Crezul unei învățătoare: ”Elevii nu mai pot fi înțepeniți în bănci, cu stiloul în mână”

Părinții, copiii și chiar profesorii își exprimă, de ani buni încoace, nemulțumirile legate de sistemul românesc de învățământ. De tot de înseamnă școala, la noi, în România. Condiții precare în multe școli, o programă prea stufoasă, numeroase lipsuri, profesori insuficient pregătiți, profesori agresați și agresivi, profesori prea exigenți, elevi neascultători, elevi dezinteresați, elevi violenți, materie multă, teme exagerat de multe, ghiozdane grele ca la competițiile pentru halterofili, metode învechite de predare, lipsa de comunicare cu părinții, prea multe schimbări la legea învățământului… probleme, probleme, probleme.

Cert este că, atunci când părinții sunt puși să vorbească despre școală, despre ce se întâmplă în acest moment în sistemul de învățământ, cei mai mulți dintre ei au numai nemulțumiri. În mod deosebit, cei ai căror copii merg la școlile de stat. Subliniez: ”cei mai mulți”, deci, nu toți. Sunt și părinți mulțumiți. Ce-i drept, în jurul meu sunt puțini la număr aceștia. Dar e bine să nu generalizăm.

De când am inițiat campania #OdeDeSiguranțăÎnȘcoli, am intrat în contact cu mai mulți părinți și profesori. Așa am descoperit un grup pe Facebook unde s-au adunat părinți și dascăli dornici de o schimbare în sistemul românesc de educație. Toți dornici ca lucrurile să înceapă să se miște în direcția bună. Pentru că, în fond, un sistem educațional bine pus la punct contribuie semnificativ la viitorul unui popor. Te înveți din școală că mami și tati îl pot mitui pe profesor să te treacă clasa, chiar dacă tu ești ”bâtă”, atunci, ca adult, și tu vei căuta să mituiești și să-i corupi pe alții să-ți facă pe plac. Învățați de mici cu mita, corupția, bullyingul, minciuna, copiii din școlile de azi vor transforma societatea lor de adulți într-una care va funcționa după deprinderile dobândite de ei din școală, din copilărie. Tocmai, de aceea, zic eu, contează enorm cum trec copiii prin școală. În formarea lor, o importanță deosebită o au atât dascălii de la catedră, cât și noi părinții, dar și decidenții care dau legi ce vizează sistemul educațional.

Dar, despre acest triunghi educațional, poate, am să scriu cu altă ocazie. Acum mă întind cu vorba (ca de obicei), iar subiectul articolului nu e ce cred eu despre școala românească de astăzi. Ci, în acest articol vreau să vă prezint o învățătoare pe care am cunoscut-o grație grupului de pe Facebook despre care scriam mai devreme.

Acum ceva vreme, am văzut pe net un clip cu niște elevi care, la fiecare început de oră, alegeau, de pe un panou cu diverse figurine, cum vor să fie întâmpinați de profesoara lor: cu o îmbrățișare, o strângere de mână, un dans ș.a. ”Mișto, fain! Ce tare ar fi să existe și la noi așa ceva”, mi-am zis.

Nu trece o lună și văd un clip similar pe Facebook și totul se petrecea în România. Da, da, în România! Un cadru didactic de la noi a implementat această formă de salut și la noi. Așa am descoperit-o pe Consuela Colțan, un dascăl de excepție, un dascăl în adevăratul sens al cuvântului, un om care a dat o față prietenoasă sistemului de învățământ românesc, un sistem rigid și cu multe lipsuri. Sunt convinsă că mai sunt astfel de dascăli în România și fiecare dintre aceștia merită să fie scos în față, pentru că sunt exemple demne de urmat.

Pentru mine, dascăl este acel om de la catedră care pune pasiune în ceea ce face, care pune copilul pe primul loc, care știe să îl facă pe elev să îndrăgească școala. Dascălul este opusul celui care vine la catedră, dictează, pune elevii să copieze texte din carte, culegeri ș.a. apoi, când îi ascultă, are pretenția să i se spună lecția cuvânt cu cuvânt cum a predat-o.

În cei 25 de ani de când lucrează în învățământul de stat, doamna învățătoare Consuela Colțan a păstorit șase generații de elevi. Acum, domnia sa predă la clasa I, la Școala Gimnazială Nr 280, din București și are 35! de elevi ”frumoși, isteţi şi curioşi”, cum îi descrie doamna învățătoare. Fără alte cuvinte de prisos din partea mea, vă invit să citiți interviul pe care l-am realizat cu doamna învățătoare al cărei exemplu tare mi-aș dori să fie urmat de cât mai mulți:

Cum vedeți dumneavoastră rolul de profesor?

