– De ce nu m-ai luat și pe mine
– Pentru că am vorbit lucruri de oameni mari.
– Ce ați vorbit?
– Despre bani.
– Ce ați vorbit despre bani? Îți vor da mai mulți bani oamenii de acolo?
– Nu. Se numește educație financiară ce am făcut noi. Adică, ne-au învățat despre bani. Cum să economisim, cum să îi învățăm pe copii să prețuiască banii, să știe valoarea lor…
– Eu știu ce sunt ăia bani.
– Ce sunt?
– Ceva valoros. Adică, din ei îți iei ceva de valoare, dacă îi ai. Dacă nu, îți iei ceva ce poți să îți iei din atâția bani câți ai.
Cam asta a fost discuția mea cu fata mea în vârstă de 7 ani după ce m-am întors acasă de la cea de-a noua ediție de Digital Parents Talks (DPT9), al cărei subiect a fost educația financiară a adulților și copiilor.
Înainte de a vă spune ce am aflat la DPT9, vreau să vă povestesc cum am considerat eu de cuviință să procedez cu Alexia la capitolul bani. Pur și simplu așa am simțit, așa am făcut.
Am crescut într-o familie în care ”nu avem bani” era la ordinea zilei. Mi-am dorit ca fata mea să nu audă cuvintele astea. Apoi, am realizat că nu e deloc o strategie bună dacă îi fac mereu pe plac, cumpărându-i de fiecare dată ce își dorește, numai ca să nu îi spun ”nu avem bani”. Cum ar fi învățat ea valoarea banului dacă primea mereu ce își dorea? Așa că, mai apelez la aceste cuvinte, deloc plăcute auzului. DAR, până la ”nu avem bani”, am făcut mai mulți pași.
I-am explicat ce e ăla salariu
I-am explicat Alexiei că, pentru munca pe care o fac, primesc un salariu, o sumă de bani. Suma asta ne ajunge doar pentru anumite lucruri, deci, trebuie să calculăm ce cumpărăm, ce ne trebuie cu adevărat și la ce renunțăm.
– Spune-i șefului tău să îți dea mai mulți bani, că vrei să îi cumperi fetei tale ceva. Sigur îți va da, mami, dacă îi zici de mine. Că și el vrea să cumpere pentru copiii lui, nu?
– Pentru ce fac eu la serviciu, se dă o sumă fixă de bani. Și nu dă șeful bani din buzunarul lui, ci patronul cel mare. El face niște calcule și, din ce bani primește, din ăia dă salariile oamenilor.
– Atunci, spune-i să îți dea mai mult de lucru și așa vei primi mai mulți bani.
(eu am rămas fără cuvinte în fața logicii ei)
Am învățat-o să strângă bani
Când iau salariul, Alexia asistă mai mereu la împărțirea banilor:
****Ăștia sunt bani pentru întreținere
***Aștia, pentru facturi
**Iar ăștia, pentru mâncare. Mai tai puțin de aici, să păstrăm pentru nevoi urgente
*Banii ăștia, pentru ratele la bancă
– Mami, dar ce sunt alea rate la bancă?
– Atunci când te duci la bancă și ceri bani, că ai nevoie să îți iei din ei ceva anume. Apoi, tu trebuie să dai banii înapoi la bancă, în rate, adică puțin câte puțin, până dai toți banii împrumutați înapoi (nu i-am mai zis și de dobândă 😉 , deja ne complicam).
– Adică, atunci când te duci să scoți bani de pe card, îți iei ratele înapoi?
– Nu. Atunci îmi scot salariul de pe card.
– Păi și dacă sunt mereu bani la bancomat și bagi cardul acolo, de ce îmi zici că nu ai bani să îmi cumperi ce vreau?
– Pentru că pe card intră fix suma aia de bani care e salariul meu. Iar din banii ăștia trebuie să ne descurcăm o lună, adică 30 de zile. Câteodată, e bine să nu cheltuiești tot salariul, ci să pui niște bani la păstrat. Sigur vor fi momente când vei avea nevoie de mai mulți bani odată și nu vei avea de unde să îi iei dacă nu economisești.
– Pot să pun și eu bani la păstrat?
– Normal!
– Bine, păstrez toate monedele pe care le găsesc pe afară, pe stradă, sau restul de la magazin. Poate așa strâng destui bani să ne facem o casă la curte, să faci piscină și să luăm mai multe pisici.
(e bine că are un scop pentru care economisește)
Mici precizări, dar importante
***Ca să o fac să înțeleagă ce e scump și ce e ieftin, i-am zis că tot ce are 3 cifre la preț e scump. I-am mai spus și să fie atentă la cât de mare sau de mic este produsul.
