Acu’ ceva vreme v-am tot bătut la cap cu postări despre un seminar de parenting,”Alege fericirea copilului tău”, al cărui partener media (cică) a fost şi blogul meu. Acesta a fost, recunosc, primul seminar de parenting la care am participat. Nu că aş avea aversiune faţă de astfel de chestii. Dimpotrivă, sunt avidă de informaţii, citesc cât pot despre parenting şi aş participa la toate conferinţele din această zonă. Timp să am!
Acum, că m-am mai adunat, zic să vin cu impresii şi informaţii. Încep cu impresiile. Gătite frumos, cu instructajul făcut de acasă, fii-mea şi eu păşim în imensa sală de hotel unde s-au ţinut discuţiile. Zic instructaj pentru că a trebuit să îi explic copilului meu hiperactiv că unde mergem, probabil, nu va fi loc de joacă şi că va trebui să stea lângă mami, să coloreze, să deseneze, să se joace cu poneiul şi peria ei de pe vremea când era bebe. Pe scurt, trebuia să făcă acele lucruri care să-mi permită să-i ascult pe speakeri: Oana Popa şi Mihaela Tatu. Mi-a fost teamă rrrău că Alexia nu va rezista mai mult de juma de oră într-un loc unde trebuie să şadă mumos. O lăsam să alerge prin sală, dacă asta ar fi făcut-o fericită, o lăsam să stea pe jos, doar un singur lucru voiam de la ea: să vorbească în şoaptă. Misiune parţial îndeplinită, spre uimirea mea. A stat pe jos, pe scaun, a scris, a desenat, a pieptănat poneiul, a vorbit în şoaptă pe ici, pe colo, însă, cel mai tare a preocupat-o freza mea. Nu i-a plăcut ei cu mi-am prins eu părul şi, preţ de 2 din cele 3 ore cât a durat seminarul, Alexia m-a pieptănat, împletit şi coafat după bunul plac. Mi-a plăcut la nebunie să mă las pe mâna ei. M-am oficat că nu am avut cum să filmez momentul, să-l includ în seria filmelor pe care să le revăd cu drag, cu lacrimi în ochi. Dar am reuşit câteva selfie-uri.
Apoi am aşteptat să primesc imaginile de la fotograful evenimentului, asta ca să am şi ceva poze profi cu_care să mă laud, păi da’ cum altfel?
Mai multe imagini de la eveniment, aici.
La final, mi-am lăudat copilul pentru răbdare şi i-am spus de mii de ori cât de mândră am fost de ea, iar ea, mititica, se umfla ca un păun când mă auzea.
Am plecat plăcut impresionată de la seminar şi încărcată nu doar cu informaţii, ci şi cu energie pozitivă, pe care am ”furat-o” de la Mihaela Tatu, o femeie extraordinară în prezenta căreia nu ai cum să fii ursuz, pesimist, trist. Are un har de a face lumină şi în cel mai întunecat colţ al sufletului tău! Recunosc, eram cu capsa pusă când am ajuns la seminar. Asta din cauza problemelor de acasă şi a celor de la job. Am fost sceptică şi mă gândeam ce mama zmeilor ar putea să ne spună ea despre parenting, că nu e vreo specialistă în domeniu, nu a făcut (din câte ştiam eu) cursuri de psihologie pediatrică, nu a lucrat cu copiii, nu a făcut vreun curs, apoi practică în zona asta a parentingului? Dar guess what? Are studii psihologice, cum ulterior am aflat… Dar nu ne-a dictat, ca la şcoală, pe sistemul luaţi de notaţi şi găgaţi la cap, ci a vorbit liber despre relaţia pe care o are cu fiica sa, tatăl ei şi cum au crescut-o. Ne-a vorbit şi despre relaţia cu părinţii ei. Iar noi am fost cei care am tras concluziile. Nice! Astfel că ora care i-a fost alocată a trecut muuult prea repede. Aş mai fi ascultat-o ore, zile-n şir. Dar, asta e, ce e frumos are un început şi un sfârşit.
Din cele spuse de Mihaela, ţin să sintetizez următoarele:
-Exemplul personal influneţează foarte mult copilul. Nu-i spune să facă lucruri pe care nici tu nu le faci/nu le-ai face
-Părinţii cu copii de acelaşi sex (adică mama-fiica/tatăl-fiul) dezvoltă o relaţie bazată pe iubire, admiraţie, ură, dezaprobare. Pentru fete, mama e modelul, pentru băieţi, tatăl. Banii de buzunar şi hârjoneala vin de la părintele de sex opus copilului
-În faţa copilului nu fiţi o mască, aşa cum sunteţi în societate. În faţa copilului sunteţi complet dezbrăcaţi, ei vă simt şi vă văd dincolo de măşti
– E foarte important să recunoaştem în faţa copiilor că am greşit şi, mai ales, să le dăm şi lor voie să greşească
În schimb, Oana Popa, pe lângă poveştile sale de viaţă, ne-a spus ce şi cum, cu liniuţă de la capăt, în relaţia cu ai noştri copii. Şi cu exemple concrete. Sunt multe de scris, aşa că voi reveni cu un post separat. Curând. Parol!