În zilele noastre, activitatea de predare-învăţare ar trebui să îmbrace forma unei „aventuri a cunoaşterii”, în care copilul să fie provocat să participe activ, să descopere fapte, să observe fenomene, să experimenteze procese. Iar rolul profesorului să fie mai mult de stimulare, dirijare şi de motivare, printr-o participare entuziastă. De asemenea, pentru a fi un cadru didactic eficient şi responsabil, este impetuos necesar să cunoşti particulărităţile generaţiei actuale de copii şi să îţi adaptezi stilul de predare în funcţie de acestea.

Elevii din zilele noastre nu mai pot fi înţepeniţi în bănci, cu stiloul în mână, ascultând conţinutul pur teoretic al lecţiei. Ei au nevoie de suport vizual, de stimuli coloraţi, puternici. Au nevoie de mobilitate şi diversitate. Învaţă negociind, exprimând opinii personale; prin joc de rol, prin punerea în pielea personajelor. Au nevoie mai puţin de informaţie, cât de strategii de lucru şi gândire. Atunci când vom întelege toţi particularităţile noii generaţii de elevi, abia atunci şcoala romanească se va reforma cu adevărat!

Cum v-a venit ideea modului (plăcut) de a vă întâmpina elevii?

Urmăresc cu interes site-uri educaţionale ale altor sisteme de învăţământ, din afara ţării şi mă inspir în confecţionarea materialelor didactice, în folosirea anumitor metode de învăţare, jocuri didactice, etc. Printre altele, am văzut şi acestă practică de a-i întâmpina pe copii dimineaţa şi m-am gândit să o aplic şi eu, fiind un preambul al “întâlnirii de dimineaţă”, activitate pe care noi o realizăm zilnic, încă din clasa pregătitoare.

De cât timp este pus în practică?

În vacanţa intersemestrială am pregătit materialele (simbolurile pentru fiecare formă de interacţiune), iar din a doua zi a semestrului al doilea, am pus în practică întâmpinarea elevilor.    

Cum au reacționat copiii, la început?

În prima zi de şcoală a noului semestru, le-am explicat cum intenţionez să îi aştept în fiecare dimineaţă şi au fost foarte încântaţi de idee. Le-am explicat semnificaţia fiecărui simbol, le-am spus că ei îşi vor alege modalitatea de interacţiune cu mine, am compus împreună textul cântecului şi i-am lăsat să îşi aleagă dansul. În unanimitate, au decis că va fi dansul numit ”floss”, foarte popular în rândul elevilor şi pe care a trebuit să îl învăţ şi eu.

Ce reprezintă fiecare opțiune de întâmpinare?

Ca şi opţiuni de întâmpinare avem:

• o îmbrăţişare;
• un pupic pe obraz;
• bate palma;
• o strângere de mână;
• facem cu ochiul;
• dansul “floss”;
• cântecul zilei: “Astăzi va fi fantastic!  / Vom învăţa, ne vom juca, /     Ne vom distra şi vom colabora! ”

 Ce v-au transmis părinții, după ce au aflat (de la copii, presupun) de felul în care îi întâmpinați la clasă?

Noi avem un grup al clasei, ”Curioşii creativi” (căci aşa ne numim), unde postez zilnic detalii despre activităţile desfăşurate la clasă, poze, filmări şi recomandări pentru părinţi. Bineînţeles că am postat şi filmul întâmpinării elevilor şi s-au amuzat tare. Cunoscându-mă, mi-au transmis că se aşteptau să preiau această idee şi să o pun în practică (“cine altcineva putea să facă aşa ceva, dacă nu doamna noastră!”)  

Ce schimbări a au apărut în comportamentul copiilor, după implementarea acestei forme de salut?

Copiii mei veneau oricum cu bucurie la şcoală, însă acum au grijă să nu mai întârzie şi începem orele cu un alt tonus, încărcaţi cu energie pozitivă şi cu atitudine deschisă spre învăţare.  

Care a fost reacția conducerii școlii și a colegilor după ce ați implementat acest mod de salut?

Conducerea şcolii este încântată de toate activităţile realizate de mine. În ceea ce priveşte colegii, nu ştiu să vă spun, nu mi s-a transmis niciun feedback; mai repede personalul de serviciu se amuză şi mă susţine.

Aceasta a fost prima parte a interviului cu doamna învățătoare Consuela Colțan. Dacă acum am vorbit mai mult despre clipul ce m-a făcut să bat la ușa clasei domniei sale, ei bine, pentru cea de-a doua parte a interviului am lăsat subiectele mai sensibile. Temele pentru acasă, cum ar trebui atrași copiii, crezul profesorului, schimbările de care are mare nevoie sistemul educațional românesc, implicarea părinților în activitatea școlară… 

Pentru toate lucrurile frumoase pe care le face la clasă, pentru faptul că pune atât de mult suflet în relația cu elevii săi și pentru că a demonstrat că școala poate fi și altfel, pot spune că doamna Colțan este un #ProfesorPentruViitor.

Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag. Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).

Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.