mama 8 martie

Eu nu mai am o mamă să îi spun azi ”La mulți ani”. Și asta doare

An de an, pentru mine 8 martie este un amestec de sentimente. Mă bucur alături de copila mea, care are încă o ocazie să îmi spună și să îmi arate că mă iubește. Dar, este și o zi tristă. Cumplit de tristă. Pentru că eu nu mai am o mamă căreia să îi spun ”La mulți ani, mamo”, așa cum îi ziceam eu mamei mele.

Poate că din acest motiv atunci când vine 8 martie, ajung să mă enerveze toate inimioarele, și poezioarele, și cântecelele, și colajele foto care umplu internetul și mesageria mea. Poate că încă mai am nevoie de timp pentru vindecare. Deși, se tot spune că timpul vindecă orice rană, eu, parcă, sufăr tot mai mult din cauza dispariției mamei. Poate pentru că mă mustrez că aș fi putut face mai multe pentru ea și nu am făcut.

Eram prea ocupată. Cu serviciul, cu prietenii, cu distracția… cu mine. Și, cât am avut-o lângă mine, nu i-am arătat cât o prețuiam. De fapt, știți ce, abia după dispariția ei mi-am dat seama de multe lucruri. Abia acum, când ea nu mai este, încep să se lege unele lucruri în mintea mea. Și nu de puține ori ajung să-mi spun: ”ce vită am fost! De ce mi-a fost atât de greu să-i…” iar lista e lungă.

Da, știu, ar trebui să mă bucur de 8 martie, pentru că sunt și eu mamă. Și mă bucur. Dar nu doar de 8 martie, ci în fiecare zi. Însă, sunt zile din an în care dorul de mama mea mă copleșește. Azi este una dintre acele zile.

Aș fi vrut să o pot suna și să glumesc cu ea și să îi zic ”La mulți ani, mamo!”. Dar, mai ales, să îi spun ”Te iubesc!”, așa cum nu am reușit să îi spun în cei 38 de ani petrecuți împreună.

Dacă stau bine să mă gândesc, cred că și degetele de la o mână sunt multe pentru câți de ”Te iubesc” a auzit ea de la mine. Este unul dintre marile, enormele mele regrete. Și acela că nu am petrecut timp suficient cu ea, și am pus-o pe locul Nșpe. Și că nu am îmbrățișat-o de fiecare dată când ne vedeam. Și că am repezit-o de prea multe ori. Dar, mai ales, că am rănit-o cu vorbe spuse aiurea.

Sunt multe pe care le regret. Și nu mai pot face nimic, doar mustrări de conștiință. Atât.

De aceea vă zic, iubiți-vă mamele, imperfecte cum sunt ele! Spuneți-le că le iubiți! Îmbrățișați-le! Aveți răbdare cu ele, chiar dacă par cicălitoare! Cât le aveți alături, că apoi…

La mulți ani, mamo, acolo, sus în ceruri, unde ești! Te iubesc și sper să mă poți ierta că nu ți-am spus-o prea des cât ai fost aici, lângă mine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close