Cât de fină este linia ce separă reuşita de eşec. Cât de uşor aruncă unii oameni cu acuzele către ceilalți. Cât de uşor judecă unii, fără măcar să facă un minim efort să caute răspunsuri care, culmea, sunt atât de evidente şi de în fața nasului lor… Duminică am fost la mult aşteptatul prim spectacol Zurli la Sala Palatului. Am avut emoții cât casa! Am văzut o sală plină, muuuuult mai plină decât la alte spectacole la care am asistat de-a lungul vremii în locul respectiv. Spectacolul programat pentru ora 11.00 a debutat cu întârziere, timp în care copiii au început să tot aplaude pentru a-i chema pe favoriții lor pe scenă. Iar când au intrat, aplauzele și strigătele de bucurie au fost asurzitoare.
Dar ce nu ştiau micuții şi părinții lor (care, părerea mea, s-au dovedit mai neînțelegători decât copiii), era că apăruse o problemă tehnică. De treaba asta şi-au dat seama toate cele peste 5000 de suflete din Sala Palatului, când cei de la Gaşca Zurli a urcat pe scenă şi nu s-au putut face auziți. Nu le funcționau microfoanele. Încă alte 15-20 de minute tehnicienii s-au chinuit să dea problemei de cap. Timp în care cei de la Zurli au cântat (playback) şi au dansat. Timp în care unii părinți au fluierat de parcă erau pe stadion, fără să se gândească o clipă că NU artiştii de pe scenă erau de vină pentru o problemă tehnică a celor de la Sala Palatului: s-a ars mixerul de sunet. Mixerul Sălii Palatului, care cere o grămadă de bani chirie artiștilor care vor să susțină aici spectacole, Sala Palatuui care nu face un minim efort să pună la dispoziție aparatură performantă și să ia măsuri rapide atunci când cea existentă dă chix, căci am auzit mămici din sală care spuneau că și la spectacolul cu Mickey Mouse au fost probleme cu sonorizarea.
Vina pentru începutul nu tocmai bun nu a fost a celor de la Zurli, care au muncit ENORM pentru acest spectacol. Cu zâmbetul mereu pe buze, artiştii s-au străduit să îi facă pe micuți să se simtă bine, cântând şi dansând. Şi au reuşit. Copiii au ignorat problemele tehnice, au cântat, au dansat. Când s-a remediat problema şi le-am auzit în boxe vocile Mirelei, Fetiței Zurli şi pe ale celolalți, mai că mi-au dat lacrimile. De bucurie că, speram eu, ceea ce a început prost se va termina frumos, perfect, aşa cum sunt spectacolele Zurli la care mergem de 3 ani încoace.
Au fost clipe de groază şi nu aş fi vrut să fi fost în pielea Mirelei, care şi așa avea emoții cu carul înainte de a urca pe scenă şi care, din cauza unui nenorocit de mixer, a fost la un pas de… nereuşită. Din păcate, publicitatea negativă îi va afecta pe cei de la Zurli, pe nedrept, şi nu pe cei de la Sala Palatului care pun la dispoziție aparatură obosită. Toți cei din Zurli NU merită să fie arătați cu degetul. Sunt oameni talentați, muncitori şi au tras din greu să ajungă sus. Am fost mult prea emotionată pe toata durata spectacolului, am fost mult prea revoltată la auzul celor spuse de părinții cârcotaşi care aruncau cu ocare la adresa idolilor copiilor lor, fără să îşi dea seama că nu e deloc în regulă să îi facă în fel şi chip fix pe cei pe care odraslele lor îi divinizează. Vor fi mulți care vor spune că Gaşca Zurli a avut un spectacol nereuşit, sau care nu vor veni la reprezentațiile lor. Dar, sunt absolut convinsă că noi, fanii lor “cu vechime”, le vom fi în continuare alături, pentru că noi îi cunoaştem cu adevărat şi îi iubim no matter what! De ce? Pentru că ei ştiu să dăruiască iubire, pentru că ei ştiu să dăruiască fericire, pentru că ei ne-au făcut, ne fac şi sigur vor mai face copii fericiți. Îi voi susține pe cei de la Zurli pentru că #eusuntzurli, pentru că iubesc #gascazurli și voi spune mereu #haidezurli și #haimirela.
Dincolo de problemele tehnice, copiii chiar s-au bucurat, iar spectacolul acesta era al lor în primul rând.
Au avut și părinții partea lor de spectacol. Revederea cu Magicianul care ne aducea zâmbetul pe buze pe când eram noi copii a fost pentru mulți emoționantă.
Emoționant a fost și noul cântec al Fetiței Zurli, inspirat din viața de zi cu zi a Mirelei, mereu pe drumuri cu trupa, dar și din viețile noastre de adulți uneori prea ocupați pentru copiii noștri.
“Azi nu vreau jucării
Astăzi vreau în brațe să mă ții
Nu vreau soare, nu vreau lună
Vreau pupic de noapte bună
Nu vreau să mă îmbraci în stele
Vreau să asculți visele mele.”
Spectacolul s-a terminat cu Alexia și toți copiii din sală în picioare…
… dar și cu lacrimi. În ochii Mirelei, care, alături de trupa ei, a muncit enorm pentru ca acest specctacol să iasă bine.
Având în vedere reacțiile copiilor, eu zic că așa a și fost, iar adulții ar trebui să învețe de la copiii lor să fie mai maleabili, să privească partea plină a paharului, să nu mai fie atât de încrâncenați. Măcar atunci când petrec alături de puii lor.
Pe parcursul zilei, Alexia mi-a tot vorbit de spectacol, m-a întrebat de Vrăjimăturică dacă e un personaj nou, dacă o va mai vedea pe fata vrajimăturică şiiii… mi-a zis să o rog pe Mirela să îi facă şi ei o rochie ca a… Vrăjimăturicăi. Asta înseamnă reuşita unui spectacol pentru copii: cei mici vorbesc despre ce au văzut, s-au distrat, au cântat, au dansat, au învățat ceva. Adulții… altfel privesc lucrurile. Câți dintre ei pot face ce a făcut Mirela prin Zurli? Câți dintre cei din sală sunt capabili să măsoare succesul spectacolului după zâmbetul propriului copil? Copilul s-a simțit bine? S-a liniştit odată început spectacolul? A râs? A dansat? A privit ca hipnotizat ce s-a întâmplat pe scenă? Dacă sunt mai multe răspunsuri cu “Da”, atunci spectacolul şi-a atins scopul.
1 Comments