Vă povesteam acum puțin timp că am acceptat provocarea campaniei ”Toți pe roți” și am ieșit la o plimbare… pe roți. Pe role. Și, așa cum am promis, revin și cu filmarea aferentă. Vă rog, doar, să nu râdeți (prea tare) de cum mă chinui să rămân în picioare și nici de… bâlbele mele. Vedeți, mai jos, de ce spun toate astea. Până la videoclipul respectiv, însă, vreau să vă mai rețin puțin atenția și să vă povestesc despre noi și mersul pe roți.
Ca mai toți părinții, și eu am acasă un copil cucerit de tehnologie, de aplicațiile pe telefon, de privitul la televizor, de jocul pe laptop. Nu îi interzic accesul la toate acestea. Dar caut să creez un echilibru între timpul petrecut în casă și mișcarea în aer liber. Indiferent de vremea de afară, jocul în aer liber este important pentru noi. Pentru că mișcarea în aer liber, așa cum am arătat și în articolul acesta, îi ajută enorm pe copii din multe puncte de vedere, atât fizic, cât și psihic. Nu reiau explicațiile, le găsiți în articolul menționat.
Cum se îndreaptă vremea de afară, mutăm din debara în portbagajul mașinii trotineta și cele două rucsace cu rolele noastre. Să le avem mereu la îndemână. Fie că mergem în parc, fie că petrecem câteva ore la bloc, e bine să le avem acolo, pentru a le folosi. Și le folosim! Punem rolele în picioare și dăm câteva ture de bloc. Sau, Alexia își ia trotineta și face curse cu prietenii ei.
Dacă i-a fost mai ușor să se deplaseze cu trotineta, tricicleta și bicicleta, în schimb, cu rolele a fost ceva mai dificil. Și asta pentru că nu reușea să își mențină echilibrul pe ele. Prima încercare, pe la 4-5 ani, s-a lăsat cu multe căzături. Noroc cu echipamentul de protecție! Am scăpat, așa, de niște julituri serioase. 😉 Apoi, cum am văzut că tot nu se lipește de ea mersul pe role, deși pe patine nu au fost probleme mari, am decis să îi cumpăr patine cu rotile. De cum și le-a pus în picioare, fata mea a plutit pe ele! EVRIKA! Și, uite așa, a trecut timpul și, acum, ne aflăm la a treia pereche de patine cu rotile.
Cât despre mine, deși îmi place la nebunie să patinez, pe role nu reușesc să îmi mențin mereu echilibrul. Deh, vine o vârstă, vine o greutate… Dar nici că mă las! Îmi place la nebunie să merg cu rolele și să fac curse cu Alexia. Recunosc, îmi place și când o văd cu câtă poftă râde de mine când mă dezechilibrez și, precum Bambi pe gheață, încerc să mă redresez. Mai și cad, dar nu e bai !
Cel mai mare câștig al mersului pe role este timpul petrecut alături de copilul meu. Și caloriile arse ;P Ah, și vreau să mă laud puțin, doar puțin… La un moment dat, în parc, cum făceam eu o cursă cu fii-mea, ne întâlnim cu o colegă de clasă de-ale ei. Și, după ce am făcut câteva curse cu ele, fetița mi-a spus că sunt o mamă mișto pentru că vreau să mă dau cu rolele cu ele. Ce să zic, m-am ”umflat în pene” ca un păun!
Campania ”Toți pe roți” despre care vă spuneam la începutul acestui articol este o provocare lansată părinților și copiilor, deopotrivă. O provocare pe care v-o lansez și vouă: ieșiti alături de copiii voștri cu rolele, bicicletele, trotinetele, tricicletele și ce mai aveți voi prin casă pe roți. Asta pentru că mișcarea și jocul în aer liber ajută nu doar la relaxare și conectare, ci și dezvoltă imaginația, creativitatea copiilor.
Noi am răspuns acestei provocări și iată ce a ieșit:
În concluzie, am de gând să merg cu fii-mea cu rolele cât m-o lăsa ea să îi țin companie. Apoi… găsesc eu niște pensionari alături de care să fac curse. 😉 Dacă și voi vreți să faceți echipă pe roți cu copiii voștri, zic să participați la concursul organizat de Nesquik!
Câștigă 90 de perechi de roți în campania Toți pe roți
Pentru că încurajează mișcarea fizică, încurajează părinții și copiii lor să se distreze împreună, folosind echipamente sportive cu roți, Nestlé și Nesquik lansează campania ”Toți pe roți” și oferă 90 de perechi de roți pentru copii și adulți.
- 30 de seturi de biciclete (30 de biciclete de adult + 30 de biciclete de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)
- 30 de seturi de trotinete (30 de trotinete de adult + 30 de trotinete de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)
- 30 de seturi de role (30 de role de adult + 30 de role de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)
*Premiile se acordă săptămânal, 15 seturi de premii/săptămână (combinate, din fiecare categorie).
**Toate tipurile de premii vor fi acordate prin tragere la sorți, printr-un program computerizat, iar câștigătorii vor fi anunțati pe platforma Nestlé (www.nesquik.ro).
*** Premiile se oferă sub forma unor carduri valorice Decathlon, valabile în toate magazinele Decathlon și online pe decathlon.ro.
Iată ce trebuie să faceți pentru a câștiga unul dintre premiile promoției ”Toți pe roți”:
- Cumpărați din orice magazin în perioada 1 aprilie – 12 mai 2019, un produs Nesquik cacao instant (200g/400g/500g/800g)
- Dați un SMS la numărul 1789, SAU intrați pe siteul www.nesquik.ro și precizați numărul bonului/documentului fiscal și numele magazinului participant din care ați achizitionat produsul de la punctul 1.
Câteva lucruri pe care le apreciez la Nesquik:
- Hrănește potențialul celui mic cu nutriția protrivită și joacă activă, care stimulează creativitatea
- Încurajează mișcarea fizică
- Încurajează părinții și copiii să se distreze împreună
- Completeaza bunătatea naturală a laptelui
- Un pahar de cacao Nesquik Opti-Start cu lapte asigură celor mici 24% din necesarul zilnic de fier, pentru putere de concentrare și învățare.
Când nu iese Alexia, vin eu!! Role am, dar simt că facem pereche bună :D, lumea o să râdă oricum, dar… nu vom ști de care din noi!!
Cris, zic să facem gașcă, sigur mai găsim și alți părinți ca noi, care caută motive de distracție 😉