Cursul despre Google Analytics la care am participat acum ceva timp mi-a arătat că eu sunt între două lumi. Cea a cifrelor și cea a scrisului din suflet și nu pentru cifre și performanță în online.
Cifrele aduc bani, scrisul din suflet unește oamenii, îi bucură pe oameni. Sunt două lumi (aparent) diferite, dar care au un element comun: bloggerul. Adică omul care scrie. Eu zic că ambele lumi pot fi contopite. Dar nu e ușor.
Lupta între cifre și scris îi macină pe mulți dintre bloggeri. Mulți spun că e greu să oferi calitate și să ai și cifre mari de audiență, cifre ce aduc bănuți în casă. Căci, așa cum am scris aici, și noi avem nevoie de bani, iar scrisul ni-i poate aduce (într-o oarecare măsură).
Sper că nu v-am băgat în ceață. Dar, dacă am făcut-o, vă lămuresc acuș-acuș.
Bloggingul a devenit o sursă de venit pentru mulți dintre cei care aleg să își facă un site. Cât câștigă fiecare e o cu totul altă poveste.
Să explic mai tehnic. Georgică își face un site. Cumpără un domeniu (adică adresa aia cu www), găsește o firmă de hosting (p-asta nu știu cum să o explic prea bine). Georgică al nostru se pune pe scris, face poze, video și le pune pe site-ul lui. Și așteaptă să vină banii.
Dar, până la bani, sunt câțiva pași de urmat. Nu e așa simplu: cumperi un domeniu pe net, îți faci site, scrii baliverne, pui poze și video și… gata, vin banii. De regulă, “mălaiul” este adus de agenții. Uneori și direct de firmele dornice să își facă reclamă.
Dar, în 90% dintre cazuri, și unii și alții îți cer niște cifre. Adică vor să știe câți oameni îți citesc site-ul, câți comentează la tine pe site și pe Facebook, și pe Instagram. Mai vor să știe câți dau share pe Facebook articolelor tale. Adică, vor cifre. Cifre pe care le iei din Google Analytics, o “unealtă” gratuită pe care și-o instalează toți deținătorii de site-uri din lumea asta.
Puțini sunt cei care te întreabă cât și dacă pui suflet în ceea ce scrii pe blog. Puțini apreciază când le spui că faci reclamă doar produselor în care crezi, pe care le testezi și ți s-au părut ok.
Cu cât cifrele din Analytics sunt mai mari, cu atât agențiile și firmele dornice de reclamă sunt mai încântate. Însă, cifrele astea se obțin al naibii de greu. Nu e atât de simplu: pui un text pe site, poze mișto, un video tot mișto, le dai share pe Facebook și gata.
O știți și voi foarte bine. Nu orice texte, orice poze sau video vă face să intrați pe un site. Cum, din motive doar de voi știute, nu comentați, nu dați like sau share oricărui articol de pe internet. Nici acelora care vă plac. Deși, sincer, eu mi-aș dori să o faceți cu articolele mele.
Un simplu like, un share sau câteva cuvinte într-un comentariu mă fac să vă simt aproape, că mă citiți, că rezonați cu mine. Sau că nu rezonați. Știți vorba aia: nu vreau vorbesc singură, ca televizorul.
Eu, ca și cititor de bloguri, revin pe cele pe care le citesc din mai multe motive. Motive din care, cred, și voi reveniți pe cele pe care le citiți
- Calitatea scrisului
- Rezonez cu cele scrise, cu ideile și principiile bloggerului
- Informațiile îmi sunt utile
- Am căpătat încredere în bloggerul respectiv. Iar încrederea asta mă face să citesc cu același interes textele “obișnuite”, dar și advertorialele
- Textele sunt bine documentate
- Mă amuză
- Mă emoționează
- Îmi oferă o altă perspectivă asupra unor subiecte, întâmplări, situații
Și mai sunt motive, doar că nu-mi vin acum în minte.
Chiar aș vrea să știu: voi de ce reveniți pe blogurile pe care le citiți?
Ce vă face, ce vă reține să lăsați un comentariu, să dați like și share unui text care v-a plăcut?
Eu am renunțat să mă mai măsor în cifre. Aleg sufletul. Și calitatea textelor pe care le pun pe blog. Astea au prioritate în ceea ce mă privește.
Când agențiile mă sună că au “un client” care vrea cifre, eu spun politicos că nu sunt o cifră într-un raport. Nu scriu pentru cifre. Scriu pentru oameni. Pentru suflet.
Sincer, deși am blogul de 6 ani, încă mă iau durerile de cap când mi se cer rapoarte după ce scriu advertoriale. Urăsc cifrele! Și, sincer, nu știu și nici nu-mi bat capul cu ele. Decât să mă pui să caut cifrele în Analytics, mai îmi dai să toc un kil de ceapă.
Cam așa arăt când trebuie să caut cifrele:
Dar, cum toată lumea vrea cifre și trebuie să învăț și eu, totuși, unde să le caut și ce să scriu în rapoartele vieții, m-am pus pe învățat. Așa că m-am înscris la ceea ce eu numesc “Școala de blogging”. De șase luni încoace două fete minunate, Ana și Lavinia, de la Parenting PR, organizează lunar întâlniri cu bloggerii de parenting. La Digital Parents Talks vin specialiști în online și nu numai, de la care noi învățăm.
La cea de-a șasea ediție de DPT, Bogdan Zaharia de la OK Institute, a încercat să ne împrietenească cu acest Google Analytics. Băiat bun. Bogdan, nu Analytiscs. Răbdător. Chiar foarte răbdător. L-am “omorât” cu neștiința noastră. Dar a încasat gloanțele cu zâmbetul pe buze. Și concluziile mele la fel.
Deși se vedea clar că lui îi place de acest Analytics, eu i-am zis că Google Analytics sucks! Pentru că e prea pretențios, pentru că el numără altfel decât știm noi că se numără… Mă rog, chestii complicate. Enervante. Deh, cifre. Dar pe care agențiile și cei cu bani le cer în mod obsesiv.
După atâtea cifre, am plecat acasă zombie. Noroc că m-am răcorit cu acea aaabsolut delicioasă, răcoroasă și minunată înghețată de mango pe care mi-au oferit-o gazdele cursului, Puro&Bio. Ah, și mi-am mairelaxat neuronu’ la aparatul de făcut selfie adus de cei de la Disney Junior. Ne ne-am distrat ca niște copii pozându-e, strâmbându-ne la cameră.
Și nu vreau să închei fără să vă arăt ce am văzut la Puro&Bio. O cameră unde poți să îți lași copiii să… deseneze pe PEREȚI!