**O trimit la magazin cu bani mai mulți decât costă produsul pe care vrea să și-l ia. De regulă, o trimit pentru apă, pufuleți sau înghețată. Face mai multe drumuri. Primul: să întrebe cât costă ce vrea ea. Vine la mine, îmi spune cât costă, îi dau mai mulți bani, face socoteala și așa află și câți bani trebuie să primească rest.
*Când avem momente în care urlă și plânge că vrea NEAPĂRAT să îi cumpărăm ceva, îi spunem:
–e scump, valorează cam cât X jucării sau X bilete la film
– costă foarte mulți bani, iar acum nu avem suma aia. Uite, fie strângem bani și luăm atunci când avem suma necesară. Fie venim peste ceva timp, când vor fi reduceri.
– dacă vrei să luăm asta, atunci renunți la… (și facem o listă lungă, pe măsura valorii produsului pentru care plânge. Invariabil, ”criza” se termină cu: ”Oricum, nu-l voiam atât de mult”).
Ce am aflat la DPT 9 despre educația financiară
La Digital Parents Talks, eveniment organizat de Ana și Lavinia de la ParentingPR, am cunoscut-o pe doamna Ligia Georgescu Goloșoiu. A lucrat a BNR, este fondatoarea Asociației pentru Promovearea Performanței în Educație (appe.ro) și cea care a pus bazele unui program aaaabsolut necesar și util – un program de educație financiară, aplicabil în școli și grădinițe. În acest sens, doamna Goloșoiu a scos pe piață o serie de manuale de ”Educație financiară”, aprobate Ministerul educației. Despre aceste manuale și programul doamnei Goloșoiu, aplicat deja, cu succes, în multe școli, voi scrie într-o postare separată. Acum, vreau să vă împărtășesc câteva dintre sfaturile sale, primite la DPT9.
- Educația financiară a copilului începe de când acesta cere să îi cumpărăm ceva
Copilul trebuie să înțeleagă că banii nu vin din cer, sau că sunt aduși cu toptanul, ca în ”Punguța cu doi bani”. Ei vin doar dacă depui o muncă și, în funcție de munca ta, primești un anumit salariu.
- Copilului îi spui că poate primi bani dacă muncește. DAR NU răsplătești copilul financiar pentru treburile firești. În această categorie intră: să facă curat în cameră, să spele vasele, să învețe bine la școală. De exemplu, muncile pentru care copilul poate fi răsplătit financiar sunt: să aibă grijă de animalul vecinului plecat în vacanță, să ude florile, să tundă gazonul ș.a.m.d. Suma o stabilim pe măsura efortului.
Trebuie oferit un scop copilului pentru care să economisească bani. Să cumpere din ei o bicicletă, niște role, un telefon, o tabletă etc.
- Învățați copiii de mici să pună bani la pușculiță
- Îi poți da copilului lunar o sumă fixă de bani. DAR să îți spună de fiecare dată pe ce a cheltuit banii
- Vârsta la care poți trimite copilul singur la magazin: atunci când știe valoarea banului și poate calcula
- Învață copilul de mic să aibă activități antreprenoriale. Adică, să facă diverse lucruri pe care să le vândă. Trebuie învățat să calculeze câți bani investește în acea acțiune, să facă o socoteală să iasă, la final, fie cu bani mai mulți de câți a investit. Sau, măcar, la finalul activității să rămână cu suma investită
Copilului trebuie să i se explice că, în funcție de pregătire, de câtă școală face, va primi un anumit serviciu care îi va permite să aibă un anumit salariu
- 7 ani este vârsta la care se formează caracterul și perioada ideală pentru a-i învăța valoarea banilor și cum se pot obține ei, prin muncă
- După 7 ani, de preferință, copiii pot fi chemați să asiste la planificarea bugetului familiei. Adică se face lista cu banii care intră în casă, se trec cheltuielile și alte socoteli d-astea. Se discută împreună ce trebuie cumpărat, ce e urgent, la ce se poate renunța ș.a.m.d.
La Digital Parents Talks am primit informații prețioase și noi, adulții. Și noi am avut parte de educație financiară. Crina Mandu, de la IdeaBank (sponsorul ediției), s-a străduit să ne facă să înțelegem ce înseamnă ROBOR și EURIBOR, la ce să fim atenți atunci când luăm un credit.
Dacă ți-a plăcut (sau nu) ce-am scris, mi-aș dori foarte tare să mi-o spui. Cu un mic comentariu, cu un share, cu un like… Mă găsești și pe Facebook și pe Instagram. Dacă vrei să fii la zi cu postările mele, poți introduce adresa ta de e-mail acolo unde scrie ”Abonare via e-mail”. Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.
