Ghid de supravieţuire pentru părinţi

Să fii părinte – un job full time pentru care, oricâtă experimenţă ai acumula în domeniu, tot nepregătit eşti. Nu e ca la serviciu, unde, după zeci de ani de activare în acelaşi domeniu, poţi spune cu mâna pe inimă că îl stăpâneşti. Din punctul meu de vedere, orice ajutor, informaţie, sfat sunt binevenite pentru părinţi, mai ales pentru cei începători. De aceea m-a bucurat e-mail-ul primit de la prietenii noştri de la Shakespeare School, în care mă anunţau  că a apărut pe piaţă un “ghid de supravieţuire pentru părinţi”, cum îmi place mie să îi spun, ”Soluţii practice pentru gestionarea conflictelor părinte-copil” – după titulatura sa oficială.

Este vorba despre un ghid ce oferă soluţii practice pentru rezolvarea conflictelor, aplicat pe mentalitatea românească. Ghidul este întocmit de psihologul Mirela Horumba şi este inspirat din problemele cu care s-au confruntat părinţii din cadrul clubului Bright Parents,  clubul de educaţie parentală organizat de Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie. Întâlnirile din cadrul acestui club au loc în fiecare lună, iar participarea este gratuită şi deschisă tututor părinţilor.  Aceest CD conţine mai multe capitole de text şi poate fi cumpărat de online, de aici, la preţul de 70 de lei. Dar, mai multe detalii vă las să aflaţi din comunicatul de mai jos. Eu, una, chiar sunt curioasă.

 

S-a lansat primul ghid cu soluţii practice pentru părinţi, aplicate pe mentalitatea românilor

După o experienţă bogată şi analiza amplă a conflictelor dintre părinţi şi copii, psihologul Mirela Horumbă a întocmit primul ghid ce se axează pe rezolvarea acestora: ”Soluţii practice pentru gestionarea conflictelor părinte-copil”, lucrare apărută la Editura Rentrop & Straton.

Gazda evenimentului de lansare a fost centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School din Bucureşti, unde au loc întâlnirile clubului Bright Parents, incubatorul ghidului pentru părinţi. Aici psihologul Mirela Horumba intra în contact direct cu părinţii şi discuta în fiecare lună despre frământările cu care ei se confruntă în relaţia cu copiii lor. Clubul Bright Parents este un proiect al Asociaţiei Shakespeare School pentru Educaţie, care pune mare accent pe dezvoltarea copiilor într-un mediu armonios.

„Nu întâmplător am ales să lansez ghidul aici, la Shakespeare School. Întâlnirile cu dvs. au avut rolul de catalizator şi m-au mobilizat să cuprind în acest ghid răspunsurile pentru toate întrebările pe care mi le-aţi adresat”, le-a mărturisit Mirela Horumba emoţionată părinţilor din clubul Bright Parents, mulţumindu-le pentru sprijin.

Ghidul ”Soluţii practice pentru gestionarea conflictelor părinte-copil” le spune părinţilor nu doar „ce?”, dar şi „cum?” să facă pentru a avea o relaţie armonioasă şi pentru a evita conflictele. Lucrarea conţine şi o „Trusă de instrumente practice” care abordează toate problemele ce pot apărea în creşterea şi educarea copiilor şi soluţiile pentru restabilirea echilibrului. De asemenea, ghidul analizează şi demontează miturile despre educaţie şi relaţile familiale.

Lucrarea se deosebeşte de multitudinea de ghiduri parentale prin faptul că se concentrează pe mentalitatea românească. Într-o societate în care relaţia copil-parinte s-a bazat pe principiul „Eu te-am făcut, eu te omor”, părinţilor le este uneori greu să să iasă din sistem şi să găsească abordarea corectă. Ghidul se adresează tuturor părinţilor, pentru că pot apărea conflicte în relaţia cu copiii lor încă de când aceştia încep să vorbească.

Lucrarea este pe suport digital, pentru a le veni în ajutor şi părinţilor foarte ocupaţi care sunt descurajaţi de volumele stufoase. Astfel, ei pot citi capitolele ghidului acasă sau la birou atunci când au câteva momente libere. Ghidul este realizat de editura Rentrop & Straton şi poate fi achiziţionat şi online pe site-ul humanmedia.ro, beneficiind de o ofertă specială.

