kyra si mica

Facem copil. Să aruncăm animalul din casă, deci

Iubesc animalele. Enorm! De aceea mă revolt de câte ori văd un anunţ de genul: „Dăm animal spre adopţie pentru că vrem să facem un copil. Ne iubim enorm animăluţul, dar trebuie să renunţăm la el”. Nu sunt nici genul care să adune toate animalele de pe stradă, nu sunt genul care să pună animalul mai presus decât specia umană, deşi în repetate rânduri necuvântătoarele s-au dovedit a fi mai umane decât specia noastră. Fireşte, sunt şi cazuri când convieţurirea copil-animal nu este posibilă. Dar asta este altă situaţie. Însă nu sunt de acord cu cei care îşi aruncă animalele ca pe nişte zdrenţe.

Să îţi iei un animal în casă este o responsabilitate uriaşă şi o treabă cu bătaie lungă. Nu îţi lua animal de companie dacă vrei să îl arunci atunci când tu, care te crezi fiinţă superioară, vrei să îţi măreşti familia sau dacă nu eşti în stare să te gândeşti din timp ce implică relaţia om-animal.

O fi omul considerat o fiinţă superioară, cognitivă, dar, sincer, numai superiori nu sunt aceia care aleg să arunce animalele atunci când se plictisesc de ele sau când fac nefăcute. Oare ce vor face acei bipezi care îşi abandonează animalele de companie pe motiv că sunt neastâmpărate când copiii lor vor face boacăne mult mai mari decât acelea ale animalelor? Şi copiii şi animalele implică responsabilitate. Una pe termen lung. Animalul te acceptă ca stăpân, se ataşează de tine, te iubeşte necondiţionat, iar tu cum îi răspunzi imensei iubiri? Îl arunci atunci când nu-ţi mai convine… Cum te-ai simţi tu, om înzestrat cu creier, să fii aruncat pe motiv că încurci planurile cuiva sau că ai făcut nu ştiu ce boacănă?

Înainte să îţi iei animal de companie, gândeşte-te bine! E un angajament pe termen lung. E o responsabilitate uriaşă. Dacă nu te vezi alături de câinele sau pisica pufoasă pe care vrei să o aduci acasă, dacă nu te vezi alergând dintr-un cabinet veterinar în altul când animalul e bolnav, dacă nu te vezi îngăduitor cu animalul care îţi roade perechea preferată de pantofi, mai bine nu-ţi lua animal. Eşti suficient tu. Pe bune!

Animalul nu este ca jucăria din pluş. Chiar nu! Şi nu încerca să te convingi de asta luându-ţi unul. Ţi-o spun eu şi ţi-o pot spune atâţia oameni cu suflet. Sau te poţi convinge aruncând o privire pe Google, care este plin de anunţuri postate de umanoizi care îşi dau animalul pentru că nu-l mai pot ţine. Sau te poţi uita pe stradă, unde găseşti atâtea animăluţe nevinovate şi abandonate de presupusele fiinţe superioare.

Am crescut cu animale în casă. Am pisică încă dinainte de a rămâne însărcinată şi nu, nu mi-am abandonat felina. Am fost convinsă că nu mă voi îmbolnăvi de la ea, așa cum mulți încercau să mă sperie, pentru că așa se zice din bătrâni… Am făcut ce face orice om responsabil, posesor de animal de companie: am dus-o la veterinar, i-am făcut vaccinuri, deparazitări. În plus, am respectat indicaţiile medicilor în perioada sarcinii şi a lăuziei şi, mulţumesc lui Dumnezeu, totul a fost perfect. Nu am intrat în contact cu litiera Kyrei cât am fost gravidă şi cât am alăptat. O perioadă, pentru că Alexiei nu i s-au făcut niște vaccinuri la naștere (din lipsa de vaccin din maternitate), am evitat să las pisica în apropierea bebelului. M-am spălat pe mâini după orice contact cu felina şi, repet, totul a fost ok.

