De 20 de minute, Alexia vorbește fără oprire. Îmi pune 3656382 întrebări simultan. Nu așteaptă răspuns… Eu îmi tot încurajez neuronul să reziste.
- Uiteee, maaaami! S-au aprins luminile pe stradă când am trecut pe lângă ele!
- Ieeeeeeei (zic eu pe un ton de acritură obosită)
- Dar cum s-au aprins?
- Cre….
- Crezi că sunt pe… (căuta cuvântul ”senzori”)?
- Păi eu zic….
- Dar de unde știu ele când să se aprindă?
- S-au aprins pentru că e seară (reușesc eu să spun o propoziție neîntreruptă).
- Cum?
- Sunt programate să se aprindă la o anumită oră.
- La ce oră?
- La ora la care s-au aprins.
- Și ce oră e acum?
- Ora la care trebuie să se aprindă.
- (râde)
- Sunt programate dintr-un calculator să se aprindă la o anumită oră, iar noi am trecut pe lângă ele fix la ora respectivă. (Evrika! Am zis o frază fără să mă întrerupă!)
Trecem pe lângă 3 pisici. Doi motani ”vânau” o femelă. Primăvară, călduri… înțelegeți voi ce doreau motanii.
- Mamii, pisicile alea două o vânau pe cealaltă, zice ea, după ce încerc eu să le despart (da, sunt o rea, le stric plăcerea).
- Ăăăăă, da, cred.
- Și aia le-a zis în limba pisicească să o lase în pace, iar celelalte două nu au înțeles?
- Cam așa ceva.
Neuronule, rezistă, te rog, nu sucomba! Mai e mult până la ora de culcare, mai are multe întrebări de pus. De unde le scoate frate? Atâtea întrebări…
Cum rezist? Nu știu… Dar zău că aș avea nevoie de un ghid de supraviețuire pentru astfel de momente. Nu mai merge metoda ”o las să turuie, eu mă gândesc la ale mele și mai zic câte un «îhâm» din când în când”. Să încerc să răspund tuuuuturor întrebărilor? Pune atât de multe una după alta, că le și uit pe multe dintre ele.
Deci, voi cum faceți față miilor de întrebări?
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
