Tot zappând pe Netflix, am dat peste serialul ”Bridgerton”. Serial ce mă duce cu gândul la jocul Solitaire. Am văzut patru episoade pe nerăsuflate. I-am spus omului să se culce liniștit, că eu nu-mi pot scoate ochii din TV. Și s-a culcat, ce să facă altceva cu o femeie nebună pe cap? ”Mdea, normal că îți place, că e ca și cum ai fi la redacție și ai afla câte o bârfă despre care să scrii”, zice el, referindu-se la fosta mea profesie din România, cea de jurnalist de monden. En fin, așa mă tachinează el, că doar știe că am fost adepta unui monden mai cuminte. Dar, da, mi-e cam dor de perioada în care scriam la gazetă.
Revin la seara în care l-am trimis la… culcare pe om, ca eu să mă uit în liniște la serialul ”Bridgerton”. În timp ce eu sunt cu ochii lipiți de ecran, îl mai aud pe consort cum oftează, în somn. Deh, e deranjat de lumina ecranului. Aia e! Să (mă) suporte! El a vrut un televizor cât peretele. Să-i fine învățătură, nu? Bașca, dacă mă gândesc mai bine, eu nu comentam nimic când îl prindea câte un serial uitându-l Dumnezeu cu televizorul pornit, în timp ce eu mă chinuiam, cu pătura pe față, să mai reduc din intensitatea luminii emise de televizorul pornit. D-aia e bine să nu ai televizor și în dormitoul conjugal. Dar, pe de altă parte, un singur tv în casă e, clar, motiv de scandal. Pentru momentele în care fiecare vrea să se uite la altceva. Cum, la fel, motiv de scandal e că niciunul nu vrea să se dea dus din comoditatea patului conjugal pentru a urmări un film pe canapea, în sufragerie. Așa e la noi.
Hai că iar am luat-o pe arătură. În articolul ăsta vreau să scriu despre serial. Nu despre cum ne ciondănim noi din cauza luminii prea puternice a televizorului prea mare 😛
Din nou, revin la serialul ”Bridgerton”. Nu sunt critic de film. Sunt doar un telespectator care își spune a sa părere despre un serial îndelung comentat, aplaudat și hulit, deopotrivă. Așa că, scriu din partea unui om simplu, care a făcut nopți albe urmărind primul sezon al unui serial în vogă. De regulă, nu am un țel în viață să urmăresc serialele sau filmele momentului. De altfel, nu citisem nimic despre ”Bridgerton” până la momentul în care am dat de el. Abia după prima noapte albă au început să îmi apară în feedul de Facebook tot felul de articole despre el. Cel care mi-a plăcut și m-a făcut și mai curioasă este articolul Cristinei Bazavan. Vă las link și citiți voi singurei.
Personal, serialul mi s-a părut fain. Pentru un jurnalist de presă mondenă, chiar interesant Intrigi, bârfe, reguli încălcate, amor, orgii, LGBT… Un meniu cu puțin din toate. Recunosc, l-am privit cu ochii jurnalistului de monden. Aveam în minte titluri de articole, replici de-ale subiecților. Vedeam dezmințiri peste dezmințiri, cronici de evenimente mondene, articole despre ținutele personajelor, despre accesoriile lor. Aveam în minte un milion de întrebări pe care să le fi pus personajelor în interviurile exclusive, firește! Mdea, e clar că microbul jurnalistic moare odată cu omul. Atâta vreme cât am făcut meseria asta cu plăcere, clar o voi avea în sânge atât cât voi trăi.
Bun, scenariul mi se pare o poveste de dragoste, cu chestii previzibile și (unele) situații deloc realiste. Cum ar fi nobilimea de culoare și, chiar, o regină de culoare, într-o Anglie în care, la vremea respectivă, ura față de cei cu pielea închisă la culoare era la cote maxime. Nu doar în Anglia, ci în întreaga lume, dacă mă gândesc bine.