Părinţii care vor să afle şi alte soluţii practice sunt aşteptaţi la întâlnirile clubului Bright Parents, în fiecare lună, la sediul Shakespeare School. Participarea este gratuită, iar întâlnirile se încheie cu discuţii prieteneşti la o ceaşcă de ceai englezesc.

_______________________________________________________

Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie, fondată în anul 2011, este o organizaţie nonprofit ce ajută copiii cu oportunităţi reduse să se dezvolte şi să înveţe limba engleză şi sprijină tinerii talentaţi să îşi urmeze pasiunile prin perfecţionarea limbii engleze. O limbă străină poate deschide multe oportunităţi şi poate face diferenţa în dezvoltarea tinerilor. Printre proiectele asociaţiei: burse de studiu pentru aprofundarea limbii engleze, concursuri de creaţie cu premii şcoli de vară în Marea Britanie – Shakespeare School Essay Competition, campanii în licee privind certificările internaţionale. Asociaţia promovează dezvoltarea tinerilor într-un mediu armonios, organizând şi ateliere de educaţie pentru părinţi.

Pentru mai multe detalii, vizitează www.asociatiapentrueducatie.ro

5 Comments

  1. Am primit si eu comunicatul despre lansare si mi se pare mult prea scump pentru o carte (de fapt CD dar cine mai foloseste CD-uri in ziua de azi?), iar reclama…. vai, ca in cel mai prost teleshopping, cu toate acele mesaje si cu notificarea ca e oferta limitata si o mai vad si alte 11 persoane (notificare pe care am primit-o de fiecare data cand am intrat pe site). Pacat, ca o stiu pe doamna Horumba de la un eveniment, are sens ce spune ea. Dar nici sa dau 70 de lei pe un CD prost marketat…

    1. Laura, pentru mine nu cum e marketat acest produs contează, ci informaţiile pe care le transmite el. Mi-a plăcut că e făcut aici, şi nu e doar o traducere a unor cărţi de succes de afară. Iar faptul că e pe suport electronic poate fi un avantaj mai mare decât în cazul în care era pe print: informaţiile pote fi transferate, apoi citite pe tabletă, pe laptop… Cât despre preţ, sunt oameni care îşi pot permite 70 de lei. Dacă aş considera demne de mediatizat produsele pe care eu mi le permit în momentul de faţă (când încercăm să supravieţuim doar dintr-un salariu), atunci, crede-mă, poate nici produsele de la reduceri nu le-as putea recomanda. În plus, mi se pare o apariţie demnă de semnalat, iar cititorii sunt cei care decid cacă o vor lua sau nu.

      1. Tocmai asta e, Cristina, ca marketingul ala agresiv si pompos ma face sa ma simt ca la teleshopping: promoveaza un produs care nu e pe masura. Pe mine una ma face sa nu am incredere in el.

        1. De marketing agresiv şi pompos au parte şi produsele marilor companii, şi detergenţii, şi unele cosmetice… Fiecare companie investeşte cât o ţine bugetul în reclamă. Plus că acest CD, din punctul meu de vedere, chiar nu beneficiază de reclamă agresivă, dacă e să rămân în ecuaţia ta. A fost doar un e-mail, ca multe altele de la alţii, prin care abonaţii la newsletter au fost anunţaţi de apariţia acestui CD. N-am văzut bannere care să îmi ia faţa de câte ori intru pe site-uri, nu am văzut reclamă la tv din 5 în 5 minute şamd

          1. Adevarul e ca de multe ori cand ne prindem cum functioneaza reclama tindem sa discreditam si produsul. Mi-am pus aceleasi probleme cand am vazut anuntul cu numarul de utilizatori de pe pagina. Ar fi trebuit o abordare de marketing mai sincera, asa cum este si ghidul si asa cum sunt intalnirile doamnei Horumba cu parintii. Ma bucur ca am cunoscut-o pe doamna Horumba si ca am participat la discutii si prezentari inainte de a vedea reclama si ca acum nu am niciun dubiu legat de ghid.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close