”I-aș fi tras o mamă de bătaie lu’ copilu’ ăla! Mucosul naibii!”

Era tinerică tare. Nu cred că avea mai mult de 20-25 de ani. O mamă cochetă, finuță, era o apariție în parcul dintre blocuri. Părul lung, negru, lăsat pe spate. O fustă cloș, beige, cămașă neagră, niște briz brizuri la gât și pantofi cu toc. Din lac.

Băiatul, o frumusețe. Copil de reclamă, nu alta. Creț, brunet, un ten alb ca spuma laptelui și niște ochi ca măslinele. Și el, cochet. I-am privit, i-am admirat.

Mămica pe care o admiram stătea pe o bancă, în timp ce fiul ei fugea spre poartă. Se ridică și pleacă spre el. Cu telefonul la ureche. Readuce copilul la locul de joacă. El, ușor iritat. O scenă obișnuită, zic.

Apoi, m-am întors cu spatele, căutându-mi copila din priviri. Un țipăt de copil sparge zumzetul parcului. Din reflex, întorc privirea. Băiatul de reclame s-a trântit pe dalele din parc și a început să urle la mama lui. Mama, cu telefonul la ureche. Copilul urlă, plânge, aruncă jucăriile. Ea închide telefonul și îi acordă toată atenția copilului ei.

• Am vlut să melg să fac pipi și tu nu mă lași.
• Bine, hai să mergem la pipi.
• Acum nu mai vleau.
• Bine, cum zici tu.

Am crezut că totul s-a terminat aici. Revin la ale mele. Alexia era vânzătoarea, iar eu trebuia să cumpăr ce îmi vindea ea. Jocul ei preferat: de-a magazinul. Nu apuc să îi dau comanda, căci urletele crețului cu ochii ca măslinele acoperă tot zumzetul din parc. Apoi, o replică mă lovește:

”I-aș fi tras o mamă de bătaie lu’ copilu’ ăla! Mucosul naibii!”

Întorc privirea spre ”mucos” și mama lui. Ea se lăsase pe vine și încerca să dialogheze cu cel mic. Copilul se ridică și începe să lovească în mama lui. În urlete. O criză de tantrum. Mama, liniștită, se așază pe banca din fața copilului și îl privește. Nu face nimic. Îl lasă să stea pe jos, să urle cât voia el.

Spectatorii privesc dezaprobator ”circul”. O altă mamă, tinerică și ea, se apropie de copil:

”Vai, un băiat atât de frumos să facă atât de urât! Nu vrei să ne jucăm ceva?”.

Urletele copilului se accentuează. Apoi, aud aceeași voce, dând aceeași replică: ”I-aș fi tras o mamă de bătaie lu’ copilu’ ăla! Mucosul naibii!”.

Un tătic tânăr, cu trening de firmă pe el. Încălțăminte de firmă și freza făcută, parcă, cu apă și zahăr, ca pe vremuri. Era mândru de el. Mămicile tinere din jurul lui îl aprobau, în timp ce mai scuipau niște semințe pe jos, lângă copiii lor tăvăliți pe asfalt. Eu mă crucesc.

Mămica băiețelului creț îi aude, dar îi ignoră. Nu și-a ridicat privirea de la copilul ei și nu s-a ridicat de pe bancă până când puiul ei s-a liniștit și a venit să o ia de mână.

– Vleau să melgem acasă, mami!

Nu ne mai facem bine!

Care era treaba lor? Care era problema lor? Fiecare părinte își cunoaște copilul. Fiecare părinte manageriază momentele de criză ale copilului așa cum știe mai bine, așa cum poate.

– Ea e de vină! Îl lasă pe mucos să o comande. Dacă acum face așa, când va mai crește o va călca în picioare, zice o mamă ronțăitoare de semințe.

– Dacă nu se urcă ea înainte cu picioarele pe el, să îl pună la punct, așa îi trebuie, concluzionează tatăl admirat.

Discuțiile au continuat. Mama și băiatul ei bun de pus în reclame au plecat. Râzând amândoi, ținându-se de mână.

Asta a fost lecția de parenting dintr-un parc din cartierul mărginaș Berceni.

Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Iar dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare  via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.