”Bridgerton” este ceva ușor de digerat, ca un șpriț de vară. Un serial bun de văzut atunci când vrei ceva relaxant, care să îți relaxeze creierul. E ca și cum ai juca Solitaire, după ce ai câștigat campionatul mondial la jocuri de strategie. Și știu că vine o vreme când simți nevoia de ceva really easy to digest. Mai știți cum e Solitaire, nu?
Nu e rău filmul, dar nici nu excelează. Frumoase costumele și decorurile, totuși. Si casele. Pentru cei pasionați de respectiva epocă. Însă, cu ce am rămas cele mai multe dintre noi după ce am urmărit PRIMUL sezon? Că vor fi și altele, cică. Care a fost cea mai cea revelație? DUCELE, doamnelor! Îmi pare rău, domnilor, dar, da, ducele este un duLce! Un actor special ales pentru a le face pe telespectatoare să… viseze frumos, să zic așa. Frumos masculul, chiar frumos. Iar scenele în care el… ah, ce să mai zic? Recunosc, chiar mi-a plăcut, deși nu sunt ca înghețata în soare la vederea unui abdomen cu multe pătrățele. Dar, ca pachet, da, mișto. Păi nu d-asta l-au ales? Dincolo de calitățile lui actoricești. Era nevoie și de acel quelque chose, de cireașa de pe tort, de acea steluță stălucitoare care să atragă toate privirile și să nu-ți poți lua ochii de la ea.
În ceea ce o privește pe domnișoara Daphne Bridgerton, cea care îl pune cu botul pe labe pe craiul cel frumos… hmmmm cum să o spun eu politicos? Mi se pare un personaj prea pisicos, o tipă prea inocentă. Deși prea inocentă, totuși, prea pricepută să învârtă bărbații pe degete. Un contrast. O bipolară? Dumnezeu știe ce a vrut scenaristul cu acest personaj care nu știe ce și cum cu… ejacularea și masturbarea, dar care știe să îi țină pe bărbați în șah. Iar bretonul ăla al ei… oh, Doamne, horror!
Știu, nu s-a dorit nicio secundă a fi un documentar. Este un film, rodul imaginației cuiva, pe baza câtorva elemente ce au corespondent în realitate. Deci, clar nu poți critica faptul că serialul nu se respectă realitatea vremurilor. Cum, la fel, mi se pare deplasat să se facă tam-tam pe seama combinației alb-negru. Nu văd nimic nefiresc în faptul că persoanele cu pielea închisă la culoare sunt combinate cu cele albe. Chiar nu e o problemă! Suntem OAMENI cu toții. Indiferent de culoarea pielii, avem același schelet pe dedesubt!
En fin, încheind, da, ”Bridgerton” e fain. Atâta vreme cât nu te aștepți să fie o capodoperă artistică, un film de artă. Cum ziceam mai sus: e ca șprițul de vară: ceva ușor, plăcut și binevenit. Un joc de Solitaire, pe care îl faci fără niciun efort.
Foto: Facebook/Netflix
Mă poți urmări și pe FACEBOOK, pe INSTAGRAM, dar și pe YOUTUBE (unde te aștept să dai Subscribe).
Te poți abona la NEWSLETTER și vei primi, o dată pe lună, un e-mail de la mine cu o parte dintre articolele publicate.
Eu îți mulțumesc frumos că ai intrat pe blog și te mai aștept cu drag.

Doar ce am terminat si eu de vazut cele 8 episoade. Eu m-am uitat regulamentar, cate un episod pe seara impreuna cu sotul. A fost relaxant, mi-au placut costumele si decorurile, insa as prefera oricand The crown sau Victoria, seriale ce se bazeaza pe realitate.
Interesant, o sa ma uit chiar azi. Sper ca nu ramane cu un singur sezon cum au patit destule seriale de pe Netflix in ultima vreme.
Chiar ieri imi intrebam niste prieteni la ce filme se mai uita, sa-mi recomande ceva, a venit la fix acest serial.