmigiu, acolo unde Alexia a întâlnit porumbei domestici, nu speriaţi ca în Tineretului. Ajunşi la faţa locului, am căutat porumbeii prin mai tot parcul. Pe jos, pe ici pe colo, grăunţe de grâu aruncate de alţii. Pe sus câţiva porumbei ameţiţi. ”Ghinionul nostru, sunt sătui”, îmi zic eu. Aşa că pornim spre locul de joacă, unde ne-am distrat cam aşa:

Am dat şi peste câţiva porumbei însetaţi

şi alţi câţiva cu poftă de mâncare

Dar în număr mai mic faţă de cei care au ”atacat-o” pe Alexia la începutul lui decembrie.  Aşa că ne-am decis să ne mutăm cuibul. În Tineretului, în speranţa că acolo vom găsi paradisul porumbeilor. Aşa că am zbughit-o, la propriu…

şi, înainte de a lăsa Cişmigiul în urmă, Alexia a considerat de cuviinţă să ne dăruiască niscaiva buruieni culese de ea.

La intrarea în Tineretului, am fost întâmpinaţi de 3 statuete haioase, de câteva căsuţe din lemn, de o mână de porumbei care ne priveau zgribuliţi de sus şi care n-au catadicsit să fâlfâie din aripi să vină să-şi ia porţia de grâu 🙁 . Aşa că am reprogramat totul. Într-o zi cu soare o vom lua de la capăt, clar….

…