Am avut noroc, recunosc, şi de o mâţă înţelegătoare. Pisica a înţeles că nu are voie să intre în camera bebeluşului şi s-a conformat. Am încercat să le apropii pe cele două ușor ușor, doar sub supravegherea noastră. Târziu, foarte târziu, Kyra a început să doarmă în aceeaşi cameră cu fii-mea, dar numai sub pătuţul ei, atunci când Alexia era bolnavă, sau pe marginea patului meu, la picioare. Au fost rarissime momentele în care mâţa a dormit lângă fii-mea.

kyra si alexia
kyra si alexia

De regulă, doar atunci când pitica era bolnavă. Nu e de mirare că primul cuvânt al fiicei mele a fost… „chia” aka Kyra 😉

Am monitorizat mereu interacţiunea dintre cele două, Kyra nu a încercat să îmi atace copilul nici măcar atunci când fii-mea a muşcat-o de coadă, sau când a tachinat-o. Pisica a înţeles repede care îi este locul. S-a adaptat. Aşa au ajuns să se iubească reciproc. Iar Kyra a învăţat să se ferească din calea copilului, atunci când nu voia să fie deranjată.

kyra si alexia

Când fii-mea mi-a spus că vrea şi ea pisica ei, nu am ezitat. Aşa a aterizat Mica zvăpăiata în familia noastră. Şi suntem bine merci cu două pisici.

mica si alexia

Mi-aş fi luat câine, dar ar fi fost un gest iresponsabil din partea mea. Din mai multe motive: câinele trebuie plimbat, or noi nu stăm bine la capitolul timp. Câinele, din punctul meu de vedere, are nevoie de spaţiu, nu de un apartament mic, înghesuit. Asta nu înseamnă că vreau să îi pun la zid pe cei care au câine în apartament. Este alegerea lor, fireşte. Iar mulţi dintre posesorii de câini la apartament pe care îi cunosc sunt oameni responsabili şi îşi cresc ireproşabil patrupedele.

4 Comments

  1. Ai dreptate si nu ai…Noi am avut 2 purcei de Guineea, pe care i-am luat cand nu mai voiam sa mai avem alt copil. Insa, ne-am razgandit si a aparut Alexandru. I-am dat unor gemene din familie pentru ca nu ma mai puteam ocupa de ei asa cum trebuie, pentru ca pediatra mi-a spus ca nu se potrivesc cu bebelusul (si am si citit mult pe tema asta inainte), pentru ca m-am gandit ce se va intampla cu ei cand Ale va creste. Si crede-ma ca bine am facut, la cat de neastamparat este piticul. Nu era o asociere buna. Am vrut din tot sufletul sa ii tinem, dar pur si simplu simteam ca nu e bine nici pentru ei, nici pentru noi. L-am vazut pe Ale cum se poarta cu pisica cumnata-mii si, sincer, mi-e mila de ea de fiecare data cand mergem pe la ei. Asa porcisorii au ajuns intr-un loc unde sa aiba toata atentia.

    1. Cris, eu te ştiu destul de bine, cred. Ştiu că eşti un om responsabil. Şi,aşa cum am zis în text, există şi excepţii, cazuri când convieţurirea copil-animal nu este posibilă. Tu eşti excepţia.

  2. N-ar trebui sa judeci prea usor oamenii care renunta la animalut cand au un copil. Din punctul meu de vedere ar fi de condamnat numai situatia in care cineva chiar isi abandoneaza animalutul, adica il da afara din casa si nu-l mai intereseaza.
    Daca daca ii gaseste un camin in care va fi iubit si ingrijit … nu inseamna ca-l arunca, asta nu mai este abandon. Doar ca trebuie sa faca o alegere (din varii motive) intre animalut si copil.
    Spre exemplu, eu am avut porcusor de Guineea si dupa 2 ani am dezvoltat o rinita alergica datorita parului lui.

    1. ”nu sunt genul care să pună animalul mai presus decât specia umană.Fireşte, sunt şi cazuri când convieţurirea copil-animal nu este posibilă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close